Am uitat un ideal. Si inca unul, si inca unul...

Mereu dupa un timp va veni alt timp.
Constant cand moare o secunda, se naste alta.
Categoric trecutul este amintire, iar viitorul iluzie.
Trecutul e rece, viitorul frige de idealuri.
Febra visului urmareste si ultimul realist din matrice.
Curaj pentru viitor au doar naivii.
Si totusi cei care nu se pacalesc rar au reusite. Si cand au...daca au...au suferit mai mult decat nevinovatii inconstienti. Ce este de facut pentru ei? Eu zic ca trebuie sa existe cineva care sa le ofere liniste. Cineva care sa le bage mana in gat cand se sufoca cu idei si sa le scoata afara. Cineva care sa stie cum sa potoleasca vulcanul din ei. Insa natura a facut astfel incat vulcanii sa erupa. Oricat i-ar incanta armonia, oricat de mult placile lor nu s-ar cutremura...vibratia exista si se amplifica.
Hazard sufletesc sunt pasionalii si visatorii.
Vampirism spiritual practica cei care nu si-au gasit personalitatea.
Un om idealist se simte sufocat. Se consuma si este nefericit. Visatorul da impresia ca mananca sperante pe paine si posibil un succes materializat in timp. Schiteaza implinire prin visare, dar in esenta stie. Stie ca timpul lui este infinitul. Asta ii e specific. Si totusi de-ajuns sa nu conteze.
Visatorii sunt nebuni cu acte. Sunt romantici incurabili. Sunt usor de cumparat. Tarfele de calitate sunt realistii. Pe ei nu-i poti cumpara usor. Nu-i induiosezi cu stele, nu-i amagesti cu o luna plina. Nu-i ridici de la sol chiar de-ai fii martir. Dar tot lor le poti fii inger. Ii poti pazi pe calea lor cea curbata, dar sigura. Le poti surade, dar nu rade. Le poti urla, ei vor auzi soapte.

Efect de sera

Pe pagini intoarse
Cu mainile joase
Apuc invatatura.

S-a aurit cerul
De la atatea stele
Si parca ma cere
lumea de apoi.

Vadit e amurgul
Furat e si telul
Ma culc pe o parte
Si-nvalui misterul.

Ce anunta si steagul
E-o victorie pierduta
Cand inima stranuta
Nu-i ureaza nimeni
Noroc sau sanatate.

Bucurie, melancolie
Tristete, implor.
Vino cu neamul
Stricat in sonor.

Adulmeca cugetul
Iarta-mi lacrima...

