Ce sa mai simti

Ma inchid intre pereti
Ma cufund in golul tau
Si purced alene catre iadul meu
Care clocoteste cu sfarsitul negru
Si ma-ntorc si plec cand tensiunea creste
Si-mi masor si pulsul cu voltmetrul
De ce lumea asta s-a inchis de tot?
De ce nu-mi mai spun nimic florile?
De ce e asa de moarte si plictis?
Spleen-ul existentei s-a si sinucis.
Imi consult cuore-ul si ma doare greu, iar tristul adevar ma induioseaza brusc. Adevarul este ca nu am ce face, ca sunt in criza si ca nu mai pot sa scriu, nu mai am profunzime in ganduri, scriu plat si fara nici un fel de stil. Ma simt aleatorie, nu pot sa mai vorbesc despre ceva anume, ma intimideaza lumea. Sunt in aer. Nu mai gasesc metafore, acum imi simt calculata fiecare miscare, gest. Nu mai scot scantei, nu mai sunt lumina, este intuneric total la mine in cap. Si mi-e foarte greu sa articulez scrisul mai ales, replica vine in continuare, dar imi dispare rapid din memorie. M-am prostit. M-am simplificat si implicit dezamagit. Demult nu m-am simtit dezamagita si de aceea imi ies din fire, dezamagirea mea imi starneste si induiosare. Ce naiba am? Cand traiesc in simplitatea cotidianului ajung sa fiu simpla si casc ca un prost si cand observ ca acest simptom al idioteniei apare in gura mea ma simt spurcata. Ma ingrijoreaza cascatul pentru ca stiu ca sunt pe cale sa ma imbolnavesc de prostie. Nu concep sa fiu inrudita cu oameni intunecati la minte, fara sclipire de respect, plictisiti de ei insisi, arcasi ratati care au sageti si arcuri, dar sufera de miopie si nu bat cu raza ochiului tinta. Prefer sa nu mai socializez niciodata daca raman cu oamenii astia. Oameni care isi permit sa faca cu ochiul simtindu-se superiori si procedeaza asa cu mine cand nici macar nu au habar de cine sunt si ce imi poate pielea sau inima. Si eu surad pentru ca sunt prea buna si cred intr-o omenie apropiata de portile Paradisului. Imi pasa si ma ingrozesc. Aceasta e starea. Tripul meu mi-l ofera paharul cu speranta ca exista un final fericit. Pot sa te ispitesc sa bei paharul, dar unora nu-l pot turna pe gat. Pe departe mi-e gandul ca mi-e frica de muscatura lor mizerabila. Doar ca asa ceva nu se intregeste in mod obligat. I-as otravi - atat de tare ma refuza. Mie chiar mi-e frica de tot. As vrea sa ma lamureasca cineva.
Cum sunt eu: cred ca exista tot, atat fenomene, lucruri, fiinte posibile cat si imposibile. Basmele pentru mine sunt reale, vrajitoare cu matura chiar exista, tunetele se saruta cu fulgerele, dansul poate fii infaptuit fara muzica, orice sentiment te poate atinge, exista lume de apoi, demonii chiar se plimba printre noi, stelele nu sunt chiar atat de indepartate, exista viata fara aer pentru ca eu sarut fara sa respir, exista si resou care imi poate dezgheta sufletul, exista si tata pentru mine, exista si craiasa a furnicilor, exista si albine care nu isi daruiesc intepatura si traiesc in continuare, exista ochi tristi si intr-un zambet superb, exista fantome si spirite care au un rost atat de folositor, exista mii de planete, exista genii la tot pasul, exista condamnati la moarte care se vindeca, exista inaltime scurta, exista farmec viu, exista iubire, exista prieten in dusman, exista aspirator pentru curatirea raului, exista adancime mica in oceane si eu le pot atinge nisipul cu picioarele mele scurte, exista un soare care nu frige si eu il pot atinge cu mainile mele scurte sa-i ofer o mangaiere, pe el nimeni nu-l atinge, exista punct si continuare, exista raspuns la fiecare intrebare, exista bunavointa care doare, exista mult, exista orice, exista totul acela pe care vreau sa-l simt cu degetele ca si cum as slefui de praf clapele unui pian dintr-o sala intunecata ca cea in care te astept. Dar se va lumina cand suntele chiar vor infaptui o melodie. Voi deveni muzician, iar cantata mea va fii alcatuita numai din crezurile insirate mai sus. Tu cand vei veni vei intregi cercul, melodia. O sa te simt ca o za dintr-un cerc vicios pentru ca esti viciul meu. Iubirea este viciu. Ce melancolica mai sunt. Dar macar m-am simtit profunda si acum zambesc. Stii cat imi doresc. Cate cantitati si feluri. Ti le-am spus pe toate pana acum, cele care au fost...aberatii de-ale mele. Tu de ce nu mi-ai spus nimic? Da, acum. De ce stai sa citesti intrebarea, sa stii ca am dreptate, dar sa nu te opresti din lectura si sa-mi dai un semn sa-mi spui o aberatie de-a ta, una pe care o vrei tangibila. Nu...stai si citesti. Sa mai scriu? Sa nu mai scriu? Tu castigi, eu stau pe loc, dar sunt intelegatoare cu tine. Pot sa iti fac un compliment? Tu ma provoci si cand nu faci nimic. Na, ca acum sunt in dubii ca nu stiu daca am zis de bine sau de rau. Revin la ce am scris anterior, la ciudateniile mele nu inainte de a-ti face un compliment sigur de data asta. Am scris cat am scris si tot te-am strecurat printre randuri. Tu te simti flatat, eu nu. Chiar exista ciudateniile mele pentru ca trebuie sa existe astfel ce ne-ar scapa de banalitate si rutina? Slava Domnului ca avem lucruri mai mult sau mai putin sigure, dar pe care le vedem, simtim, atingem, mirosim. De ele avem o idee, celelalte doar probabil exista. Insa din moment ce ne-am gandit si nu le-am nascocit ele au capatat contur si de aici putem alege daca au un sens sau nu. Pragmaticii ignora orice posibilitate ca ele sunt create, idealistii se mai rasfata cand cred. Pana si simturile ne inseala si noi spunem ca vedem rosu un obiect cand nici macar certitudinea unei simple culori sau forme nu o garantam. Si daca nu suntem siguri de nimic pentru ce sa fim idioti si sa ne contrazicem singuri? Realistii rup in doua visele si traiesc pe planeta numita "Realitate normala", dar traiesc din nimic pentru ca stiu si ei bine ca siguranta pura nu poti avea si cam atat pot spune despre ei. Sunt suficienti, limitati. Dar din start nu cred in niste fantome amuzante. Daca ei stiu ca nu stiu nimic...inseamna ca posibilitatea existentei unor fenomene paranormale plasata pe o axa imaginara este situata undeva la --infinit.

Ce sa mai faci

Piata. Piata imi place si imi face bine. Mirosul de fructe si verdeata este parfumul meu preferat de gospodina. Sa am un chef nebun sa gatesc, sa imi ceara de mancare fluturii din stomac si sa consult intreaga vegetatie. Sa visez sa ajung acasa cat mai repede ca sa ma apuc de treaba. Cate o sa mai inventez. Cate delicii sunt pe cale sa rastoarne amarul si plictisul dintr-o zi cu fundul in sus si o sa atarne numai minunatii delicioase in farfurii. Toate sunt numai pentru mine si o persoana, o faptura pe care Marte o va pazi o viata si dupa va veghea inca un infinit de ere asupra ei. Sunt atat de fericita si de plina de viata cand imi strecor nasul si degetele pe caise si piersici proaspete rascoapte de soare si patrunjelul verde cu miros halucinant de-ti face pofta de mancare si cand esti satul. Painea proaspat scoasa din cuptor cu un miez alb ca fata lui Dumnezeu ( asa imi zicea bunica cand eram mica ) si mirosul de coca rascoapta. Asa miroase Raiul...ca painea scoasa din vatra. Si imi face cu ochiul sparanghelul copt de la jumatatea batului si flirtez cu el pana ma convinge sa-l cumpar. Sparanghelul este cel mai puternic afrodisiac, de aceea stau in dubiu: "Sa cumpar?"/ "Sa nu cumpar?" pentru ca ma imbata si nu vreau sa-mi insel faptura cu el. Si usturoiul ce bine miroase, ce invelis din coji uscate care ca sa-i pastreze aroma si eu o sa fiu onorata sa-l dezbrac si sa-i pisez interiorul cu lama cutitului si-l voi perpeli in tigaie cu unt, dupa care in baia cremoasa voi arunca pastai de fasole lungi si verzi si le voi pastra crocante. Si cate si cate mai vad si imi plac. Si trebuie sa calc si fata de masa beige cu grena pe margini ca sa scoata in evidenta culoarea ochilor felurilor de mancare. Si vad niste rodii in lumea mea pastrate in lazi. As umple un tir de rodii, le-as lua acasa si le-as trata regeste la ce apetit am. Ma cheama, pe cuvant ca ma striga pe nume. Au dat zvon ca vin in piata si le vad saracele cum si-au creat iluzii. Eu nu am puterea sa le deziluzionez asa ca am sa cumpar o lada. Ma indrept in pas de dans spre prietenele mele, ma aplec deasupra lor si le consult ca un medic ce trebuie sa stabileasca un diagnostic pentru pacient. Inchid ochii si imi amintesc de un colet. Un colet primit demult care ascundea o placere de-a mea. Avea si inscriptie placerea, imi era adresata. Zambesc ca in visul tau, cu ochii, cu gura, cu dintii, cu fruntea, cu obrajii, cu tot. Deschid ochii si vreau sa le ating. Cu mana in aer, cu parul fermecat pacalind soarele si rotind nuante in jurul meu simt o atingere pe umar. Am umarul bronzat de la raze si acum e dezgolit din cauza rochiei. Este luat cu asalt de niste buze pe care le cunosc. Mangaie buzele umarul meu si simt cum un dor nebun imi apasa osul. Ma arde si imi raspandeste fiori si curiozitate pana in calcaie. Mi-e frica de puterea asta, de momentul magic. Banuiesc cine este, stiu al cui este sarutul pentru ca eu rar ma insel. De aceea clocotesc, dar sufletul tot in congelator este asa cum l-ai lasat. Intorc capul, dar ochii ii pastrez undeva in jos. Sunt machiata cum ii place, am cercei care ii plac, port inelul care-l mangaia, imi atarna in jurul gatului pe care-l cuprindea ceasul care nu merge si cu care fac vrajitorii, nu am tocuri...desi sunt mica. Nu am unghii...deci tind sa nu fiu fiara, mi-am pastrat nuanta parului...deci foarte usor m-a recunoscut. Da, e coincidenta, nu-l cred in stare sa ma urmareasca, mi-a pierdut urma demult. Ma simt coplesita de tot ce am trait, il iubesc atat de mult acum incat nu stiu ce voi face dupa. Regret enorm atat de multe. Regret pentru ca s-a ajuns aici in halul asta. Din iubire a decis sa ma amane, sa ma lase fara demnitate si sa astepte o stea. Vine dupa ce pleaca cu propunerea de a avea un inceput normal. Dragul meu, nu ti-am zis-o niciodata, dar eu nu sunt normala! Eu nu pot fii normala pe care o ceri. Daca as fii aceea, iti jur si crede-ma ca nu mai m-ai iubi deloc. Ce sa fac e intrebare si intre golul dintre sprancene apare raspunsul. Tremura spatiul acela ca pe vremuri in preajma ta. Ridic ochii, te vad, esti tu acelasi. Ne privim si stii ca atat trebuie si restul e neant. Tu nu ma intrebi niciodata ce fac, cum ma simt. Si uite-ti acum raspunsul. Ma intorc toata catre tine si iti tin raspunsul in palme, protejandu-l de tine, avand grija de el asa cum tu nu ai avut de mine, ferindu-l sa se indragosteasca de tine. Raspunsul tau inchis intre palmele ce ti le-am daruit odata sta in pantecele mele. Marte ma priveste, nu actioneaza, dar te intreaba de o constatare: Ce faci?

