O buna melodie
O caldura potrivita
O grea imbratisare
O privire veche
O tigara.
Discutia e perfecta, locul e grozav
Cuvintele curg in ordinea lor
Si ce contin ne poarta in starea de altadata de care nu ne mai saturam odata ce am inviat-o
Imi va fii greu sa las totul departe
Dupa plecare imi va ramane lampa si foaia pe care incerc sa o umplu
Ma plictisesc in spatiul asta in care sunt multe de facut
Dar curaj sa le fac pe toate sau macar una, nu am
Si nici timp, nici aprobare.
Aroma tigarii ma-mbata usor
Si caldura becului imi arde pe rand fata
Si cum intru mai mult in lumina lui
Cuget mai tare lasand intuneric in spatele meu.
Ce incerc eu sa fac spunand tot ce spun?
Ce sens sau semnificatii au vorbele mele?
Si cand le insir si apuc sa le cant, sa le interpretez
Nu au farmec. Nu merita sa fie spuse pentru ca deja le-am decodificat.
Nu mai sunt noutati si nici nu vor fii
De unde nevoia de a povesti...ce simt sau ce vreau?
Daca as fii tinut intr-adevar la vorbele mele...nu le faceam publice.
Dar asa imi este indiferent...sau chiar ma sufoc daca tac si nu le rostesc.
Astea sunt vorbele...pentru asta exista.Sa fie rostite si transmise mai departe.
Asa ca ma gandesc sa nu tac.
As vrea sa ma simt pregatita sa va vorbesc intr-o zi.E ca un examen ce arata cine are mai multe vointa si rabdare de a asculta. Pot fii obositoare fara sa ma chinui.

"Panza de paianjen" de Cella Serghi mi-a placut. Nu pot spune ca m-a impresionat foarte tare felul in care a fost scrisa, desi mi-e cunoscuta modalitatea aceasta de a construi un text, de a relata. Faptul ca ideile si trairile Dianei, personajul principal al acestei actiuni, sunt prezentate intr-un mod dureros si socant...de a povesti amintiri demult interiorizate, defapt de a pune in tema pe cineva foarte drag, pe Ilinca in acest caz, prietena Dianei, de momente esentiale pe care Diana le-a depasit...adevarate greutati prin care a trecut si nu le-a impartasit nimanui in afara de micul ei jurnal este original.
Cunosc senzatia de "recitire" a celor scrise de mine, insa este mult mai captivant sa citesti ceva trait de altcineva si, mai ales daca acest "altcineva", este un prieten pe care ai impresia ca il cunosti doar intr-un singur fel.
Diana a fost o actrita buna pentru ca a fost constransa de saracie. De fapt, nu a cautat alte solutii. Singura posibilitate ca ea, o adolescenta frumoasa si cu potential sa fie acceptata in societatea in care ea vroia sa ocupe un loc, era sa le insereze oamenilor din jurul ei o imagine falsa. Spun ca este o imagine falsa pentru ca ea a fost oarecum "obligata" sa isi creeze o personalitate foarte placuta, sa fie unica dintre unice, sa aiba o infatisare exceptionala, superba si sa fie plina de energie si voiosie in permanenta. Avea mare nevoie de oameni, insa nu de oameni ca ea...care sa aiba posibilitatile ei sau starea ei materiala...ea vroia sa se cuibareasca printre oameni slabi, printre care nu trebuia sa faca eforturi mari sa fie placuta, dar sa munceasca din greu pentru ca acestia sa nu vada diferenta dintre clasele sociale...atat de evidenta daca luam ca exemplu faptul ca Diana niciodata nu si-a invitat prietenii sau colegele acasa, ea ducandu-se mereu in vizita la acestia. A fost atat de incapatanata incat a reusit. Totul la Diana, in formarea ei ca individ, a fost creat fortat.