Teatru pe gratis. Actul I

De cand imi esti medic? De cand imi stii flora? De cand imi spulberi fanteziile? De cand umbli prin melodiile mele? Tanar amar, du-te ca o sa vin! Suntem impreuna ca singuratatea cu durerea. Ne trezim intr-o buna dimineata si o sa privim rasaritul de sange. O sa ne gasim spatiul. O sa fim bine. O sa vrei sa fii frumoasa. Este in firea ta sa iti doresti asta. Iti doresti sa nu te imbatraneasca ridurile. Iti doresti ca oamenii sa nu te nege indiferent cat aberezi. Vrei lucruri adevarate? Vrei sa spun ceva concret? Spun. Daca inca nu ti-ai dat seama. Simt ca mor pe zi ce trece. Simt ca nu mai simt spatiul meu. Totul se destrama. Fericirea, emotia, bucuria si inocenta mea. De ce trebuie sa iti arat ca sunt provocatoare sau matura? De ce trebuie sa te iau sistematic? De ce voi, ai mei, nu spuneti nimic? De ce nu faceti ceva? Ca un ghem de ate se destrama totul si vrajitoarele nu imi dau indicii. Mama nu imi spune ca va fii bine pentru ca are prea mare incredere in mine. Pentru ca imi pun toate intrebarile situatiei si imi dau raspunsuri complete. De ce nu exista inca cina aceea perfecta cu partida pe urma? De ce banalitatea mea nu mi se incurca printre degete si se transforma in spontaneitate? De ce nu mi se mai aduc flori? Ma omoara asta cu florile:))...de ce nu ma pot odihni? De ce ma gandesc la plecarea mea in alta tara atat de mult si constientizez ca situatia va fii alta? De ce stiu ca ori o sa zambesc la nunta ori o sa schitez trist un suras? De ce totul are extrema? De ce acum nu pot sa ma transpun in alt loc? De ce de ce de ce de ce?? vreau mult alt loc. Vreau altceva. Alt sentiment. M-am plafonat si nu imi dau seama de ce. Nu mi-e bine psihic. Vreau sa ma impart in doua. Si furia sa imi iasa ca aburul. Cealalta parte sa nu renunte la abur si la vis. De ce oamenii renunta? Eu de aceea stau. Ca nu pot renunta. Pentru ca eu vreau ca tu...sa ramai stupefiant in amintiri. Hai...desparta-ne in doua si e de ajuns. M-am saturat de acelasi loc de munca, dar nu pot pleca inca. Vreau sa cad in tine. Vreau sa te stiu profund si dupa sa te acopar in mister. Arogantii mor repede, oameni buni. Arogantii care ma ucid cu gesturile lor indiferente. Privirile unor oameni aroganti te indeamna sa te ridici de pe scaun si sa te misti pe afara imbratisand aerul....simtindu-te pur de la oxigen. Mincinosii ma scarbesc, ma omoara si ma dezgusta. Ma fac sa ignor preferintele culinare si sa incerc scarbosenii gastronomice. Pentru ca stiu ca nu s-ar compara cu greata pe care mi-o provoaca ei. Aliati intr-un razboi cu o persoana trufasa nu ai. Nu ai cum sa ai aliati. Ceilalti prefera sa stea pe joc si sa se sature cu frimiturile bogatanilor. Bogata sunt eu! Sunt! Cea mai. Pentru ca am suflet. Dar e rob. A cazut de la o promisiune desarta. Nu mai cred in timp. Am orbit.

Editati postarea

O rochie care curge imitand vanilia mi-ai cumparat. O port cand imi scriu memoriul. Un tablou de vis ai acum in minte. Dar tablourile mele sunt triste oarecum. De ce ma simt trista? Iubirea in sinea ei este trista. Doare iubirea. Dar de ce vorbesc acum despre iubire? Nu mai vreau sa vorbesc aiurea. Nu mai vreau sa imi fac planuri. Vreau sa fiu surprinsa sau macar sa nu ma mai gandesc si sa iau o pauza in care sa nu mai vad viitorul precum vreau. Spontaneitatea imi place, dar poate fii ceva pur spontan? Nu se mai gasesc oameni cu care sa iesi in ziua de azi. Toti au interese pentru modul in care isi creaza aparenta. Nu mai sunt persoane care discuta la o cafea, care se pierd in timp la o masa de lemn. Care se cearta constructiv pentru ca dupa sa isi impreuneze buzele. Eu vad cearta ca niste buze care se misca intruna doar pentru a crea preludiul ideal pentru un sarut. Scanteia din miscarea gurii, tipatul ragusit de gelozie, implorarea secundei, ochii mari si sarati de la nervi, gandul ce iti increteste fruntea, barbia care tremura, mainile care se impreuneaza, strada din fata ta care se transforma in rascruce...barbatul tau care are de ales. Poate sa te acompanieze in tango-ul certei sau poate sa se intoarca in bruma conversatiei si sa omoare muzica din tipatul tau. Femeile tipa, da...dar unele mai stiu si sa tipe. Unele stiu sa se certe si sa creeze. Vreau sa dansez tango. Este idealul meu. Idealul este greu de realizat. Nu ma tem ca nu o sa invat pasii pentru ca deja ii am in minte, dar oare o sa invat sa ma las dominata? Dar oare o sa incep odata sa vorbesc intr-adevar? Pentru ca acum nu sunt coerenta. Nu spun nimic. De ce? De ce ma pierd intruna? De ce se fumeaza tigara asta prea repede si tot nu imi vine un gand stabil? Ce rost are sa vorbesc numai despre tablourile in care imi pictez viata? Si iluzii? Imi doresc sa fiu deziluzionata? Niciodata. Atat de tare imi este speranta.