Cum sa mai crezi

Marte imi aduce straie de mireasa. Marte imi aduce barbatul in vizor. Ea ma indeamna sa stau in usa si sa-l privesc. Ma uit in oglinda de-mi aranjez parul si dupa deschid. Cu fata senina, dar acra. Iertandu-te, dar blestemandu-ti viata. Acordandu-ti mana sa o saruti, dar ignorand complet vreo propunere. M-ai avut, m-ai cladit si dupa ai urinat pe zid. Eu te-am avut, te-am vrut, am cinstit cu un pahar cu bere incheierea ta si dupa m-am usurat. Si acum sa ignoram vaporii din buda si sa ne prefacem ca nu simtim propriul parfum si sa fim impreuna? Sper sa fie o gluma, cu siguranta ar trebui sa faci in asa fel incat sa para una. Tu nu ai grija de mine. Stii cat de important este ca ti-am zis asta? Acum ia o sticla de Cola sau Pepsi si agit-o bine. Ia-ti un film grozav, banuiesc ca ai gusturi bune din moment ce iti place Cola-ul si vizioneaza filmul. Pe la jumatate, cand este mai incitant sa deschizi sticla ca sigur ti-e sete si sa se verse tot acidul in fata, pe tine, pe jos si pe calculator. Sa ti se strice totul. Momentul, starea, pofta, tricoul, covorul. Marte ma face vie, ma face sa ma cunosc. Ma face sa fiu o persoana buna. Ma iubeste Marte. O iubesc si eu si clocotim amandoua datorita tie. Astept ziua pentru ca stiu ca ai sa continui sa fii prost si ignorant.

Cum sa mai vezi

E un geam intre noi transparent, inodor
Gura cerului in zare e fara color
Si inima iarta greselile bruste
Se-ntorc palmele vechi in triste manuse
Transpira cutele cu stropi in dantela
Acum fara tigari duc o viata mizera.
Mucul de alta data cazut pe asfalt
Era calcat fara mila de un pantof vibrant
Acum port cirese in parul meu lung
Dar nu stiu o strada pe unde sa apuc
Sa caut al tau zambet ce-mi da fior tors
Acum trebuie stors si smuls din apus.
Vine gandul frumos dintre noi pe alee
Dar nu intra in scara ca nu are cheie
Un caine plouat e vecinul tau
Asa nu-i frumos, e doar sensul cuvantului
"Iubire" ce atarna de-o zgarda murdara
Braconierul vine si i-o pune intr-o doara
Si limba si-o musca de scoate pelin
Si tipa si urla si nu scoate suspin.
Stie ca daca plange incet si duios
Eroul vine. E mult prea pompos.
De ce sa se roage iubirea de el?
Cum poate sa creada ca el e fidel?
In schimb sa o stranga puternic in brate, intai sa o pupe, apoi doua lacrimi sa dizolve praful dintre cei doi.
Imbratisarea lui sa scoata din fata
Sufletul si nebunia toata
Sa scoata un covor mare si moale
Pe care-l invita sa zboare calare
In lumea lor tanara, dar necuprinsa
De guri straine, de melci scarbosi!
De cai ce merg in pas de galop
De prize rele ce cauta apa.
Calculatorul sa aiba mereu pe birou
O vaza cu flori ce lucesc in emotie.
Stii despre ce flori vorbesc?
Stii de ce am ales un covor?
Stii de ce trebuie sa ma strangi in brate pana imi scoti sufletul si nebunia?
Stii de ce trebuie calare?
Stii de ce e praf intre noi?
Stii de ce se roaga iubirea de tine?
Stii ca te iubesc, iubite cretine?
Stii de ce nu caut sa ma auzi suspinand?
Stii ca prefer sa ma vezi jos cazand?
Stii de ce n-ai cheie la poarta mea?
Stii ca pe inima aveam tatuata iubirea?
Stii de vreun scop sau trista cantare?
Stii ca nu stiu daca ma doare?
Daca ma culc sau ma scol
Dicteaza cineva sa nu port, sa nu tac, sa-ti ascult firea?

Ce sa mai vrei

As vrea si eu o iubire mare. As vrea si multe sarutari si privirea blanda care te linisteste enorm deodata. Iubirea e ca magia care te farmeca indiferent daca este neagra sau alba. Iubirea este curiozitatea si copilaria. Iubirea este precum un stilou vechi care zgarie foaia, dar nu te poti lipsi de scrisul lui, de penita lui cu care esti obisnuit pentru ca nu gasesti altul la fel. Il ierti cand zgarie foaia, il intelegi cand murdareste o vocala cu o bucla groasa de cerneala pentru ca stii ca nu a facut-o intentionat. Stii asta pentru ca il tii de mana si va completati ca o pereche. Ii stii mofturile, pauzele, excesele, lipsurile, il stii pe tot pentru ca il vezi. Nu vrei lipsa, vrei intreg, vrei curaj si sustinere. Eu vreau prezenta nu doliu. Vreau ore in care ma vezi ori intr-un fel ori in zece stiluri. Vreau sa ma simt bine citind, dansand, cantand...langa tine. Vreau maini si frunte incruntata pe furis cand lucrezi. Vreau zambet larg cuceritor cand ma vezi. Numai asa ma multumesti si ma faci sa fiu profund recunoscatoare pentru respectul tau si dragostea ta. Vreau sa iasa nabadai din calm, vreau sa imi saruti mainile la masa si vreau sa inteleg din fiecare privire: Te iubesc. Vreau sa stiu cand esti plecat ca esti diferit, dar acelasi. Vreau sa ofer ce am mai scump, pe mine. Eu vreau multe de la viata, dar vreau nu din cauza ca sunt mofturoasa sau egoista. Stiu ca viata poate, este bogata si are de unde sa scoata resurse pentru dorintele fiecaruia. Viata este ca un duh ce indeplineste dorinte, este ca Dumnezeu. Eu am multe dorinte, constientizez asta si daca ar trebui sa ma hotarasc asupra uneia sau asupra unui numar mai bine ma abtin. Am incercat sa ma limitez si sa-mi stabilesc prioritati, dar nu pot pentru ca toate sunt importante si au inteles si spirit. Nu pot sa aleg pentru ca stiu ca fata de cateva dorinte sunt salvator si fata de altele sunt ucigas. Nu vreau, de aceea am ajuns sa nu mai fiu copila si sa spun urmatoarea dorinta de fiecare data cand am ocazia sa o spun : "Imi doresc sa se indeplineasca o dorinta fiecarui om". Cand mananc primul bob de strugure dintr-un an asta spun, cand e ziua mea asta spun, cand ma impiedic cu stangul asta cer. Este mai bine asa. Ma simt mai bine ca am gandul asta roditor si ajutator. Eu nu m-am schimbat prea tare, sunt la fel de visatoare. Am ajuns sa fiu mai calma pentru ca nu mai am cu cine sa ma cert. Stau in casa si imi doresc sa ies la o plimbare, dar nu am ambitie. Acumulez mult, dar consider ca din ce pot invata nu ma ajuta si nu imi place. Am fost obisnuita sa am relatii si sa devin cineva pentru mine cand nu sunt singura, asta e tot. Acum e ciudat ca nu am pe nimeni langa mine si trebuie sa ma cunosc si asa. Asta e de fapt starea. E ciudat si simt ca nu imi place. Imi placea mai mult inainte, dar nu imi doresc continuitate. Plansul ma ajuta enorm inainte, pe cuvant era ca o revelatie, ca un suspin incurajator. Am invatat foarte multe din plans pentru ca imi oferea viziune, dar si luciditate. Imi era ca un copil care facea mizerie, dar si ca o menajera care facea curat. Acum nu am mai plans de mult timp. De vreo doua saptamani, aproape doua. Este ciudat, iar ma repet. Inainte plangeam de mai multe ori decat mancam pe zi si ma consider o rozatoare pentru ca mereu trebuie sa rontai ceva. Acum nu imi mai vine sa plang.

Ce sa mai poti

Ce frumoasa e o relatie in care doi oameni se iubesc, iar iubirea lor aduna intr-o suma credinta, armonia, idealurile si lumea lor. Ce frumoasa este povestirea detaliata a intamplarilor ce au infaptuit iubirea. Certurile care au fost au slabit-o pe moment cand tensiunea fierbea la mijloc, dar cand impacarea a aparut totul s-a sters. Pe moment vad peisaje incarcate cu vaporii iubirii si este de-a dreptul magulitor sa stiu ca am iubit si inca iubesc, dar trecutul acum este mai important pentru ca el apare ca o dovada ce atesta ca te-am iubit. Si cate am simtit si cate am visat si cate mi-au trecut prin cap. Cati fluturi s-au indragostit odata cu mine, pe Cupidon cat l-am tinut in suspans induiosandu-l cu vorbele si privirile mele adresate tie, marturisite lui.
- El este?
- El este.
- Cum ai vrea?
- In mii de feluri.
- Nu ti-e frica?
- Mor de groaza, dar m-as stinge si mai cumplit daca nu ar fii el. Mi-e frica, da, dar macar stiu ca lupt, macar stiu ca sunt a cuiva. Mi-e indiferent daca stie sau nu. El este crud cu mine nu viceversa. El promite fara asigurare si fara probabilitate. Eu nu-l ascult ca daca l-as asculta cum spune sa o fac nu va mai fii vorba de un prost ci de doi. Eu am ceva pregatit ca o arma, dar nu o sa o descarc pentru ca asta inseamna sa omor iubirea dintre noi. El o face deja, eu mai astept putin si am sa vad finalul.
- Am vazut o pasare odata zburand spre cer cu o viteaza naucitoare si chinuita, iar genul asta de pasare nu e specializata in zbor puternic. Locul ei este printre ramuri si copaci, destinul ei nu se intinde pana la vazduh, ci zace la un metru de radacina unui arbust. Am intrebat-o de pe un ghem de ioni de ce tot incearca sa ajunga pana la nori. Mi-a spus ca s-a indragostit de cer, ca el nu stie de iubirea ei, dar ca ea se duce sa ii spuna. Chiar daca nu are elan sau aripi sau viata suficienta ea va face incercari sa ajunga la el si sa-i destainuie iubirea ca asta trebuie sa faci cu ea. Sa o recunosti, sa o impartasesti, sa te bucuri de ea. A murit pasarea intr-o zi de la efort, dar sufletul ei mic palpita cu aripi mari spre Paradis si in drumul ei a intanlit cerul si i-a spus. Iar cerul i-a zambit. Nu o iubea, nu stia de existenta ei, dar in treacat destainuirea facuta de mica fiinta l-a cucerit si acum o iubeste.