Toti avem cuvinte care ne definesc...la Diana este reprezentativ verbul "a trebui"...traia din el si crestea dupa el...doar pentru a supravietui usor...Nu spun ca nu a fost curajoasa, este nevoie de un oarecare curaj pentru a fii determinat de saracie sa devii altcineva de dragul de a fii acceptat, sa iti pierzi timpul in favoarea altora si sa iti doresti sa recuperezi perioada in care te-ai ocupat mai mult de superficialitatea ta si nu ai trait asa cum ti-a fost dat sa traiesti...sa accepti o realitate in care te-ai nascut si nu zic ca nu trebuie sa ai ambitia necesara pentru o schimbare in bine, ci spun doar ca nu trebuie sa alegi calea cea mai usoara, de a parveni si minti, de a satisface dorintele altora, de a fii marioneta celorlalti, de a nu fii protagonistul povestii tale, de a oferi spectacol pe gratis unor oameni care daca au bani sunt mai buni ca tine...si le oferi postul de sef lor. Te conduci dupa ei si raspunzi ca ei si te uniformizezi odata cu ei, ingrosand randurile mediocrilor si meschinilor. Ce mai...nu ai nimic care sa te reprezinte, care sa semene a tine...nu mai ai cum sa salvezi ceva bun din toata amestecarea asta de personalitati...te mulezi pe ei si defapt,nu esti nici ca ei, dar nici ca tine.
Despre Diana si fratii ei va mai pot spune ca au fost pamantul ce a trebuit sa se formeze dupa ce, furtuna dupa furtuna, s-a izbit de zidul rezistent ce ia infatisarea parintilor. Si dupa fiecare lovitura in zid, scutul se slabea spulberand bucati de piatra pe tarana proaspata si noua. A lasat pamantul fara copilarie, fara prea multe zambete, dar esenta construita a reusit sa se pastreze, numai ca, intr-o lume grea, esenta se inveleste ca un cocon in substraturi ce,din pacate conteaza mai mult, altfel, esti ciudat...
De ce a trebuit Diana sa recurga la mascare? A dat vina pe cineva pentru situatia lor? Fiind copil si dorindu-si multe, ca orice copil, ea a fost influentata numai de simturile primare. Un copil nu realizeaza daca o stare, o atmosfera sau situatie este normala sau nu, el doar se obisnuieste. Nu stie de acceptare decat in momentul in care apar dorintele si cel mai greu pentru un copil este momentul in care descopera ca intr-adevar nu poate sa obtina un lucru. Pe putini ii intereseaza motivele si putini le inteleg...majoritatea suferind de pe urma lipsurilor. Motivul, oricare ar fii, nu se poate compara cu marimea intrebarii "De ce?". Nimic nu satisface aceasta intrebare deoarece fiecare raspunsul va naste, cu certitudine, alta intrebare. Si intrebare dupa intrebare, durerea va creste.
Cei ce nu primesc raspunsuri multumitoare se vor justifica intotdeauna pentru actiunile lor. Vor spune ca sunt scuzabili deoarece in interiorul lor va fii un conflict intre ei si oamenii care s-au crezut la randul lor...scuzati.
Copilul Diana nu specifica nimic despre vinovatii starii lor. Face referire la tatal ei care ii muta din casa in casa, cu chirie...nehotarandu-se asupra unei locuinte stabile pentru ca nu ii convine sa vada cum oamenii avuti il saracesc de orgoliu. Tatal Dianei nu este vinovat. Intr-un oarecare fel vinovati sunt hotii de idei si visuri, oamenii care se imbogatesc pe imaginatia creatorilor, care isi urmaresc scopul la tinta, insa nu trag in el...oameni fara teluri adevarate, care chiar traiesc ca sa manance, care nu fac eforturi pentru ca altii le fac pentru ei, oameni care au intotdeauna omul potrivit pentru lucrul potrivit, insa ei nu stiu daca sunt potriviti la ceva. Atat sunt : oameni....si seci pe deasupra. Spuneam mai devreme ca suntem definiti de cuvinte...si ca sa accentuez si mai mult mediocritatea lor...va spun ca oamenii astia nu sunt substantive...nu sunt determinati de nimic...in cel mai fericit caz,rolul lor este de a servi pe post de apelativ. Oameni care, din nefericire, sunt multi.
Stiti cum se simte faptul ca pentru un moment poate uiti de bani si necazuri, de pranzul incert, de economiile care sunt nule, de plansul din interior al mamei si sentimentul de invinuire permanenta al tatalui care nu stie CUM sa mai procedeze ca situatia sa se schimbe si sa mai uiti de sora mai mica, care poate acum trece prin criza care ti-a dat batai de cap si tie...cand ai fost nevoita sa iti cioplesti tulpina pentru ca frunzele sa creasca intentionat frumos, sa maschezi cat poti de tare durerea in chip frumos si vesel, sa te forteze cei din jur sa prezinti perfectiunea...sa ai tu meseria asta...sa uiti de astia...de ai tai...pentru o secunda, pentru ca ti-au fost furati ochii...pentru ca ai vazut altceva...pentru ca esti om si nu te gandesti numai la asta...si uiti...si in totalitatea gandului care acum iti ocupa mintea...iti aduci aminte...de ei...de ai tai.Doare.