Ma pierd pentru ca nu mai este nimic de gasit pentru ca nimic nu se mai lasa descoperit. Totul este un mister care te ucide cu secretul. Si nu scriu aiurea daca esti capabil sa deslusesti. Si doare cand ideile bune pot fii doar rostite. Iar cele imprimate sunt doar emotii. Este un echilibru pe care doar tu si cine mai vrei il intelege.

Decalaj

Vesnic as vrea sa raman o tanara ce poate fi murdara cand lumea e prea pura
Sa alerg in goliciunea trupului meu peste strazi prafuite
Sa zbier precum caprioarele pe o pajiste verde
In rochie de mireasa. Calda si rece
Cu bratele deschise catre telurile lumii
Imperiul sa-mi fie stapanul.

Pot sa beau daca vrei sa beau
Pot sa ma imbat dansand cu tine blues
Ma parasesti pe ring daca iti calc varful pantofilor?
Ma invarti usor de mijloc avand gandul necurat de a ma simti pe la spate?
Iti cunosc intentia. Tu o stii pe a mea?
Vreau sa fiu high ca sa te bantui.

Eu sunt un tot! Sunt prea buna
Hai sa fiu nebuna. Hai sa ma accepti!
Hai sa nu mai fiu grea, hai sa nu mai atarn!
Hai sa vina iarna si sa fiu un fulg...
Ce nu se topeste in atmosfera
Ci se lipeste de obrazuri reci si le descanta.

Ganduri somnolente

Cand am coborat din pat am coborat si din cer. Mi-am inclestat mainile pe ceasca de cafea si mi-am strecurat o tigara intre buze. Si am strabatut drumul pana la ciocolata pe o melodie cu acorduri discrete chinezesti. Cantata de o voce duioasa, prea duioasa pentru lumea asta. Melodia e in franceza si te face sa crezi atat de tare in versuri incat iti simti sufletul norocos. Oare cum vine asta?
Am facut o ruta printre cosciuge. Aveam cafeaua in mana si ma intristam ca ei nu mai au cum sa guste boaba de energie. Mi-am cufundat gleznele in tarana sa nu se simta prea singuri. Bruma nu ii scuteste pe cei fara voce si le ingroapa urechile patului cu stropi de apa. Poate o sa invie mortii de la atata singuratate. Poate o sa cada o stea in cimitir si se va face lumina. Poate in cosul pieptului lor va aparea un licar de viata si ochii insangerati vor deveni clari. Poate se trezeste si destinul meu odata cu ei...iubirea mea imi este fobie. Poate destinul o va cere de nevasta.
"Poezii de dragoste imi scrii, poezii ca niste chinuri dulci. Mai bine ar fii sa imi scrii prostii si sa te duci."
Cata viata este pe lume. Cat suspin este pierdut. Cat machiaj este consumat. Cata speranta avem pentru copaci? Cat de magica pot fii...

Corpurile noastre sunt stricate, dar corpul nostru este invincibil

O sa plesnesc cu dragoste pianul ce ne canta melodia. Pielea inimii tale este lipita de inima mea. Ascundem misterul reprosandu-le ignorantilor ca fac rau cand iubirea le e inteleasa. Ce stim noi este nimic, dar ce simtim este atat de ascuns precum adevarul. Buni si nobili trebuie sa prosperam. Sa nu negi ce se intampla. Sa nu abuzezi. Sa nu parasesti starea cautand alta mai proasta.

E mai mult decat pot indura, nervii mei fiind intinsi la maxim de la caldura. Iritatia de la sudoarea provocata de soarele asta care arde circuitul bunastarii mele. Adoratia mea. Iubire, ma salvezi? Pune capul pe coapsa si mergi cu mine in timpul etern. Zeul tau mi-a zguduit clanta usii si forteaza intrarea de la intimitate. Hai sa ne cautam pe strazile oraselor lumii. In toate locuri hai sa ne cautam. Si sa nu ne gasim locul. Sa mergem calatorind vesnic si sa descoperim frumusete.