Si inca intreb ploaia

Imi pare cunoscut visul si speranta cu care il privesc. Imi pare cunoscut esecul si imposibilitatea de a mai incerca ceva se mareste. Cine va fii stapanul meu oare? Cine va sta langa bratul si capul meu? Cine imi va fii logodnic? Cine va sta sa-mi priveasca fruntea dungata ca deseori gandurile pasesc pe ea si o cuteaza? Va fii fericit cand o va vedea creata si nu neteda ca fruntile altor fete mai plate, nebombate, parasite de ganduri sau efort? Si eu voi fii cu el. As vrea sa stiu cum ii sunt pasii, cum ii este privirea si vocea. As vrea sa ma cucereasca asa cum nimeni nu a facut-o pentru ca nu le-am dat ocazia. Lumina camerei din care scriu este tot mai slaba. Ma lasa si ziua in pace, iar noaptea ma ia in plata ei...Dar scriu unui nimeni care poate o sa se dovedeasca a fii nimeni. Poate nici el nu ma va castiga sau poate ca da, dar ma va face sa sufar. Acum practic sunt undeva la mijloc cu totul. Sunt singura, dar parca nu sunt complet. Am cunostinte, dar parca nu le am sau nu le vad. Aveam inainte despre ce sa scriu, iar acum nu spun ca nu am, dar nu mai am o tinta concreta. Ascult si vad orasul mai bine, dar nu ma intereseaza. Ma indispune zumzetul, dar ma simt si linistita. Of...nu am idee de viitor, doar un singur lucru stiu. O sa am de munca, mult rau. O sa fiu deceptionata si dezamagita si nervoasa si o sa ma schimb integral. Pentru ce? Pentru succes, stare materiala, casa frumoasa, implinire? Ce fel de implinire?

Inca o zi

Placerea de a scrie din ce se naste? Sa fie oare din preferinta de a comunica indiferent de mod? La mine valabila este nevoia? Asa cum simt ca nu pot sa ma ridic daca nu cred ca am un rost. Pentru ce sa tac? Pentru ce sa scriu cand stiu si iar stiu ca voi sterge tot? Sau poate le voi pastra intr-un curand reciti si imi voi aminti de stare. Starea chiar face totul. Reala frumusete este omul care aduce folos in mediu. Dupa frumusete paseste distrugerea care tine mult, asa cum regret ca negativitatea persista. Este muribunda, dar nemuritoare. Ce sperante am! Ce texte simt ca imi vor bate la usa... Ce fapte voi realiza! Stiu ca am sa progresez datorita curajului cu care o sa infrunt lumea. Voi pasi increzatoare in mii de birouri cautand oportunitati si cai care sa-mi demonstreze ceva. Sa-mi demonstreze ca nu iau decizii in zadar, ca nu sunt in zadar, ca exista cafea cu lapte pentru cei catifelati si cafea neagra pentru dependentii de naturalete. Ca daca vrem amestec capatam combinatii. Cuvantul "zadar" nu exista si persist cu insistenta ca exista un echilibru; ca o lupta dintr-un basm si am invatat ca binele invinge si astept infrangerea negativitatii precum soarele asteapta desteptarea, precum astrul noptii asteapta sa vegheze pasii indragostitilor lui Eminescu, precum criticii literari asteapta capodopera sa aiba din ce interpreta, precum copiii il asteapta pe Mos Craciun, precum eu iti astept pasii in sala surda si astept intrebarea ca sa te lovesc cu replica moarta selectata deja. Si veacuri stiu ca vor trece, stiu ca palmele-mi vor transpira si pare ca Apocalipsa mult dorita asteapta in continuitate. Nu-mi pasa, cred in final si un lucru negativ imi sporeste speranta de a avea rabdare. Nu e nici un dubiu, e doar o chestiune de umplere a paharului, Anticristul e nascut.

Pentru soate

Prima zi de munca. Atat de bine cand nu e nimic de lucru, dar atat de deprimant cand este plictiseala. Numai oamenii prosti se plictisesc, asa se zice. Dau dreptate conceptiei, de aceea citesc si scriu, dar ocupatia nu este continua, ci intrerupta. Ma bucur ca am gasit job-ul asta, dar nu ma incanta mediul deloc. Are insa un avantaj. Faptul ca oamenii, majoritatea fiind barbati se uita atent in monitor, in joc, pierduti printre pumni si actiunea, ingramaditi intre minge, poarta si picioare si nu ma baga in seama. Asculta aclamatii false, totul este imaginar. Pura fictiune care le confera incredere. Traiesc victorii, infrunt esecuri, uita sa se hidrateze, se transpun complet intr-o lume animata. Eu stau si servesc fantomele lor, le dau cofeina, racoare sau acid. Este ucigator sa fac asta, dar ce nu te ucide in zilele noastre? Nu exista munca ideala asa cum nu exista femeie sau barbat ideal. Este doar trist si poate poetic. Au devenit niste mormoloci in camp imaginar, puternici patrioti ai tarii lor false. Comoditatea din ei consuma mult aer si e fara folos. Lenea bate relaxarea. Noi femeile nu stiu cu ce anume ne-am putea asemana cu ei, avand o activitate ce ofera atata placere. Avem latura tirana de a barfi, dar astfel nu ne relaxam, suntem infocate.

Inca o seara

Paharele se clatina, iar zumzetul masinilor de pe bulevard nu-l mai aud. Acum seara tarzie ma incearca cu o senzatie tare, cu un alt zgomot. Muchiile paharelor se apropie si se ciocnesc. Ma apuca groaza cand le aud. Pe canapea stau intinsa si nemiscata asteptand sa fuga raul din casa mea. Nu am patura sau macar o haina aruncata undeva pe langa mine ca sa ma invelesc. Mi-ar fii mai putin teama, as mai avea in plus un strat de jumulit in afara de pielea mea. Mi-as baga corpul in canapea, dar nu merge. Simt frigul in plamani si in ochi. Imi ingheata suflarea cu fiecare pas care se apropie. Daca sunt pasi si nu este ceva nascocit de mine. Ma simt pierduta. Nu am nimic in preajma ca sa ma linistesc. Pulsul meu alearga ca un nebun prin stomac. Teama mea pentru intuneric si singuratate este coplesitoare. Mi-e frica sa si transpir, am nevoie sa imi controlez fiecare miscare ca sa stiu ca am facut tot posibilul si totusi nu a mers planul. Este pe aici cineva de care imi este frica. Mi-e dor. Habar nu am de ce anume. Mi-e dor sa il simt pe Dumnezeu, sa spun rugaciunea dimineata si seara. Mi-e dor de zi si lumina, de bunica mea ce se gasea undeva printr-o camera. Mainile ei erau leac pentu mine. Eram obsedata sa le simt zilnic in parul meu, in capul meu, in gandurile mele. Imi doresc sa le strecor inca o data prin podoaba mea capilara, sa sterg linia scalpului si sa fac o spargatura in cutia craniana. Ea sa imi cuprinda encefalul si atat. Ordinea va face curat imediat. Vreau sa ma inec in mirosul palmelor ei, sa ii aud vocea care practic ma linisteste. Ii sorb fiecare cuvant, fiecare ton. Stiu cum suna vorbele din ea, stiu vocale si consoane, stiu vocea impecabila de femeie cu intentii prea bune, de mamaie a mea. De femeie care m-a crescut langa pieptul ei, care ma intorcea pe o parte si pe alta cand nu mai puteam sa respir. Cand inotam cu imaginatia in pildele si povestile ei care erau aceleasi mereu. Dar pe care eu si sora mea vroiam sa le auzim incontinuu, daca ne povestea ceva nou nu avea farmec, nu aveam rabdare. Noi vroiam sa le auzim pe aceleasi mereu pentru ca le stiam pe de rost si nu ne pacalea cu detaliile. Amanuntele farmecului ei erau bunatatea, ochii, crucea pe care si-o facea cu credinta, teama si dragoste. Bunica mea raspandeste dragoste si lumina.

14 iunie 2010 Disgrafie si imi retragi favoarea de a ma bucura

Sunt dementa, jur. Nu mai citesc pentru ca nu imi mai vine, imi vine sa injur cat mai mult, de cand am venit din Bulgaria nu mi-am desfacut bagajele si nu mi-am pus in ordine cerceii. Urasc asta, ma deranjeaza cand ii vad insirati la baie, cand stau de se inneaca printre stropii nestersi si stiu ca nu se stie cand o sa rugineasca, dar nu ii iau de acolo neam. Nu am chef, nu am vlaga, tot stau la calculator nefacand nimic, uitandu-ma pe pereti si mi-e somn tot timpul. Imi vine sa dorm si acum. Am o stare de doi lei, atat valoreaza. Te poti duce la magazin cu 2 lei sa cumperi o inghetata ca tot e cald, sa te racoresti si sa iti fie cald in 10 minute dupa ce te-a lasat fiorul. Exact despre asta vorbesc, nu mai am fior. Nu ma mai cutremur, nu ma mai pierd. Suna telefonul si ma gandesc: "Mmm...sper sa inchida repede". Si daca este important apelul stiu ca se va incheia prost conversatia. Acum stau intinsa in pat, cu burtica pe cearceaful verde imbracata intr-o rochie verde si scriu. Nu am mai scris demult, dar o sa fie bine. Ma ingrop acum in noroi si dizgratie, dar o sa ma inalt. Am o idee despre ce ai de gand sa imi faci. Pastrez iar pentru mine gandul. Am invatat din viata sa nu ma incred, am invatat din suferinta ca finalul este dulce si atunci voi rosti ce am trait si ce am simtit. As vrea sa pot spune si acum, dar inima nu ma lasa. Nu as vrea continuitate sau relevanta. Am uitat data, am desfacut calendarul si am bagat toate datile intr-o tombola. Sunt la loterie, astept lozul cel mare: ziua in care chinul va inceta. Nu stiu daca ziua aceea va aduce liniste, iubire sau acceptare, va aduce ceva oricum. Dar ma gandesc ca pana atunci trebuie sa cumpar bilete si lozuri, iar resurse nu am. Si stii cum e la loterie, te amageste, te face sclavul norocului si al sperantei, te face maniac si obsedat de castig, dar nu castigi decat amar. Te seaca de putere si te lasa cu strat de jeg sub unghii ca ai sa ajungi sa le mananci. Si vrei sa te lasi, dar pierzi mai mult. Doar stiindu-te in joc te simti mai bine. Ti-a pus gheara pe fata si te tine captiv in pantecul ei unde miroase a ban...cocaina perfecta pentru ego-ul tau slab. Imi duc mana la gura citind ce am scris pentru ca am uitat sa iti spun de fapt ce vroiam. Am trecut de la un subiect la altul si am uitat complet. Tipic mie. Iar cand am vrut sa imi reamintesc degetele imi miroseau a tine. Jur...miros a saliva de-a ta. Si iar mi-am adus aminte de tine, dar nu reusesc sa ma stapanesc. Cand nu iubeam credeam in tot. Acum cand iubesc nu mai cred in nimic. Nimic nu e sigur, nimic nu ma stapaneste, este numai un impuls zgomotos ce ma face scanteie. Nu sunt sigura decat de faptul ca voi suferi, dar va fii bine; voi plange, dar va fii bine; voi astepta o bomba sa ma mature de pe fata pamantului, dar va fii bine, voi fii la pamant, in transee, ma voi inrola in armata care-mi poarta zilele si razboiul si voi trage eu insumi in mine. Pana cand? Cand voi lua degetul de pe tragaci?