Motivele ei? Se gasesc motive, unele sunt neintelese, dar ce conteaza daca le intelege si altcineva? Motivele sunt personale, la fel e si cu justificare fata de sine. Diana se lupta intre relatii si sentimente, inselatul pe care il practica este un haos...care are si el ordinea lui. Ea se lasa condusa de stari, stari pe care le vroia cu fiecare barbat in parte...pentru ca daca unul dintre barbati nu era pregatit pentru starea ei...aceasta era abandonat.
Stiu de ce Diana a atras atentia: a facut ceva ce a starnit o senzatie ciudata oamenilor seci...a fost isteata, a fost diferita...a fost ceva asemanator situatiei in care un barbat observa ceva schimbat la o femeie,dar nu stie exact ce. Nu vede detaliul, ci ansamblul...care este altfel decat il stia...si ce nu mai e la fel prinde bine...la fel e si cu omul prost cand aude o poezie sau un citat gandit de vreun destept...nu intelege, suna frumos, suna inteligent...dar nu trece pragul acela esential...de la auzit...la inteles...pot spune ca oamenii inferiori sunt sensibilizati fonetic de cultura.

Inainte sa se duca totul de rapa...incearca sa faci ce iti propui! Chit ca nimeni nu va recunoste nimic, ca nu va aprecia nimic, ca nu va comenta sau nu iti va da "Bravo-ul" de final...conteaza si asta, dar conteaza mai putin. Sa iti recunosti singur meritele si sa nu te limitezi visand...incearca. Poate ca suna ciudat si mai mult ca sigur e greu...dar o lista cu visurile tale te-ar putea ajuta mult. Lucrurile pe care le gandesti pe moment si care pe viitor le uiti sau nu le dai importanta reprezinta dorintele si nevoile exacte pentru tine in momentul respectiv...este un adevar general valabil ca tu nu aiurezi si ca esti om si ca ai fii un om cu vointa daca ti le-ai trece frumos pe o hartie...ar deveni o sursa din care tu iti poti extrage puterea.Pentru ca,vedeti voi...nimicurile pe care noi le ignoram devin parti din noi...interioare.Le-as numi detalii fantasmagorice care tac si se muleaza pe sufletul nostru,ca dupa sa ne surprinda in clipe neasteptate...declansandu-se,aceste trairi prind voce si isi schimba pozitia...de pe suflet pe constiinta.Constiinta ne va face sa luam decizii radicale...si in momentul acela...detaliile mute vor deveni capitole din viata noastra,principii de ce nu?Si ne vor insotii pe intreaga noastra maturizare...avand ca scop..."Trezirea la viata". E al naibii de greu sa stii ca nu mai poti continua in propria viata si ca trebuie sa faci niste schimbari. E al naibii de greu sa spui asta omului de langa tine. Acum ma intreb daca altfel nu se poate...daca nu poti amana sau nu poti continua,totusi?....Bineinteles ca poti...dar preferi asta? Sa te minti in continuare si sa minti in continuare? Viata e ca o panza de paianjen. Daca spui o minciuna si o tot repeti, ajungi sa crezi intr-o falsitate si panza se tese...avand o textura care nu poate fii distrusa...ea lasand urme.
Cel mai grav lucru pe care il poti face cu identitatea ta e sa o negi...sa fii un bun criminal si sa para ca nu lasi vreo urma de pe urma minciunilor tale, sa afisezi masti atat de perfecte incat sa te crezi pe bune...sa produci crima cu atata convingere si sa stergi indiciile impecabil...sa faci crima asta cu identitatea ta...mai pe inteles...sa iti anulezi esenta.