Convertire

Cuviincioasa intrebare
Vedeta parafrazare
Ciudat cuvant de amor
Ai prins aripi in decor
Si cu ale mele ganduri
furi vise si spanzuri
Vocile vazduhului
Si a ciorilor moarte.
Le-am desclestat mayasilor limba
Si le-am pudrat ochii cu stralucire
In coate ma roaga
Sa nu ma ascund in imparatie
Ci sa sporesc filozofii cu ei in betie
Ma cersesti undeva pe strada
Dar moneda scumpa nu se da usor
Ci greu...ca pariul cu viata.

La un moment dat incurc anotimpurile

Seara senina de vara
Lumini tarzii, miros de primavara
noi doi, orasul, masinile
Gandurile, amintirile, dragostea
Raman tatuate in suflet
Mult dupa ce soarele invinge noaptea.

Mi-am facut Craciun din brad
Mi-am cladit perle din scoici
Si un zambet imi provoci
Cand iubirea grav alina
Si cand fata-i strict senina
Pare-mi-se imbratisarea
Dulce distanta a mortii.

Etern am crezut ca voi crede

Cand te cheama toamna s-o imbratisezi
Sopteste-i la ureche ca vrei sa fii frunza
Spune-i ca vrei sa ramai verde
Intr-un copac al vietii ce te face vesnic.
Delirul vietii a iesit la panda
In desert arid incearca sa se ascunda
Si totusi in lumina se gaseste furtuna
Ce-mi despica creierul si-l face cununa.

Cununa sta pulsand imaginatie pe al tau brat
Si tu o legi de vene cu lantul de catea
In care sunt prinsa oricum ca sclava
Ce iubit il avea pe Iisus. si a crezut in Don Juan-ul divin
Care din iubirea mea a scos venin.
Ca m-a lasat din sfanta o simpla tocilara
Ce-nvata Biblia si trista se coboara
Din Raiul pe care cu ura mea l-am facut pamantesc.
Jura o privire, jura un blestem de dragoste asupra mea
Si arunca intr-un lan masca ce-ti arde fata.

Trist

Sa-ti mai zic inca un semn. "Hello love" la ora 00:00. 1 august - ziua tatalui meu.

La multi ani, tata!


Peste ceva ore am sa iti dau cadoul. Ti-am scris.


A ta fiica,
Cristina

Ametist

Unul dintre regrete este ca eu m-am descoperit in foarte multe feluri cu tine. Am vazut de ce sunt in stare, de cat pot duce, am aflat stari si parti de alea mele mai mult sau mai putin cunoscute. Am discutat de starile alea si te-am pus in tema cu ce simt si ce am ajuns sa descopar. Si te-am indrumat sa ma vezi. Lucru pe care nu il fac des si cu orice. Niciodata nu am fost atat de insetata sa fiu cunoscuta. Sa fiu descoperita de cineva, pot spune chiar ca mi-ai stricat farmecul pentru ca am fost nerabdatoare sa ma stii. Iar tu, despre tine practic nu stiu nimic. Stiu foarte putin, iar restul este doar o impresie proasta. Poate vei fii inteligent si ma vei lasa sa iti spun unde anume nu mi-a placut. Eu stiu unde si cand nu ti-a placut de mine si te asigur ca este doar o inchipuire de-a ta. Dar tu nu mi-ai spus si nimic si Slava Domnului cred ca cu tine am tacut cel mai mult din viata mea. Am fost docila si am avut cheful acela sa te ascult, sa imi vorbesti, sa purtam discutii. Am avut astepari. Asta este. Nu te pun sa vii cu flori si chestii frumoase, ci cu lucruri sincere. Cum ar fii un discurs, o parere, un cuvant despre mine. Dupa despre tine. Alt regret este ca nu te-ai imbatat din luciditate cu mine. Altul este ca nu am fost la plaja, inca unul este ca nu am mers la film, altul este ca nu ai petrecut cu mine si cu prietenii mei. Inca unul este ca nu ne-am plimbat, ca nu am studiat soarele, ca nu ti-am citit din Cioran, ca nu am iesit la o cina sau o caterinca cu ai tai, ca nu am facut concursuri, ca nu ne-am facut de ras, ca nu am ras de am murit, ca nu am dansat asa cum numai o singura Cristina stie sa danseze, ca nu am fost admirata, ca nu ti-am gatit, ca nu ai sustinut ideea de cuplu, ca nu ti-am facut manichiura, ca nu m-ai furat, ca nu mi-ai pregatit un birou cu un stilou si un manuscris, ca nu ai cautat ceva pentru mine, ca nu mi-ai facut o surpriza ce reflecta esenta mea, ca nu am fost intr-o vizita, la un gratar, la un sah, la un ping pong, la o dezbatere. Multe. In sfarsit. Am idei si sunt sigura pe mine ca pot face dintr-o situatie oarecare o amintire de neinlocuit. Nu mai sunt obosita pentru ca dorul meu pentru un somn bun este inlocuit de un dor mai mare.