Ajutor? :))

Ieri am mancat ciocolata. Ieri am mancat ciocolata cat nu am mancat in toata viata mea! Mie nu imi place ciocolata si cand mi-e pofta cu un cub m-am potolit, dupa mi-e greata, mi-e scarba. Dar ieri corpul imi cerea ciocolata. De cand m-am trezit pana seara la culcare am mancat ciocolata, iar in oras cand am fost sa ma plimb cu o prietena am mancat incontinuu. Ea daca nu mananca zilnic un cub de ciocolata nu e om. Eu ieri i-am mancat tot ce avea in poseta, plus ca mi-am mai luat si un croissant cu acelasi ingredient. Dupa am indemnat-o pe mama sa cumpere si iarasi am mancat. Acum daca imi amintesc nu mi-e rau. Nu stiu daca acum as refuza sau nu. Si se mai intampla un lucru ciudat. Nu imi mai aduc aminte niste lucruri. Sunt importante si stiu ca au reprezentat un soi de icoana pentru mine...asta era statutul lor, iar acum habar n-am de ele. Eu spun ca uit sau spun ca fac un lucru...si repet si repet, dar nu ma tin niciodata de promisiune. De aceea si cand amenintam cu cate un sfarsit nimeni nu ma credea. Iar acum daca am vrut sa uit am uitat. De ce mi se intampla toate astea? Cred ca am trecut printr-o perioada lunga in care am avut parte numai de complicatii si probleme. Sigurantele de la neuroni imi sareau intruna, nervii mei curgeau mereu fierbinte pe obraz, capul asta nu stia si el de pauza. Eram obsedata de prioritati. Totul la mine gravita in jurul unei chestiuni delicate care imi coordona viata si acum cand chestiunea s-a dat la o parte pentru ca asa am vrut sunt normala. Am devenit o persoana normala cu pofte normale si acum chiar ma pot uita in jurul meu. Acum chiar mai vad oameni, baieti si cluburi. Acum chiar vad barurile si prietenii uitati. Ce ma enerveaza ca nu pot avea o atentie distributiva! Sa nu inlatur cele doua plane. Sa nu uit problemele ca sa fiu si eu normala, dar nici sa le sterg ca sa uit ce mi s-a intamplat. Mereu ajung sa fiu radicala, in orice poveste. Din blog mai mult mi-am facut pagina de jurnal...lucru pe care nu il suport, dar lasati-ma sa va prezint o normalitate pentru voi si alta pentru mine. Ca eu ma sperii si ma surprind cu ce sunt acum si cu ce apucaturi am. Nu sunt eu asta, adica nu am mai intanlit demult latura asta. Trebuie sa o consum...starea este totul (unele lucruri nu se schimba niciodata). Mda...si stiu ca este perfect normal ce mi se intampla. Corpul meu si creierul meu au o pauza. In sfarsit au un ragaz de odihna, le-am dat concediu. Si acum se refac si ei. Observ alte lucruri acum, alte detalii conteaza, alta e lumea si cercul si prioritatea. Mai socializez si eu acum cu "normalul". Nu neg si nu am o atitudine de artist care nu urmareste cursul schimbarii doar datorita faptului ca el a citit in Dex definitia cuvantului "artist" si trebuie sa satisfaca intelesul. Eu cu credinta, rabdare si curiozitate de ce nu pornesc de cunosc schimbarea si faza prin care trec. Mi-e greu sa scriu. Mi-e greu sa ma gandesc. Totul s-a schimbat. Mi-e greu sa fac lucrurile pe care inainte le executam in 2 miscari. Mi-e greu sa fac ceva. Nu mai am dexteritate, m-am prostit. Incerc, incerc si acum sa scriu mai greu, mai complex, mai cu substanta si nu pot. Neg incontinuu pentru ca sunt speriata. Pentru ca am avut dreptate cand am zis ca e mai bine ca mine. "Stai o perioada singura?" ; "Regaseste-te?" ; "Acorda-ti timp?"
Nu e mai bine asa. Inainte ma simteam importanta pentru mine, inainte cand eram complicata ma vedeam, acum nici soarele nu mai pot sa il privesc...uita-te la vreme! Nimic nu tine cu mine.Nu mai eu tineam intr-o perioada. Acum si eu m-am dus. Nu sufar, nu mi-e greu, nu am nimic practic. Doar ca nu sunt genul de persoana care sa se odihneasca nitel ca am avut o perioada foarte grea. Nu pot sa stau linistita si sa astept si nu vreau asta, dar acum nu depinde de mine. Acum e ceva inauntrul meu care ti-a taiat speranta si mie elanul. Si acum povestea s-a sfarsit. De atunci de cand mi-am zis replica s-a sfarsit. De cand ai plecat s-a sfarsit. De cand am mers pe strada scriind o carte, doua, o suta in cap s-a sfarsit. De cand am ajuns acasa si am baut inca o bere si am savurat-o cum am savurat prima clipa si am creat un moment cu ciocniri etc si dupa m-am dus si i-am dat cu jet la baie....exact asta a fost finalul sfarsitului nostru. Pentru ca eu te-am facut sa vrei asta. Hmm...esti chiar prost! Bine ....fie cum vrei tu.Ca eu nu mai zis nimic dupa cum mi-am promis. Faci ce vrei, cum vrei, de cate ori vrei. Pentru ca nu ma intereseaza. Eu o sa nu stiu..o sa vad ce fac. De exemplu in seara asta am program. Ies la club....rad de numai pot:)))). Nici nu o sa stiu ce caut eu intr-un loc ca ala si cu persoane ca alea...dar poate-mi dai tu raspunsul. ;). De o mie de ori "PA!".

Lucrez la o carte, lucrez la un bar, lucrez la comportamentul meu, lucrez la schimbarea care este neaparata, lucrez la intelect, lucrez si la suflet, mai putin, dar depun si aici munca. Lucrez la encefal cu un calculator care nu ia in considerare vreun sentiment. Lucrez ca sa imi iau salariu bun, lucrez la mine ca sa fiu mai putin dezamagita si mai bine pregatita pentru lumea de acolo care va fii infernala. Tot ce am ingeresc sau divin gata s-a dus. Acolo o sa mi se duca tot si imi aduc aminte de cum ziceam odata... niciodata nu o sa vreau sa renunt la ce vreau, nu voi renunta la crezurile mele profunde pentru ca astea pentru mine sunt lucruri valoroase. Iar acum observ cum organismul mi-e foarte slab, foarte bonlav. Si ma pregatesc intens pentru tot felul de chestii de care nu am cum sa am habar, dar pe care incerc sa le conturez pentru ca asa sunt eu, prea nerabdatoare. Am citit in carti o imaginea despre orasul ala si unii autori au o parere buna despre strazile lui si lumea de acolo. Altii vor sa se duca la Ramnicu Sarat. Sa isi faca acolo o casuta frumoasa din patru camere aranjate dupa placul nevestii, cu o gradina decenta si o biblioteca bogata de carti rare. Vor sa scape de fum si plictis, de trotuare scaldate si de bodegi penale in care iau masa niste scriitori fara viitor. Si continua prostii sa creada ca acolo e bine cand nici macar nu au incercat altceva. Eu risc si incerc, cu riscul de a ma pierde. O sa ma regasesc, sunt sigura de asta. Stiu ca acum am spatiu, chiar am si timp. De acum e momentul sa acumulez. Pana acum am acumulat cativa ani si dupa am dat pe dinafara. Nu stiu cat va dura cea de-a doua etapa a mea. Dar simt ca nu mult. Sau voi avea o surpriza. Sa stii ca nu mi-am neglijat scrisul. Am umplut un caiet.

Nu mai am cerneala.

Fara titlu

Ce naspa e cand vrei ceva si nu stii ce anume. As face atatea lucruri, dar nu am chef sa ma apuc de ele. Parca imi este suficient ca m-am gandit. Las pe viitor practica, asa fac mereu. Vorbesc intruna ca o masina stricata, vin cu diverse teorii care imi dau tupeu si curaj, dar las practica undeva intr-un viitor apropiat de sfarsitul meu crezand ca o sa ma apuc. Ma enerveaza zodia mea, niciodata nu termin ceva ce am inceput. Parca nu am final. Mi-e greu sa gasesc si "titlu". As citi carti asa cum am facut vara trecuta, dar daca nu imi recomanda cineva una, nu ma agit. Daca nu mi se da in mana nu caut. Este o stare foarte nasoala pe care nu o vreau, dar o chem. Nu stiu ce naiba am. Parca mi-e lene sa apas "shift" ca sa scriu cu majuscule. Imi vine sa ma pun in pat si sa ma acopar cu patura si sa stau acolo. Nu stiu daca mi-e somn, dar e bine ca stau. Ma linistesc intr-o prostie vesela in loc sa fiu agitata pentru examenele care ma asteapta. Nu am nici un stres. De nimic. Imi vine sa ies incontinuu cu mine in baruri, sa stau sa vorbesc, sa vad ce mai fac. In cap gandurile nu inceteaza si nici mintea. Dar asta nu ma deranjeaza, cu asta de fapt m-am obisnuit. Ce ma enerveaza este ca nu pot sa vorbesc si tot astept ceva.

Ce vrei tu sa te faci cand vei fii mare?

Am luat-o razna. Am ajuns la stadiul pe care il vroiam puternic. Sa las legatura dintre condei si mana sa scrie tot ce scriu. Am avansat, dar nu imi convine. Nu imi place pentru ca transa in care ma aflu cand scriu vorbeste din strafundul meu si eu dupa ce termin sedinta de spiritualitate trebuie sa incep interpretarea scrierilor mele ca sa devin autor. Ca sa pot explica oamenilor curiosi de inteles ce am vrut sa spun. Stiu ce am vrut sa spun, dar nu pot gasi rezumat. Trebuie sa va povestesc si nu ma simt pregatita. Poate voi incepe sa va lamuresc odata, intr-o carte. Dar stiu. O sa pun pe hartie povestea si o sa raman cu nimic. Descos secretul, vi-l comunic si eu dupa raman fara amintiri. O iau de la zero pentru ca nu vreau continuitate. Daca v-as spune ideile de carti pe care vreau sa le public nu ar mai avea farmec. E ca si cum v-as face o promisiune acum, ma schimb pentru ca asta mi-e firea si va las in pom. Dar daca tac, nu am pentru ce sa mai gandesc. Va dau un avans. As vrea mult sa pot scrie o carte pentru copii si o carte de farmece. Suna aiurea, credeti-ma este greu. Si eu ma arunc in ce e mai greu de parca nu mi-ar pasa. Pai daca nu ma sperie? Daca sunt eu acolo printre randuri? As vrea mult. V-am zis sa ma credeti ca sunt vrajitoare si daca nu o faceti....asta este. Eu cred. Cred ca sunt capabila sa farmec. Si poate ajung sa va spun si cum o fac. Iar cartea pentru copii o vreau scrisa pentru ca lucrez la imaginatie, la sensibiliatea inocentei. Mi-o pastrez si eu, nu ma plafonez. Hai ca simt ca patrund in intimitate intr-un mod direct si pana acum am fost indirecta. Repet, sper sa va gasiti o stare din tot.