Pentru claritate prefer sa va dau exemplul meu. Intr-o perioada si eu am tesut o panza...si fara pic de modestie,va spun...am fost atat de buna incat m-am gandit sa ma fac croitoreasa...si tot in perioada aia am descoperit intelesul cuvantului "dilema". Nu fusesem intr-o dilema pana atunci,dar si cand mi-am dat seama,tarziu,ca traiesc intr-o duplicitate,ceea ce e cumplit...nu am facut nimic ca sa ma scot din situatie,am impartit in doua tot ce este mai de pret. Am mai aflat tot in acea vreme ca sunt lasa si ca pot fii o lasa cu diploma, insa am continuat. Nu eram nebuna sau amnezica,stiam perfect ce fac, insa nu puteam lua o alegere pentru ca era prea greu. Deoarece alegand ceva,pierdeam altceva si nici nu stiam ce e mai bun pentru mine pentru ca aveam impresia ca nu stiu ce vreau. Imi luam scuza asta peste tot cu mine...in piata, la scoala, pe strada, in baie, in vizite...ma pricep sa-mi aduc scuze,dar nu ma pricep sa ma justific.Nu sunt un bun judecator desi odata mi-a trecut prin cap sa profesez... nu ma pricep sa spun "Aici e dreptatea! Uite-o! O vezi? E clara, in viata si arata vinovatul!"...pentru ca atunci cand esti implicat direct si cu toata fiinta ta intr-un proces consumist ca acesta...cand traiesti cum am spus,duplicitar...esti si procuror si avocat al apararii...ai sub maneca 2 carti,nu una...esti inger si demon totodata,esti adevar si fals, oscilezi mereu sa iei partea celor doi indivizi care infaptuiesc acelasi proces si stau pe banca tribunalului avand un sentiment de teama ingrozitor ce e sporit de asteptarea continuua care trece prea greu,numai ai ceas cu ora,ci ceas cu secundar,nu mai e disperare, ci e depresie totala si simti cum acele iti vin din piept si incerca sa iasa la suprafata pielii si speri ca un prost si nebun ca o sa iasa,nu iti pasa daca iti lasa cicatrici...vrei sa scapi doar. Acelasi lucru e si cu totalitatea componentelor morale ale unui ins...numarul de calitati este egal cu numarul defectelor. Nu este o certitudine, ci doar se intampla des. Traiam zilnic numai cu o intrebare in minte..."Ce sa fac?"...o intrebare importanta,dar si foarte complexa. Imi puneam intrebarea...eram multumita ca o faceam,ca o gandeam,dar nu imi dadeam un raspuns pentru ca in spatele tuturor "mastilor de raspuns" se gaseau motive...puteti sa va dati seama din povestire ca minciuna se aprofundeaza, ca nu mai e nimic clar, ca mestesugul de a tese nu se intrerupe...nu se taie nimic. Senzatiile mele s-au schimbat...si lucrul asta se vedea...eu oricum respir mai greu din cauza unor probleme de sanatate...dar atunci respiram fumegand...atingeam fara simt tactil si mancam ca sa umplu cumva si golul acela din stomac care oricum era permanent,dar nu mori din asta...si pentru mine era suficient sa ma trezesc dimineata si sa constat ca am mainile reci din cauza circulatiei proaste si nu datorita faptului ca numai eram in viata. Nu mai continui povestea ca numai pot si oricum e prea mult de spus...sa incerci sa descurci firele panzei e imposibil...incercand, nu faci altceva decat sa o complici mai mult. In punctul culminant, ca trebuie sa fie unul...eram sigura ca o sa clachez...dar eram obosita si chiar daca nu am fost familiarizata cu acest sentiment...pot spune ca eram pregatita sa imi asum responsabilitatea pentru inevitabilul esec. S-a intamplat ceva ciudat. M-am trezit asa cum ma trezeam de fiecare data,defapt sigur mai rau pentru ca era ziua in care trebuia sa iau o decizie...pentru ca timpul din clepsidra se termina. M-am dus...ca de obicei sa imi bag mainile in apa calda,sa mi le dezmortesc,dar nu am apucat sa duc la bun sfarsit activitatea cotidiana...pentru ca atunci cand mintea a inceput si ea sa se desclesteze...nici nu am mai apucat sa imi pun aceeasi intrebare..."Ce fac?" ca mi-am si raspuns..."Sa spun ADEVARUL!!!". Un lucru minunat,mult prea greu,curajos,nobil si care a adus "Bravo-ul" de final mie. Va spun si voua sa recunoasteti...si imi cer scuze daca v-am plictisit prea tare.
Finalul meu e ca acum stau pe scaunul "omului de langa mine" si ma simt in siguranta pentru ca deocamdata am ars panza ce nu poate fii distrusa lasand in urma doar aerul acela fumegand si mirosul de pene arse...multe vietati au fost prinse in acea panza.