M-am slefuit ca un diamant.

Si ca si cum nu s-a intamplat nimic si nu ai facut ceva gresit dai un mesaj "Hello love" la ora 00:00 si te astepti ca eu sa iti raspund necontenit. Pai este foarte logic cum gandesti tu pentru ca asa ai fost invatat. Cand vrea muschiul tau nelucrat la sala, ci dat de Olimp asa strong de spargi topurile masculine sa iti raspunda lumea la mofturi, nu trebuie sa astepte o secunda. Da, gesturile tale care par ca te arata in lumina in care iti pasa de mine sau de cineva sunt de fapt mofturi. Ti se scoala tie sa dai un mesaj ca ai chef sa tastezi. Dar toata ziua! Toata ziua! nu m-ai cautat deloc. Ai plecat, ai fost pe drum, stiam ca esti pe prima treapta o unei raceli, stiai ca sunt racita moarta, stiai ca sunt la munca ( de fapt asta nu garantez ca iti mai aduci aminte), stiai ca imi fac griji si astept un raspuns sau un salut de la tine, stiai toate astea, dar nu ai facut nimic. Pentru ca ce stii tu este o banala teorie de grad primar pe care o uiti instantaneu, nu prezinta interes lucrurile astea pentru tine si mai ai tupeu sa zici ca esti intr-o relatie sau ca ai avut relatii de lunga durata si ca ai fost statornic neinseland. Frate, tu ai stat cu maimute? Cred ca si cele mai neevoluate specimene au pretentia sa le suni zilnic si sa le intrebi de sanatate. Mai ales cand mai faci un gest dinacela mare in care cumperi un buchet de trandafiri in numar de 20, mai ales cand esti deceptionat in dragoste, mai ales cand stai un an cu cineva si iti dai suflarea sa o schimbi si sa o aduci la nivelul tau. De parca le-ai salva...asa ai impresia. Le alegi pentru o relatie, dar de fapt ....nu! le alegi pentru o convertire, un ritual...in care crezi ca cu cat sunt mai stricate cu atat mai tare e provocarea de a-ti dezvolta competentele. Cu ce le schimbi, frate? Pentru ce sa mai ai ma o fata si sa mai crezi in iubire din moment ce tu esti cu cineva doar ca sa il transformi in ce vrei tu? Cum sa ma mai aranjez eu in felul meu si sa imi reglez vocea cea mai frumoasa ca tu sa ma auzi din moment ce tu ai planuri de exorcizare a personalitatii mele? Sfarsitul zilelor pentru noi. Asta aduci. Si as vrea sa iti sune zile in sir la rand melodia aia in cap ca sa constientizezi ca este inspaimantatoare daca tu crezi ca este. Slabiciuni ai cu miile, dar eu nu stau sa te atac. Nu sunt un om prost sau las. Aleg sa fiu fair play cand tu minti de ingheata apele. Uite ca acum nu imi mai este frica sa vorbesc pentru ca deja am renuntat la ideea de bine. Nu mai pot fii bine. Trebuie o minune. Si eu in minuni mi-am cam pierdut speranta. Dezamagire dupa dezamagire. Pe tine cine te-a dezamagit ma? Lumea? Te rog fii serios. Daca lumea te lasa in pace si nu iti face nimic este pentru ca nu isi bate capul si pentru ca esti invizibil pentru ea. Pentru ca tu nu te afirmi. Esti revoltat pe stafii tu, nu pe oameni. Nimic nu are nimic cu tine. It`s all your imagination. Dar trebuie si tu sa ai motive, nu-i asa? Trebuie sa ai si tu un motiv in care sa iti para viata asta nasoala cand ai de toate. Tot ce vrei! Ai parintii superbi ca oameni, dar care au exagerat cu binele pentru tine. Ai prieteni care