Am dat avans deziluziei

Si vina ciudata imi dezarmeaza constiinta
Si glasul-mi se aude precum poicainta
Si viermele scalda in mar mare si ros
Cu buzele lacome de-mi lasa miros
Dezamagit gratar ce imi coci inima
Suculenta nu e, cauza e patima
Ce agati tu oare in steagul cel alb?
Ca nu gust distanta, nu e pe esofag.
Nu-mi flutura jelit in fata cuore-ul
Eu ma grabesc sa plec si fuge vaporul.
Ineci nisipul in mare si marea in ocean
Distrugi paralela, te faci coliniar
Cu mine, cu scopul, cu tinta alene
Cu marginea lamei ce se plimba pe vene.
Cu batista ciuruita de sudoare straina
O faci pansament si mi-o atasezi pe splina.
Imi dai sarutul de adieu pe mana
Si din regrete pe cap imi pui o cununa.
Privesti inelarul cu inscriptia lui
Cand in lanul cel mare imi arunc degetul.
Si paltonul il las sa curga pe jos
Dansand ma indrept in stil de repros.
Ma mere et ma soeur est devenue une histoire
Cum intr-o tombola sunt zile de calendar.

Interpretez?

In transa am fost si asa vreau sa adorm
Curatenia de vara sa ajunga decor
Farasul cu resturi e si el risipa
Iar fumul ma-nneaca cand trag dintr-o pipa
Cand fumez visul si viata se trage
Se face cenusa, iar visul decade
Pe jos precum scrumul
Care daca ajunge in scrumiera
E lux si se simte ca intr-o garsoniera.
Una mica in care sa plangi si bocesti
Fara sa o amenajezi, nu te pripesti
Ca si locul asta e doar instabil
Ca mintea ta, si tot in imaginatie iti colorezi casa.
Caramida cu bucata de pamant solid
Vrutam sa scoatem in cerul grabit
In palma este tinut cerut aista
Si din regn animale ajung la protista
Ca palma ma strange prea dobitoc
Si ma invarte prea sus si nu am noroc
Sa fiu deprimata sau plansa sau trista deodata
Ci lenesa, mandra si proasta gramada.

Ce cald e !

Traiesc intr-o lume cu fete senine
Zambesc si le spun ca sunt zane divine
Cutremura gandul in mine ca pier
Ca drumul cu pietre este real din fier
Ca lumea perdele mi-a pus pe gene
Ca suflu turbata in ale tale sprancene
Sa gadil cu buza, sa nu musc cu dintii
Sa imi simt burtica, nu pielea si muschii
Ma gadila dantela, pe mine si-a facut roi.
De valuri violete cu pete albe cochete
Zanele tale nu poarta dantela
Ci lycra infecta pe coapse batrane
De maini prea murdare ce se cred stapane.
Stapanul meu domn, tu nu ma atingi
Strabati teritoriul, dar ti-am spus...nu ma atingi
Tu sufli in dedesuptul jupei mele
Sa se muleze rochia pe coapse
Sa scap de durere.
Amagirea moarta in vis imi aduci
Ca dimineata cu roua si ceata sa apuci
Cu umarul rosu de la tampla mea
Si aseara ai reusit sa desfaci funda.
Cadou ti-am facut un gand prea bun.
Prea bun si pentru filozofi
Prea bun si pentru prietena mea cea mai buna
Prea bun pentru toate ce foiesc in jurul tau
Ca umbrele pale cu umbrele de soare.
Mi-am agatat parul de pumnul tau
Si acolo va ramane mereu
Hai cu siropul, hai cu dulceata
Ca tare grea mai este si viata
Dupa ce ca am fost foc si apa
Nu m-am spalat, dar ma simt curata.
Telefonul nu mai suna odata pentru totdeauna
Imi vine sa il scap de toata minciuna.

Cubul

Eu nu am privit cerul noaptea pentru ca nu am de ce sa il privesc. In oras nu sunt stele, parca fug de umanitate pentru ca le e scarba. Mai se apuca una sa ma urmareasca. Si-a propus asta pentru ca este curioasa sa vada ce fac, cum ma simt. Cum ma simt cand imi atarna bratari de metal pe incheietura si tip ca nebuna, cu fata intoarsa la tine ca o apuca si groaza daca te vede in halul in care esti. E prea mult. De-asta intind mana si te arat cu bratari. Sa imi aduca metalul energia de la sarutul tau. Sa vina repede ca un curent si sa imi ajunga la dioda semiconductoare care are doar un singur sens. Sa nu iti dau nimic inapoi. Nici macar durere, sa fiu egoista cu tot doar ca sa am asi in maneca. Sa acumulez eu tot si tu sa nu ai ursi de care sa iti fie frica. Tocul mi se infinge in podea de parca as calca pe amintiri. Cu putere te calc pentru ca imi sta in caracter. Si faci diferenta dintre printesa care sta ghemuita langa tine pe canapea, cu personalitate si tot ce vrei. Cu linii misto...de iti vine sa iti pui intrebarea... e a mea? si mine. Am observat si eu asta, dar nimic nu e ca mine pentru ca nimic nu e ca tine. Si doar noi stim asta, noi doi. Ne ranim puternic si raspandim comete reci cu varful tocurilor pentru ca o coincidenta sa ma faca sa tresar de pe canapea si sa ma lovesc de tine. Cu bratari cad pe jos si sunt acasa. O copila cu lacuri in ochi si buze uscate de la vinul sec ce mi le suge ca sa se indulceasca si el nitel. Rabdarea o am in chip, nu cred in timp, dar am un ceas in ochi care bate si asteapta sincer....cam terifiant. Si zada creste deasupra cerului meu si ma inconjoara cu crengi urate si in spate am ghetar. Cand tip cum am tipat atunci fac lumea sa planga. Se vede si nu se lasa indiferenta in aer. Am ragusit ca m-ai plimbat tu si a trebuit sa iti vorbesc. 3 vorbe cred ca ti-am suflat, dar am ragusit. Intelegi? Deodata mi se lipeste o amintire de toc si nu pot sa o scot. Si incerc sa o conving sa dea drumul tocului ca nu sunt siamezi, dar nu ma asculta. Ceata vine la picioare si se imprastie pana in tavan. Dansez prin fumul ala cu lumina reflectorului pe bronzul meu chinuit si cu transpiratia in locul in care imi incretesc sprancenele de dor si moare. Moare tot si lumina si suflet si ce mai este in jur. Siamezii continua cararea podelei care danseaza sub mine pana cand iti vine amanta si ii desparte. Am sarutat crucea. Am sarutat pedeapsa, am scuipat orgoliul cu saliva acida si l-am descompus pana la atom doar ca sa ma conving ca te am aici, undeva bagat in mine. Ma mai tii minte intinsa pe canapeaua moale cu paharul de vin rosu pe jos si cu scrumiera langa glezna? Cu lacrimi pe obraji stateam pe jos si vorbeam de cat de puternica sunt. Plangand? Haios...cand visam sa ma cocot in visinul care era prea mic de statura. Cand saream geamul ca sa ajung mai repede la tine? Cand puneam condimentele cu atentie pe imbucatura pe care ti-o gateam cu mainile si iubirea mea ca sa te multumesc, dar nu era nevoie...Ma ard talpile de la dans. Sunt cretina ca nu il apreciez. Dansul pentru mine este refugiul perfect. Ma ascunde cand vreau si ma dezveleste cand am chef. Il controlez, dar el este cel care ma domina ca o bestie ce provoaca dependenta, ca tigara pe care o strang intre dinti si musc din ea pentru ca am draci si nu mai am unde sa ma mai musc de piele ca am lasat pete peste tot. Din gura in gura fug pe strada, legata la ochi sa iti gasesc gustul pe undeva. Pe gura vreunei fete...si le sarut pe toate sa vad ce gusturi ai si ce urma mi-ai lasat. Iar replica ta la confesiunea mea este "Nu ai cum sa ma gasesti pe gurile lor si nu ma vei gasi nicicand pentru ca tu singura nu te poti saruta."

Ala e Fat-Frumos al tau?

Ce pareri aiurite am.

La barul acela unde imi place sa stau s-a gasit unul sa intre in vorba cu mine. Am vorbit pentru ca mi-a placut abordarea. V-o spuneam, dar am uitat-o. Schita inteligenta, rafinament. Nu transpira si fuma mult. Pozitia si gesturile lui mi s-au parut deplasate, era prea natural cand agata fete. Parca totul venea din interior si din instinct. Era bun ce sa mai...dar prea multa incredere in sine il facea un slab al carui ego poate fii usor ranit. Si nu ma refer la refuzul din partea vreunei domnisoare; era chiar amuzat daca mai dadea de vreuna care sa nu il primeasca cica in spatiul ei personal. Se ranea singur fiind prea increzator. Se agita daca repeta o replica, un text sau un gand. Profesionist era, insa nu si detasat de greseli. Tipii ca asta despre care va povestesc sunt foarte tari. Pe mine una ma amuza cand am o asemenea companie. Este ca un test toata conversatia, este incitant schimbul de replici. Te duce departe cu ideile, cu substanta conversatiei, cu jocul si este interesant sa iti pierzi niste minute bune fara sa iti dai seama. Este foarte frumos flirtul, acela inteligent si subtil. Flirtul cu replica, fara sirop, cu ridicari din spranceana care bat apropoul. Zambetul devine replica, zambet siret. Emotie si trasariri pe care le controlezi ca sa nu te dezvelesti. Cand flirtez cedez o parte din mine, dar sunt mincinoasa, insa daca persoana merita pana la sfarsit sunt sincera. Imi place sa socializez. Imi place sa cunosc oameni, cat mai multi. Comunic in toate felurile in care pot. Si chit ca ma enervez sau obosesc, nu renunt. Poti invata si din prostie si din inteligenta; pot discuta plat, dar si foarte profund; din cap sau din suflet; ironic sau cinic; nu conteaza...conversatia este grozava. Sunt oameni cu care imi doresc sa vorbesc, dar nu se poate decat asa. Maniera flirtului ma apropie de ei si daca cu asta se mananca discutia ne intelegem. Dar au sanse mult mai mici sa ma cunoasca intr-adevar. Este fantastic sa emani un flirt, un ragusit la o propozitie pe care unul de la alta masa o impartaseste persoanelor din compania lui. Te simti puternic si increzator daca acesta intelege si atat iti este suficient. Nu conteaza daca vine sau nu sa te intrebe sau sa raspunda intentiei tale, atentia nu e importanta, ci doar faptul ca te-ai facut subinteleasa. Privirile sunt ucigatoare. Am multe priviri, am un top dealtfel...si privirile de la flirt imi plac mult. Nu este pe prima pozitie, dar si din asta ma hranesc suficient. Privirea mea cand flirtez se confunda cu un miros, parca adulmec cuvintele care sunt pe drum si sunt gata sa izbucneasca. Gesturile indiferente. Indiferenta intr-o relatie te ucide, te seaca, te lasa prost si iti doresti sa nu ti se fii intamplat asta vreodata. La indiferenta nu ai cum sa raspunzi. Esti ancorat sa suporti si sa nu spui nimic pentru ca nu ai avea ce spune. Nu ai fii indreptatit sa devii nervos sau sa ceri explicatii, pentru ca indiferenta este un drept personal la care nu ai impotrivire. In schimb indiferenta de flirt stabileste o regula. O lege care suna cam asa..."Nu ma crede, este doar interesant". O a treia persoana in flirt este ca o a treia persoana in pat. Risti mult sa strici frumusetea. Mereu se va gasi o persoana din terta sa nu fie chiar in largul ei, sa aibe remuscari sau inconfort. De aceea stralucirea e riscanta, dar imi place sa risc pentru ca mi-as aduce avantaje. Nu stiu daca flirtul poate fii dezamagitor....aaaa da poate!:)) Sa nu te faci inteles, cred ca asta m-ar dezamagi profund. Sa vorbesc metaforic sau in hiperbole si sa nu fiu persuasiva. Incerci, dar renunti. Imi vine sa fug de persoanele care nu stiu sa flirteze. Flirtul este enigma si mister. Dar flirtul e ca paguba. Fac paguba de farmec pentru ca imi place prea mult. Ma simt in mediul meu daca ma simt confortabil sa flirtez fara obligatie. Singurul pact dintre cele doua personaje se incheie din priviri si ton. Un pact al distractiei ce se leaga din placerea de a crea o stare care sa iti ofera incredere, stil si experienta. Flirtul este organizat precum hainele de la mine din dulap. Pe culori, pe categorii, grosime si ocazii.
Locul, ocazia, anturajul, conjunctura, anotimpul contribuie la crearea lui. Bunul simt? Nu stiu daca este lege sau optiune.