Nimeni nu mai tipa in zilele noastre...sau poate nimeni nu mai e auzit. Nu mai am cum sa imi gasesc consolarea deoarece nimeni nu ma aude...toata lumea e orbita de aparente si isi permite sa judece dupa valoarea lor...si invelisul are o valoare gradata...si el trebuie comentat...insa...chiar atat de mult a crescut numarul "surzilor" si al "orbilor"? Mai am glas sa tip...dar la un moment dat o sa ragusesc...tipatul este forma mea de a arata frustrarea...fata de aburirea continuua a oamenilor si de superficialitatea lor...de a cere ajutor. Cat Curaj trebuie sa aiba un om in lumea asta ca sa ajunga sa trebuiasca sa ceara ceva prin urlet?...ca tipatul are mai multe forme si intensitatea lui creste pe masura ce suferinta devine mai mare decat puterea unui om de a suporta. Suport multe pentru ca imi pasa de multe, dar mai sunt persoane carora le pasa? Am atatea defecte...si cel mai mare dintre ele este faptul ca sunt egoista...nu am masura...nu sunt zgarcita,avara,nepasatoare....ci doar pun binele meu cu mult peste binele altora. Nu as putea sa le multumesc celor care contrazic asta...Toti suntem. Dar pe mine ma preocupa tot egoismul meu...ce ironic.

Casus



Curaj cu neputinta mea
Iti vad privirea cea de sticla
Si dorinta mea netraita e
Sa privim amurgul
Si sa-l traim intens
Fara interes,prezent si sigur
Cu scop si inteles.
Visez tinuturi mari
Ce-nnoada mari curate
Privirea ta in timp mi se arata
Pe unde apuca,pe unde o lasi...fricoasa si ea de sufletul tau innegrit
Cand vrei sa faci bine...mai sigur...nu il face!Ca ma pierzi...cu atatea incercari
Doresc protectie si atentii fara explicatie
Stiu,egoismul meu nesecat
E izvorat din lipsa...de afectiune,de flori,de prea putin soare.
In lumea asta
Vreau fericire impartita cu tine
Si vreau nefericire impartita in doi
Suportam mai usor impreuna?
Forma aia de durere nuantata de noian de negru
In care te trezesti cu golul in piept...ce e permanent
In odaia pustiita si iti vezi reflexia sufletului...si nu iti mai pasa cand ii spui..."Draga suflete...mai rezista."
Dar tu imi vii...imi apari
Si-mi zidesti la picioare
Caramizi de plumb si flori de piatra tare
Si-mi arunci in fata ochi rosii,dar limpezi
Ma omori lent si dureros.
Pentru ca adevarul tau sta in sangele din privire
Dar masca ta nu piere si se tot intinde
Si-mi lasa lumea-n lacrimi...si scrisul schiop
Pentru ca totul ce sta in juru-mi
E nimic cu absenta ta.Nu e nimic mai puternic decat ce simt pentru tine.
Singura am fost si singura ma lasi
Ai luat totul si nu ai lasat o consolare
Pentru ca obisnuiesti sa crezi sincer in lumea mea
Si spui ca e un blestem sa traiesc cu tine...in a ta
De ce?Nu-mi pasa si nu te caut
Pentru ca ma doare sa mai fac o incercare in a spera intr-un viitor tanar in care imbatranesc cu fiecare clipa.Ce ma ofileste defapt e nemurirea ta...cand stiu ca crezul tau in iubirea noastra se raporteaza la timpul vietii mele...si nu la al nostru...Daca tu nu poti sa mori...prefa-ma in fiinta vesnica
Si acum simt ca te doare
Si acum simt ca ma vrei
Si acum simt ca angoasa
Vine nevazuta si te paralizeaza si iti face ochii rosii pe care nu ii mai vreau in cap!E ca si cum simt ca iti bei sangele din vine...si suferinta si moartea in curand.
Si sticla mea o spargi in mii de bucatele
Si o speranta imi dai atunci cand simt ca imi inmoi lanturile groase ce-mi tin pe loc calcaiele...gest de pasare deci...
Si incerc sa prelungesc scaparea de bunatate in care imi scald bucuria de a-ti vedea imaginea care vine seara,langa patul meu si spune si repeta sa am grija.Sinecure, ma iubesti!