profita de tine si tu nu vezi. Ai droguri, femei cum s-ar zice sau poate vorbesc si eu aiurea din necunostinta de cauza. Ai avut masina, haine de firma. Bautura, acces, optiuni, cluburi. Dar stari spirituale ai avut, ma? Stii ce e aia spirit? Stii ce inseamna o atingere tangibila a sufletului? Ai vreun habar de o liniste nebuna ce iti umbla prin vene ca heroina pe care o injectezi si esti fericit doar cand stii ca pentru o singura data in viata te-ai facut mandru de tine pentru ca ai fost BUN? Ai stat sa observi treaz o femeie care se chinuie zilnic sa care sacosi de mancare intr-un autobuz infect ce miroase a voma de om mediocru si a taxatori esuati doar pentru a aduce mancare copiilor sau copilului ei care poate e o lepra infecta ce se bucura de internetul platit de masa? Care poate nu mai poate sa care de la bataturi si care are sufletul trist pentru ca nu are nici o satisfactie. Ai satisfactii? Nu cred. Eu am regrete. Si eu am incercat sa fiu un om bun. Si ce e mai grav e ca am reusit sa imi fac propria teorie de a fii un om bun si cui am impartasit-o a ramas surprins, deci e de bine. Sunt pe drumul cel bun. Si totusi am regrete. Pacate. Pacat este ca esti intr-un intuneric din care nu observi nimic, in care te-ai mintit si te-ai acomodat. Si pur si simplu vezi in umbra o reflexie pe perete a unui foc care arde si iti vezi semenii dobitoci cu tine in pestera si tu te indobitocesti cu ei. Si eu zeita! Ca imi permit sa-mi zic asa. Am muncit pentru statutul asta. Eu zeita vin si iti ofer o mana, un brat pe care ti-l las sa-l injectezi doar ca sa vezi ca sunt imuna la prostiile alea si ca se poate trai foarte bine lucid si tu! nu-l accepti. Ti-e frica sa decazi in proprii tai ochi? Crezi ca decazi facand asta? Nu decazi ma...nici nu m-ai ai unde sa te duci oricum.Te salvezi si te salvezi in cel mai fermecator stil. Sa citesti mitul pesterii lui Platon. Sau poate ca deja l-ai studiat. Unul dintre aia esti tu. Accepta lumina. Eu sunt lumina. Este ciudat ca in sfarsit pot "vorbi". Ma simt super bine fara sa imi fie frica. In sfarsit m-am desteptat si am hotarat sa vorbesc pentru ca nu puteam. Pentru ca ma blocai. Pentru ca ti-am zis, din prostie (dragoste), cand ajungeam fata in fata cu tine uitam de tot. Pentru ca stiam ca esti intreg si stai in fata mea. Si chiar daca faceai gesturi...era ok ca te vedeam si te puteam supraveghea in liniste, in vaz. Nu stiam cum e sa iti faci griji pentru cineva; aveam idee, dar nu experienta. Grijile ti le faci cand vezi inconstienta persoanei cu care stai. Si din start adopti atitudinea de parinte, profesor, indrumator. Pentru ca iubesti si iti pasa. "Gandeste-te la iubire si ia-ma". Frumos da, dar prea frumos ca sa fie adevarat. Mi-e teama de o nepotrivire. Ca atunci cand vei intelege ce iti spun va fii prea tarziu. Prea am avut rabdare. Si acum dupa ce vei citi sunt convinsa ca ai sa zici ca ti-am trezit unele chestii la viata, ca ai anumite idei, ca am dreptate, ca stiai lucrurile astea, ca sunt prea buna pentru tine, ca nu spun nimic nou, ca ai inteles. Dar nu te cred. Eu pe toate le cred. Si stii asta ca o garantie cu viata. Mai putin pe tine. Este