Caut balsam pentru par

M-am saturat sa ma tot enervez inainte sa fac baie sau dupa ce fac baie. Realmente imi distrug parul de nervi. Pieptanul parca imi este arma impotriva lui, arma dracilor mei pe care sincer nu ii mai vreau. Am nervi de fier, dar nu de beton sau otel sau cine draq mai stie in momente ca cel de acum care metal este mai dur. Dur esti tu cu mine, destine. Si m-am cam saturat de tine. Nu am crezut niciodata in mata si uite ca acum ceva timp, gen cateva saptamani ti-am dat o sansa. In aceeasi zi in care ti-am acordat atentie si am scris despre tine, tu ai trimis o masina sa ma calce. Da, oameni buni. Supercoincidenta! Postarea pe care am facut-o cu cateva zile in urma si anume "Nervii mei se fac cenusa" am scris-o intr-o joi, la scoala. O zi in care m-am simtit foarte rau si am fost la cabinet la doctor sa imi dea ceva ca nu mai puteam de durere. Nici nu stiu ce ma durea, dar ma durea enorm. M-am linistit in ultima ora, in care colegii mei, care dau bac-ul la fizica, aveau pregatire si fix in ora aceea m-am pus la geamul meu si am stat privind cerul. Si am inceput sa scriu despre destin ca eram eu foarte visatoare si na....pot scrie despre el. Am crezut pentru o clipa, pentru o ora si dupa pentru cateva zile ca acum sa ajung sa spun "Nu mai cred". Sunt lasa? Si ce? Cati dintre voi sunteti curajosi? Dovezi de curaj am si o sa vi le si spun la momentul potrivit. Mda....momente potrivite si locuri potrivite. Cine crede in prostiile astea? Tu gasesti locul si momentul potrivit daca vrei. Nu exista coincidente, ci doar semnale false care iti palpaie ca beculetul cand stii sa rezolvi o problema la matematica, desi tu nu ai nici o treaba cu materia asta. Mi-am dat seama ca de fiecare data cand am stiut sa fac vreun exercitiu la mate, stiam pentru ca mai facusem unul la fel si culmea este ca am stiut sa il fac pentru ca pentru 5 minute la scoala, in banca, nu mi-au zburat creierii prin tot felul de fantezii si locuri. Visez prea mult si ma doare si asta. Si tot ma intanlesc cu persoane care incurajeaza ceea ce fac si imi spun ca o sa fie bine...de parca as fii in suferinta sau ceva. Mai imi zic unii ca cica..."Esti idealista, esti cu capul in nori. Daca in viata asta a ta ai cobora macar de doua ori cu picioarele pe pamant, ai face lucruri mari". M-am gandit. I-am dat dreptate. Azi mi s-a repetat. O persoana la fel de importanta ca prima mi-a spus acest presupus adevar. Ambele sunt profesoare la care tin si care nu au avut habar de ce anume simt o lunga perioada de timp. Off, iarasi timpul...si ce interjectie folosesc, de parca iar as fii o blanda copila care arunca in stanga si in dreapta cu lacrimi fidele inocentei ei si uite ca lumea ma crede. In loc de interjectie asta, mai bine mi-as baga....nu vreau, chiar nu vreau ma....sa vorbesc asa. De-asta trebuie sa imi astupi gura, de aici toate legaturile intre postari. Sunt chiar atat de greu de citit incat nimeni nu indrazneste sa comenteze ce am scris? Da...imi bip ceva in timp ca ma apuca si rasul de nervi. Il urasc pur si simplu. Nici nu trebuia sa i se acorde atata importanta. Timpul absolut, timpul abstract, timp universal, timp istoric, timp individual, timp destin. Cunosc, cunosc. Tema timpului greu atarna de gandurile unora. Preocupari si falsitati si cate intrebari ne punem noi sa descoperim ce este timpul. Nu sunt ipocrita sa spun ca nu m-am gandit, dar eu am avut curajul...apropo de curaj, sa spun cu voce tare ca prezent nu exista. "Prezentul este suma experientelor din trecutul din care ai invatat si visurilor din viitor"; cam asa suna la scoala o afirmatie pe care trebuia sa o comentam. Bine ma; si cum se face suma asta daca este vorba numai de trecut si viitor in datele problemei? Prezentul, singurul lucru de care ar trebui sa ai habar si asta este o constanta, un mister? Cum putem recunoaste prezentul daca noi stim doar trecutul si probabil viitorul? "Stiu ca nu stiu nimic". Cum putem spune ca exista prezent daca cu fiecare secunda sau miime de secunda prezentul trece si devine trecut? "Eu...cel de azi nu mai sunt eu cel de maine". Unde mai este picatura aia de prezent care contine un adevar daca cercul ala care se imparte si se divide in tot mai mici bucatele care contin o bucata mai mare de fals si una mica de adevar. Si ghiciti ce? "Panza se tese"...adevarul ala mai este la randul lui alcatuit dintr-un alt cerc care deasemenea este impartit intr-un adevar si iar fals....o bucata mai mica si una mai mare. Nu am inteles, doamna profesoara...Unde e prezentul? Unde e adevarul? Lucian Blaga, daca nu ma insel a gandit chestia cu gradul de falsitate de adevar; nu caut pe Google pentru ca nu stiu. Nu stiu sa folosesc internetul si asta ma linisteste pe deplin. Internetul este fals. Este interpretabil si este distructiv. Este apocalipsa pentru toate fetele de 15 ani care si-au facut id de messenger si palavragesc intruna cu un tip in care se incred total din primele 15 minte doar daca ala stie sa puna un " :* " fara sa caute la emoticoane. Este apocalipsa pentru fluturii mei din stomac care apar cand ma vad cu tine pe strada si nu te cunosc. Sau cand nu comunicam si ni se face dor unul de altul si ne vedem in sfarsit dupa zile intregi in care nu am stiut ce facem si aia imi devoreaza stomacul. Unde imi sunt fluturii cand stau pe mess? Unde ma? ca si acum ii caut. Nu ii gasesc aici si ai dreptate cand imi spui sa am rabdare. Dar vezi tu...rabdare inseamna timp. Eu nu cred in tipul asta care ma inseala adesea. Daca ar fii sa dam un sex timpului, oare ar fii femeie sau barbat? O sa ma gandesc la asta pentru ca acum trebuie sa va zic un gand. Stiu un moment in care o sa imi infig picioarele in pamant precum fecioarele. Clipa in care voi spune "Da". Si uite in ce cred referitor la timp. In clipa. Chiar suna frumos, probabil v-am surprins si v-am smuls un zambet. Eu mi-am smuls un "Off" pentru ca nu vreau sa fie asa. Daca sunt visatoare si idealista si astea sunt descrierile care mi se potrivesc si care ma definesc ca om...de ce nu as fii asa si in clipa in care ma voi marita? De ce atata presiune pe un simplu aprob? De ce sunt ingrijorata daca stiu ca siguranta nu ai oricum? Poate pentru ca vreau sa imi tatuez verigheta si nu sa o cumpar. Nu imi place aurul, imi place inscriptia. Viitorul imi poate aduce un frumos tatuaj daruit de tine, logodnicul meu, dar si un ucigas care sa-mi transforme inelarul in scrum. Fecioarele sunt reci. Crezi ce vrei pentru ca spune multe replica asta, ca este o replica la un lung si consistent dialog intre doi oameni. Un om este femeia de la care am furat scrisoarea. Celalalt om este destinatarul, omul pe care il iubeste. I-a trimis scrisoarea cand acesta a plecat de acasa, a lasat-o si si-a gasit loc prin razboi. In vreme de razboi, tipesa i-a scris despre lucruri ce nu isi aveau rostul atunci pentru ca nu era " locul si momentul potrivit". Timpul este barbat, femeia doar il complica. De fapt, incearca si nu reuseste. Eu nu vreau sa fiu rece, eu sunt calda precum focul.

Al doilea lucru pe care il fur

Am furat o scrisoare de la o femeie. Am stat de vorba cu ea si m-a impresionat tare mult povestea ei. Nu i-am cerut voie sa imprumut scrisoarea, frumusetea gestului meu a constat in furt. I-am furat scrisoarea pentru ca ma aseman tare mult cu ea si odata ce am intrat in posesia scrisorii, am recapatat iubirea, noutatea si pofta de viata. Asta este. Nu am procedat bine, dar cred ca raul pe care i l-am facut ei...mi-a adus mie un bine si cu asta am mai echilibrat lumea. Femeile...nici nu stiu cum sa abordez acest subiect deja fumat. O sa incerc sa spicui cate ceva din scrisoare si dupa am sa comentez. Acest pergament este vechi, prea vechi si rau deteriorat, dar se intelege scrisul. Am cunoscut sexul dupa scris, un scris superb care ma face sa fiu geloasa si sunt geloasa pe femeia asta pentru ca gandeste si simte si plateste scump pentru ca exista si farmecul ei pur si simplu te lasa mut si te lasa mut pentru ca nu stiu ce are. Vreau sa stiu ce are, de ce isi arunca fata in palme de le intinereste, de ce naiba asteapta atat de mult anotimpurile anului; ea crede ca nu o observ cand isi ascunde ochii dupa par in momentul in care se rusineaza sau este emotionata de ii fierbe sangele si i se inroseste fata si isi schimba culoarea ochilor precum arta. Cand nu ii convine ceva din ce ii spun, insist doar pentru ca este frumoasa. Ambitie are, dar cum sunt oamenii buni si inteligenti...nu rezolva nimic cu ambitia ei. Parca dedica tot ce face sau ce viseaza unor lepre care nici nu o asculta si interesul nu dispare. Este o femeie nebuna...ma rog care a innebunit. Era sanatoasa, foarte plina de viata dar tobele i-au ajuns in creier si au disipat neuronii. Isi trosneste capul cand este obosita, insa nu trosnetul nu scoate sunet. Si asta o enerveaza de moare...nu se poate controla. Nu exista control pentru ea. Si e atat de pacat, dar nu dispera pentru ca in nebunia ei...criza singuratatii ii va raspunde. Exista pereche pentru ea, desi notiunea de suflet pereche o lasa rece, nu crede in prostii de genul asa cum cred unele femeie ce se dau boeme ca poarta negru si beige sau ca alte tate care se relaxeaza intr-o cada cu spumant de la "Avon" si sunt disperate sa isi cumpere gel de dus din aceeasi gama care pute ok, dar nu persista. Parfumul ei este inconfundabil; lasa urma pe gene si esenta tare cu pielea ei te poarta erotic prin sexualitate. Sexualitatea din ea nu are margini sau limite si asa pentru ca naturaletea este stapana fiecarei situatii in care se afla sau ajunge. Ingenioasa femeie si nu este modesta deloc. Si in apararea ei nu recunoaste ca se lauda, ci ca spune adevarul.
Pare puternica pentru ca infige tocul bine in pamant. Pare neabordabila pentru ca nu ameteste la complimente. Nimeni nu este mai rasarit pentru ea, poate doar unul care a dezamagit-o prea mult. Luptatoare...nici nu a trebuit sa isi foloseasca armele pana acum; ai senzatia ca a stat in confort si ca este norocoasa din fire. Cine i-a adus norocul? Nu stiu...poate tot ea l-a cautat si l-a cucerit pe el. Spun lucruri mari despre aceasta femeie, mari si frumoase, dar sa nu ramaneti inselati.

