Cris

Toata viata asta o poti dormi, fuma, droga, indragi, transforma in melodie preferata. Dar o poti iubi? O poti respecta? O poti aprecia? Este greu, dar nu imposibil si tocmai in asta consta toata frumusetea. Riscul de a pierde totul este cel mai puternic afrodisiac, este cel mai dement gand, cel mai tare sport, cea mai mare doza de adrenalina. Nu am mai scris demult, dar nu e nimic. Acum ma bucur ca in sfarsit am deschis "Postare noua". Nu am mai dormit de mult timp...asa bine...asa ca ingerii, asa ca un somn linistit, fara griji sau necaz pe ziua. Am apreciat noaptea. O renegasem prin somn; la fel ca cu mancarea. Nu am mai mancat de ceva timp...si nici nu am mai fost incarcata de programari. Mi-am luat momentul de respiro in serios, dar a tinut prea putin. Si tot ce pot spune este ca nu vreau sa ma odihnesc calumea. Poate trece visul sau starea. Poate trec zilele si noptile pierdute si cand ma trezesc nu mai gasesc ordinea stabilita. Sau o sa mai pot face ordine? Ma simt ca scriu articole. Nu imi place. Scriu sec. Stiu. Dar voi nu imi spuneti. Voi stati si cititi in fata monitorului si va multumesc pentru asta. DAR certati-va cu mine! Vreau opinii, vreau teme, vreau niste lucruri de care sa ma agat. Vreau sa ma chemi din camera cealalta....una dintre multele pe care le ai si sa imi spui sa vin langa tine. Si sa stam cu orele si dupa cand e timpul de plecare. La munca....sa nu ma lasi. Asa se intampla. E frumos. Nu mi-e frica, mi-e groaza. Ca si acum cand am venit chemata langa tine pe canapea...lasandu-mi blogul si lipindu-mi tricoul de al tau, luandu-te in brate si spunandu-ti ca nu vreau sa dorm niciodata. Si asa am sa fac. Ma duc si eu langa.