si normal cand tu ma minti pe fata dupa ce ai creat un moment superb in care iti iertasem totul. Te-am crezut ultima oara pe cuvant cand mi-ai scris ceva. Cand te-ai aratat doborat de iubire. Ce proasta am fost!!!!:))))))))....gingasa de mine....adorabila fiinta ce se increde in cer si in cafea cu lapte si in gene care danseaza. Sunt o sensibila da...mi-ai atins coarda iubirii si ai cantat din ea compunand o simfonie. Bullshit! Cand am crezut atunci am zis "In sfarsit....putem incepe!renaste, trai". Dupa m-am jertfit. Am facut o chestie de sacrificiu suprem in viziunea mea. Si nu am mai fost pura. Am ales sa ma murdaresc ca sa iti dovedesc ca si eu pot renunta la un principiu si ca nu ai fost singur pentru ca eu nu te las singur pe globul asta bolnav! Si am facut omorul puritatii mele. Si dupa m-ai mintit. Nu mintit, ci tradat. Iarasi in cel mai fermecator stil. Eu am devenit propria-mi Iuda care s-a vandut. Nu m-am mai recunoscut pana astazi cand am simtit eu cu puterile mele de vrajitoare acra ca nu numai raceala mi-a afectat gatul, ci disgratia cu care ma uit de fiece data in oglinda si imi da stare de voma ca accept atatea. Daca vei indrazni sa intrebi cu ochii nevinovati: "Dar ce am facut?" sau "Ce?" inseamna ca nu esti normal. Inseamna ca starea ta de suprematie este foarte avansata si ca ai mai multe probleme decat imi imaginam. Ce ai facut este ca m-ai lasat singura sa lupt cu o relatie fictiva pe care o materializezi din cand in cand doar pentru ca ti-am zis : iti vine cheful. Pentru ca eu nu stiu daca tu simti sa ma saruti, sau sa ma tii de mana, sau sa imi umbli prin par, sau sa stai pur si simplu cu mine. Eu nu stiu asta. Eu stiu doar ca ai chef. Asta simt cand faci lucrurile astea. Ca ti-a venit si tie cheful de moment sa pupi. Nu te atasezi cu sufletul pentru ca nu ai habar de ce e suflet. Pentru ca daca aveai o idee....incetai sa mi-l ranesti pe al meu. Pentru ca sufletul meu are gura si urla de fiecare data cand e ranit. Dar tu mi-ai dat "enable sound". Un moment cu tine nu mai e unic. E superficial. Nu este sincer si clipa nu e traita la maxim pentru ca ma gandesc la secunda urmatoare in care ma poti minti sau iti poti schimba starea. Astept cand vorbesc cu tine sa aduci vorba de mizeriile alea pe care lumea si cu tine implicit le considerati cool, astept sa spui ca pleci, astept sa spui ca te bagi la somn etc. Nu traiesc din plin pentru ca nu ma lasi. Nu pot sa cred ca am acceptat atatea. Este bine ca constientizez, dar cum am mai spus. Asta este cel mai mare defect al meu. Constientizez totul! Absolut totul, dar nu fac nimic. Insa acum am facut. De ce? Pentru ca eu am ales sa lupt cu defectele mele. Tu ce alegi?


As vrea ca la rascrucea dintre viata si moarte sa formez un cheag de sange si sa ma asez acolo si sa vegetez.
Mi-as dori sa sangerez pana la os din pasiune si cand inima nu-mi spune daca te iubesc sau nu, sa sopteasca mintea mea ca destinul a vrut asa.
Sa o ascult din departare, sa iubesc si nu te doare.
Nu te doare chiar deloc.
Eu te alin si te sufoc.
Si in sufocarea blanda de iubire si chemare.
Sa tresari ca la o veste. Ca-s a ta si nu-i poveste.