Nasul si tutunul

Isi roade unghiile sub asternut. Si-a adapostit scrumiera langa perna si isi da eroare singura. Si-a inchis toate usile in ochi si s-a refugiat in pianul ala amarat care sta undeva pe dreapta. Ii place pianul, dar nu ii da ajutor. Ii ofera un sentiment de cacat... melancolie turbata ce sta ca lipitoarea pe geamul ei. Zbori de aici si zbori departe! Nu inteleg de ce ti-ai gasit tocmai locul asta, esti o muribunda idioata ce si-i creat un alter ego. Da vina pe el si uita tot! Pentru totdeauna imi strang din dinti si imi musc limba. Imi intorc privirea de la iesirea din bar si imi vad de paharul meu si de tipul care incearca sa faca conversatie pe banii lui. Infecti sunt banii...infecta este lumea asta. Ne contamineaza cu toate scarboseniile si nu mai putem vedea soarele sau strada. Nu putem vedea oglinda spalata si daca imi pun ochelarii pe nasul care cica imi da de gol umanitatea tot vad ceata. "Am aflat ca ciocolata elibereaza niste enzime care, odata ajunse in sange, activeaza hormonii "fericirii". Asa ca dupa inca o jumatate de tableta de ciocolata, m-am asezat sa iti scriu. Nu stiu inca daca o sa iti trimit chestia asta, dar acum simt nevoia sa ma descarc, fara nervi, intr-un mod frumos (cred) si diplomat. Presimt ca o sa scriu mult asa ca vreau sa incep prin a-ti sugera sa iti aprinzi o tigara (daca nu cumva ai facut-o deja) si sa ai rabdare. Sper sa nu te plictisesc. E ciudat ca de fiecare data cand vreau sa iti scriu, simt nevoia sa incep cu momentul in care te-am cunoscut. N-am sa fac asta pentru ca deja am facut-o de multe ori si e suparatoare repetitia. Totusi se intampla ceva ciudat; am visat de foarte multe ori (in ultimul timp visez excesiv de mult si de intens, lucru care ma face sa ma trezesc noaptea transpirat si panicat) urmatoare chestie: sunt la liceu, ma uit pe geam, clasa e pustie si strada la fel. Geamul de unde privesc, este undeva la etajul doi al unei cladiri din care porneste o strada al carei capat sau intersectie nu o pot vedea. E ceata in jur si nu se gaseste suflare de om. La un moment dat, dinspre cladire inspre capatul plutitor al strazii, apare o fata cu parul de ciocolata (literalmente de ciocolata) care merge relaxat, cu ambele maini in buzunarele unui palton beige care o arata slaba si volubila. Cand fata se indeparteaza, incep sa nu ma mai simt ca facand parte din corpul meu si ies din el, pe geam, pe strada, plutind, privind fata. Plutesc deasupra ei doar razele ochilor mei care o urmaresc, pas cu pas. Simte ca e urmarita de ceva, dar cu toate astea nu se opreste. Brusc, isi da capul pe spate, intr-un mod atat de rapid incat pana si parul ei este inselat de rapiditatea gestului, se uita in ochii mei si imi zambeste asa cum nu mi-a zambit nimeni niciodata: cu buzele, cu dintii, cu nasul, cu ochii, cu urechile, cu fruntea, obrajii si pometii. Aceasta fata are niste trasaturi aparte...Ochii micuti si negri ca niste gropite in care s-a acumulat apa. E ca si cum creierul ei ar avea o gravitatie proprie ce ar atrage ploaia sau lacrimile in cavitatile unde trebuia sa se afle globul ocular, formand astfel doua lacuri, care par inghetate la suprafata. Fata ei este carnoasa si iti da sentimentul de siguranta si de "persoana bine cladita". Buzele ii pornesc adanc din interior exact ca petalele de trandafir care au un centru comun, iar cand incep sa i se miste, esti atat de hipnotizat incat nu ai replica, dar nu pentru ca nu ai sti ce sa-i raspunzi sau pentru ca te-ar ameti frumusetea lor, ci pentru simplul fapt ca pornesc din interiorul gurii, din interiorul creierului, din interiorul gandurilor ei, iar mesajul e imposibil sa ajunga distorsionat, schimbat sau chiar sa nu ajunga deloc si asta pentru ca, intre creier si buze, se formeaza o punte directa, o conexiune permanenta ce te pune in imposibilitatea de a crede ce spune. Bariera pentru aceasta gura plina de mister, este dentitia mica ce ii dau un aer feminin (multa lume crede ca microdentitia este un defect, insa eu o consider un detaliu foarte sexy). Frunte bombata, ( inca un element ce scoate la inaintare materia cenusie) urmata de niste sprancene subtiri, cu forme egale, din mijlocul carora porneste singura bucatica a corpului ei ce o introduce in sfera umana: nasul. Putin ridicat la mijloc si foarte indraznet, nasul ei." Si e un prost peste strada acum si tot imi trimite semne cu lanterna. Ce-ai ma de te-ai gasit sa imi fii tu far? Cand sunt in microbuz nu imi place podul care duce spre far...

Dragi profesori, dragi colegi

Ar trebui sa va incurajez si sa spun ceva siropos care spre final sa ne faca sa plangem si sa regretam sfarsitul anilor de liceu. Nu ar trebui sa va spun ca acum cand scriu, ma gandesc fumand pentru ca sunt profesori de fata si nu incurajeaza fumatul chiar daca unii dintre ei au acest viciu. Dar ce incurajati, dragi dascali? M-ati incurajat pe mine sa scriu, sa nu imi intrerup pasiunea? Nici macar nu stiati...ne-ati incurajat pe noi sa zambim sau sa ne pastram rasul de copil? Asta cu siguranta nu. Deranjam ora daca se intampla sa suradem in loc sa fim atenti la niste date si informatii care ne conduc spre maturitate.
De ce sa nu recunoastem in ultimul ceas ca aceasta pretentie ati dictat la ora? Sa invatam teoria si sa omoram inocenta rasului de copil, sa invatam din greselile adolescentine cat de repede putem ca sa nu pierdem timpul...pentru a fii seriosi si verticali si nu paraleli cu viata. Ati accelerat totul, dragi profesori. Ati fortat totul ingnorand totul. Ati esuat in viata si ati ales meseria aceasta deoarece cariera nu o pot numi fiindca nu presupune sacrificiu. Ignoranti, curiosi si parca indoctrinati sa ciopliti inocenta cum am mai spus. Ma simt deplorabil.
Va simt acum, va simt ca va deranjeaza ce spun, stiu ca va ganditi la faptul ca v-am dezamagit spunand aceste lucruri cam puternice si nu roze. Va incretiti fruntea poate si va transpira palmele. Nu garantez ca va simtiti confortabil sa auziti asta, dar nu va impacientati..nici un coleg de-al meu nu a trait in confort la scoala. Risc un 4 cred acum. Risc sa imi scadeti un punct sau mai multe la purtare pentru iesirea mea. Risc sa fiu intrerupta sau redusa la tacere. Insa voi habar nu aveti ca eu acum incerc sa va gasesc scuze. Va implor sa ascultati. Sunt o fire rusinoasa, de aceea ma bucur nespus ca acum va citesc, desi continutul il stiu pe de rost...nu sunt chiar atat de curajoasa sa va privesc in ochi, desi am indraznit suficient. Lucrurile pe care le-am spus pana acum sunt nimicuri in comparatie cu ce simt si mie tot imi pare rau ca le spun si pe astea. Eu sunt un copil bun si cred ca va si surprind auzindu-ma, dar sunt laturi pe care nu le stiti. Ma simt frustrata ca ma simt confuza in permanenta. Am primit o educatie foarte buna din partea mamei, dar nu mi-a fost suficienta. Mie nu imi e suficient nimic. Confund abuzul cu saturarea. Trag cat pot dintr-o parte si din alta ca sa ma simt completa, saracesc oamenii din jurul meu de fericire si bunastare. Ca sa nu mai pomenesc de natura. Nu incerc sa va fac vinovati pentru starea mea. Si dumneavoastra sunteti, dar vinovatul principal nu ma priveste in ochi in fiecare zi. Nu il vad si nu l-am mai vazut demult. Stiu unde locuieste si stiu ca imi este tata. Atat stiu despre tine, parinte al meu. Ai devenit cel mai mare strain pe care vreau sa il descopar si esti adanc plasat in cubul meu de gheata pe care il numesc suflet. Esti raspunzator pentru absolut tot ce simt si traiesc si nu te iert pentru asta. Pentru ca nu mi-e bine si nu imi va fii. 2 minute vreau sa ma simt bine si nu vreau sa imi simt stomacul in ghimpi. 2 minute vreau sa pot respira calumea fara sa imi vina sa plang. 2 minute as vrea sa stai langa mine si sa fie liniste. Bai frate! Voi nu ma puteti privi in ochi ca sa vedeti cat!...cat mor pe zi ce trece. Toata lumea ma omoara si ma astupa intr-o cutie de unde vad gauri negre peste tot. Dar chiar asa...nici nu stiu ce m-a apucat sa va spun toate astea. De parca am cui sa spun...:)))
De un lucru sunt sigura : cat am sucit capul sa gasesc metode pentru a fii ok...nu merge. Nu a mers sa va conving pentru ca din tot ce spun intelegeti ce vreti. Asa ca va rog sa nu veniti a doua zi la mine cu o iertare pe buze pentru ca nu o voi privi. Prea mult v-ati holbat ca prostii la buzele mele, eu nu am primit nici un raspuns si nici nu mai vreau unul. Hai gata ca nu meritati. Scopul vostru este sa fiti spectatori la teatrul meu in care eu incerc sa raspandesc emotie si adevar, dar nu vedeti piesa...va intereseaza doar cat de mult ma pot preface. Adevarul este departe de voi asa cum eu nu ma vad multumita niciodata. Dar este bine sa fii nemultumit, asa progresezi. Impacata vreau sa ajung sa fiu. Dar pentru asta ma lupt cu voi si trisati cand ma lasati fara arme. Si am pierdut iar sirul povestirii si iar este degeaba. Chiar am obosit sa fiu confuza, sa nu stiu unde o sa merg mai departe, la ce facultate o sa incerc. Nimic nu mi se potriveste. Si ma uit in apropierea mea si vad distanta care isi ia si ea adio. Si eu ca proasta ii zic doar la revedere pentru ca eu sper si ma injosesc in fata zeului meu ca sa ma priveasca ca pe fiisa pe care o reneaga cu putere. Iar eu sunt o slaba fiinta ce se face scrum. Innebunesc. Tie iti pasa? Daca lor nu le pasa...tie de ce ti-ar pasa? Inceteaza sa imi mai spui ca sunt speciala. Eu da...am devenit speciala pentru toata lumea, dar sunt speciala ta. O specialitate intr-un restaurant, dar nici gurmanzii nu ma incearca de frica ca sunt prea ciudata. Dau din cap sa imi sara gandurile si nu mai cunosc melodiile. Imi vine sa imi var capul in versurile unei melodii si in acordul unei chitare, sa imi smulga timpanul de placere. Cand ma prinzi de gat continuandu-mi liniile pana in decolteu ma faci sa te vreau. Curios ramai cand femeia ta are fata asta. Cand vezi cum iti impartaseste zambetul si vezi pe tenul ei ca este libera. Da iubire, nu mai esti in teatru...ai ajuns la concert.

Poza cu Mada

Iarasi imi bate la geam marea...niciodata nu m-am bucurat de mare pentru ca nu stiu sa inot, desi locuiesc in Constanta. Rusine mie! Si tot niciodata nu am stat sa o privesc atent, nu i-am analizat unduirea, nu o stiu deloc si parca nu imi vine sa o cunosc. Marea ma sperie indiferent de locul in care o privesc. Nu ma cucereste in nici un fel, insa imi place sa merg la plaja. Combinatia dintre mare si nisip mi se pare foarte potrivita. Mi se pare exotica si m-as simti foarte bine dansand in nisip noaptea in reflector. As accepta intunericul derivat de la mare daca as fii inconjurata. Nu ma simt protejata cand stau in preajma marii...simt doar ca ma ucide. Multa apa, datatoare de viata pe mine ma inspaimanta. Nu mi-e mama si nici sora, dar cred ca o pot numi vecina. Peste tot dau de ea si pare ca intruchipeaza portretul unei femei in varsta barfitoare. Este perversa marea si nu imi da pace si confort. Dar are si parti bune. De exemplu sunt innebunita sa ma uit la documentare despre viata acvatica. Mai sunt alte parti bune, dar nu imi vine niciuna acum in minte. Sunt obosita rau, as vrea sa dorm, dar oare ce o sa visez? Hmm...

mi-e pofta de ceva...de fapt, imi este foame. As vrea sa ma scoti in oras.

Daca Dumnezeu este atotstiutor si atotputernic cum ramane cu libertatea omului?

Nu voi incepe prin a da definitia libertatii pentru ca sensul concret nu ma intereseaza. O sa incep prin a spune ca multi confunda libertatea cu independenta si sunt multi care nu stiu ce este, majoritatea nu o inteleg si mai sunt si cei care au gasit-o si care se bucura de ea. Cei care au umblat dupa ea prin umbra si intuneric, prin razboi si durere si prin indepartarea de sine ca sa o detina. Saracele fiinte care au trecut prin experienta razboiului si care au ramas cu sechele toata viata. Ma gandesc la oameni, nu neaparat la cei mai putin slabi de inger. Familia si toata viata acelei persoane sigur a fost afectata de chinul si asteptarea continuua. Libertatea lor era pacea si era atat de dulce incat eu nu as putea suporta gandul unei astfel de coplesiri. Imi doresc in mintea mea ingusta sa ma pun in foarte multe situatii si experiente ca sa imi pot face o idee proprie a ceea ce inseamna pentru mine lucrul acesta si pe mine ma omoara doar gandul. Oi fii eu prea sensibila. Sincer imi este frica de un sfarsit al nostru. Imi este foarte frica. Pentru ca eu nu ma vad altfel, eu nu stiu cum e sa nu ai apa, curent sau foi. Nu stiu cum e sa nu ai peisaj sau om langa tine. Cu totii ne-am pus o perdea care sa ne fereasca de catastrofe reale si tare mi-e teama ca nu vor ramane supravietuitori. Dar suntem in asteptare si izbucnirea naturii ne va destepta prea tarziu. Nu o sa avem nici o idee de noi, asta o sa se intample. Draga Cristina, cum ar fii sa nu te recunosti? Sa nu ai vreo amintire care sa iti dea un indiciu despre ce ai fost sau ce ai facut? Sunt curioasa sa fiu in starea aceea pentru ca dau totul pe stari. As risca, Cristina. As veni dupa tine, dar cum am spus odata, poate ma duci spre Iad. Ma tem ca libertatea inseamna mai mult decat credem noi. Ma tem ca libertatea inseamna misterul cel mai mare, cheia care deschide usa adevarului, drumul spre fericire si cine nu vrea sa gaseasca fericirea? Nu spun ca libertatea este ceeea ce intelegem prin independenta. Independenta o cere cine vrea optiuni si cat mai mult drepturi. Este o prostie sa credem ca suntem liberi in acest Univers sau pe aceasta planeta sau in casele noastre. Libertatea nu se cere pentru ca in masura in care putem afirma ca suntem liberi, putem fii prizonieri. Un puscarias de exemplu isi doreste libertatea cand este in spatele gratiilor, dar el si-o doreste dupa ce a fost inchis pe bune. Nu a apreciat-o de dinainte si in orice caz, cand este vorba de libertatea de soiul acesta, scopul nu scuza mijloacele. Depindem de tot ce ne inconjoara si mereu va fii asa. Suntem uniti cu natura si cu toti indivizii care populeaza globul acesta. Depindem de corpul nostru care vrea sa fie hranit, spalat si tratat si de sufletul nostru care vrea sa fie mangaiat si nu singur. Depindem de reguli, de realism deoarece daca eu ma consider libera umbland goala pusca pe strada pentru ca asta ma face sa ma simt detasata de tot, cu siguranta voi lua o amenda si motivul meu va fii unul stupid si nimeni nu va da importanta unei scuze ca asta. Simtindu-ma libera astfel ii fac pe altii sa se simta ciudat, amenintati si prost. Si nimeni altcineva nu plateste pentru "libertatea" mea decat eu. Si cine nu crede o boaba din toate astea nu are decat pentru ca nu este nevoie sa credeti toate aceste lucruri, nu este nevoie sa stiti ca nu puteti fii "liberi", ci sa acceptati asta. Atunci veti gasi notiunea libertatii. Veti afla ca pentru a avea libertatea dorita trebuie sa aveti cat mai multe legaturi armonioase. Nu sa indepartati totul din calea voastra, sa ciopliti firele invizibile ce ne conecteaza, ci sa le apropiati, sa ramificati si astfel ne dezvoltam cat mai mult.
Am vorbit la persoana I si a II a, v-am vorbit ca de la om la om, neincluzandu-L pe Dumnezeu, neincluzand Divinitatea care a creat totul si care este in tot si toate. Pentru ca daca intr-adevar exista, atunci si pe el il bag in aceeasi categorie cu noi. Si aceasta conceptie a mea este valabila pentru oamenii care cred in El. Cel atotstiutor si atotputernic este uman. Veridicitatea umanitatii lui sta in urma pe care a lasat-o in spate si anume: natura si omenirea. De cand ne-a creat si-a dorit sa nu fie singur, a vrut sa aiba o casa numita Terra, unde peluza lui ar fii campiile de pretutindeni, piscina din spatele casei sa fie oceanele si copiii Sai sa fim noi. Iar pentru oamenii care au dubii privind existenta Lui am alt punct de vedere: ei, in sinea lor nu isi doresc libertatea, ei o resping constant, ei miros doar aparenta libertatii deoarece nu traiesc dupa reguli, nu cred in nimic. Tot ce fac ei este sa se ghideze ca somnambulii dupa oamenii care au un decalog intiparit in constiinta. Oamenii care nu au nici un soi de credinta sunt intr-adevar parasiti, abandonati de ei insisi, negativisti si orbi. Fara credinta totul e in zadar. Liberi nu avem cum sa fim. Ne impiedica regulile, societatea si cel mai important...ne impiedica constiinta. Puterea nu aduce nici un fel de libertate, stiinta de asemenea. Libertatea inseamna fericire, iar fericirea nu doarme.

Tu, care stai ascunsa dupa sufletul meu.

Azi iar m-am plimbat si mi-am revazut speranta in sfarsit...Elena. Draga mea, pe tine as vrea sa te scriu, dar mi-e atat de greu pentru ca reprezinti atat de mult pentru mine si nu as vrea sa fac nici o destainuire. Reusesti, ca de fiecare data, sa ma vezi atat de adanc incat nu am cuvinte sa iti multumesc. Ti-am zis...as scrie romane despre tine pentru ca meriti si ma intreb in fiecare zi ce as fii facut daca nu te-as fii intanlit. Imi pare bine ca te am, ca te cunosc si ca stii sa ma stii. Nu am facut mare lucru azi, dar parca am facut tot. Esti superba ca existi si mai multe nu pot sa mai zic pentru ca tu stii si tu vezi in ochii astia ai mei cat de mult ma linistesti si cat de tare ma intelegi. Eu trag de la tine ce ai mai bun si mai de pret, dar nu te consumi. Inapoi imi poti cere multe. Astept sa ne cunoastem si altfel, astept sa trecem si la un alt nivel, stadiu.
Te iubesc enorm.

Domnisoara norului

Al tau gand nu imi ajunge in minte
Al tau praf nu s-a imprastiat calumea
Al tau glas nu mai are rezonanta
Al tau trup ma mistuie goala
Al tau sentiment s-a despicat in varf
Al tau gust...imi scapa aroma
Al tau si al meu cica formeaza un tot
Un vibrant somnifer ma indeamna la indecizie...sa adorm sau sa fiu?
Calmul zilelor a trecut precum reducerile
E al naibii de scump sa fiu iarasi vie
Am mers printre flori gasind culcus
Am urlat peste muzica inchisa de tus
Contur lung si negru privesc in zadar
Al norului singur ce pare curvar.
Femeile toate asteapta sa vina
Sa spuna un banc, sa propuna o cina
Dar lung e si timpul in care ele asteapta
Caci singura dintre stele de el este luata.

Oare doare?

Aglomeratia ma sufoca si ceasul ma omoara incet. Puteam sa traiesc vesnic daca nu exista ceas. Dar pustietatea ce iti face? Sa fiu singura pentru mine este greu, m-am invatat sa fiu inconjurata si cateodata nu de cine trebuie. Si cand pasesc in clasa sau pe strada imi doresc sa fiu pustiita. Iar cand ajung acasa stau si nu fac nimic. Nimic concret, dar mi-e mai bine. Imi doresc sa scap de toate ca sa pot adormi in dormitorul meu. Vreau sa am o camera unde sa imi creez lumea. O sa fac asta. Am atatea idei incat mi-e foarte greu sa aleg. O vreau pictata...mintea mea. Pe asta o vreau pictata pe pereti. Imaginatia sa stea tolanita pe jos, dar peretii sa ingramadeasca dorinte si placeri. Vreau sa beau ceva gol si plin dintr-un pahar. Vreau un seif in care sa imi tin comoara. Vreau sa gasesc simboluri pe care sa le pastrez in sertare sau locuri intime. Vreau un simbol pentru iubire, pentru durere, pentru copii, pentru afectiune, pentru mine si el. Vreau simboluri pentru tot. Vreau vin si lumanari. Vreau perdele si lampi. Vreau lemn si cenusa. Vreau crem si cuvant. Vreau parfum si un acoperis pentru bijuterii. Nu vreau sa dorm in dormitor...acela nu e locul de dormit si visat. Acolo este locul in care trebuie sa fii destept si cu mine.

Imi simt viata precum o rana si inima precum o taietura.
Dar viata ta este noua si inima ti-e neatinsa.
Ti-ai da viata pentru mine?
M-am saturat sa vorbesc despre inima si suflet.