Brichete si foc

M-as simti bine daca o banca m-ar astepta si daca pe banca aia s-ar gasi un trenci care sa ma imbratiseze...o pereche de brate imi doresc pe care sa le trantesc in iarba. Pe care sa le bag in sufletul meu. Parul meu s-a decolorat, e de vina soarele, dar cum as putea sa fiu suparata pe singura ruda care ma tine in viata...soarele meu pe care il iubesc. E ciudat... am fost subiectiva si am zis "te iubesc" si m-am simtit bine zicand si a trecut mult timp de cand nu am mai scris. De cand nu am mai patruns in mine. Tot neg...e totul o negatie...e totul dureros.
As vrea sa existe pentru mine lucruri simple. As vrea sa mananc o inghe` pe o patura pufoasa si sa am plasma in fata la care sa-mi urmaresc serialul si pe langa inghetata sa am si turta dulce, bounty, seminte, energizant, limonada, rulouri cu bezea, chips-uri picante, popcorn cu unt si o ceafa de porc in sos alb cu o salata imensa cu toate legumele...mi-am dorit sa ma fac bucatar, dar cate nu mi-am dorit sa ma fac? Sa continui povestea. Sa stau singura si sa am ce sa fac pentru ca singurul lucru care ma relaxeaza acum este asta. Si dupa ce ma uit o seara intreaga...sa-mi fac o cana mare de cafea cu lapte, mult lapte si sa ma bag in cada mea care nu e plina de apa si sa-mi incalzesc pe rand corpul. Ca este atat de rece...incat mi-e frig de la mine. Si sa fac totul treptat...ca de obicei. Mai intai picioarele se incalzesc si am grija ca apa sa nu imi atinga restul corpului ca sa imi fie frig si sa beau toata cana de cafea impreuna cu fix 2 tigari. Si dupa sa fac bulgari de apa in palmele mele care sunt atat de singure. Si pe ele nu ma pot baza ca pot forma o pereche pentru ca sunt surori, nu partenere. Sa nu pomenesc de plans.
Si dupa iar sa fiu imbratisata. Prosopul imi strange talia si din abur ies, din pestera mea si sa pasesc pe varfuri pana in dormitor. Si sa stau rezemata de tot ce imi convine, sa iau energie de peste tot, sa fiu renascuta si noua. Sa nu mai aud cearta, te rog nu mai auzi! Si sa se termine ziua cu mine in pat, neschimbandu-se deloc felul in care adorm de cand eram mica...gandind la Binele meu. Si a doua zi ca o bomba sa vina urmatoarea veste: Sa fie Soare pe cer. Cerul limpede.
Este oribil! Fix cand sunt la pamant si trebuie sa gasesc o solutie pentru salvarea mea...sa vina musafirul meu favorit si sa las totul balta pentru ca cerul meu nu poate trai fara mine si eu fac totul pentru el. Ma ridic si stau nemiscata privindu-l. Cand o sa ma satur? Cand nu voi mai putea fii surprinsa? Si imi fac cafeaua cu lapte si cele 2 tigari si ma instalez pe canapeaua de pe balcon, potrivindu-mi patura sub mine, deschizand geamul, lasandu-ma pe spate, catarand picioarele pe pervaz si stand doar cu cerul...nemaivazand ce este jos, pamantean. Nu asta conteaza atunci. Si dupa revin la viata mea pe care incerc sa o fac buna. Si ajung in locurile in care ma duc si sunt descurajata si dezamagita si totul e perfect de oribil.
Te astept, ziua! Cu nerabdare te astept! Si nu ma dau alaturi de la lupta asta pentru ca stiu ca pentru o singura data in viata mea, am sa pot face orice!

Impreuna vom trai vesnic

Foarte bine, foarte rau.
Totul e neted si fara forme.
Compania sortii mele e jumatate de zat rasturnat pe un fund de ceasca veche si o tigara ce acum se fumeaza singura.
Totul se fumeaza singur ca si cand de-a lungul timpului evolutia a implementat plamani in obiecte fara ratiune. Fumega intunericul si se spulbera ziua, iar zorii tusesc inecat si negricios. Nimic nu mai e clar ori vesel ori zambitor pentru ca a murit.
A fost Apocalipsa. S-a intamplat demult. Acum urmeaza chinul si dezlantuirea care agreseaza intelepciunea si rabdarea de a mai spera a oamenilor puternici. Cei slabi...vremea lor a trecut. Acum a venit vremea noastra.
De copii nu ascultam, si-au pierdut inocenta.
Dar unul de ceva zile sta si asculta fasia de cer ce-a mai ramas dupa foc.
Si-ngenuncheaza in praf,urland catre cer
Si uda barbia periata de frig
Si ca un profet aduce slava vocilor mute din mintea si cerul lui si numai al lui.
Pierduti intre scanduri, destinul a tacut pentru prostii ce inca credeau in lumina.
Dar el rabda si rabda. Rasete nebune invaluie capul si gandirea sanatoasa care se transforma in aliati ai sperantei si tot ce ramane sunt inamicii din spate, ca fata nu mai e. Nu avem ce privi sau spera sau urmari.
Si biet copil nebun dedica suflarea in loc sa o pastreze ca rezerva pentru duh
Si ceata se rupe si fumul se strange si pomii devin preoti in vremuri de demult.
Chinuit suflet are copilul acesta care a devenit sclavul vocilor
Care incearca sa scape, dar nu are pe cine sa intrebe
Un sfat sanatos pentru minte sa primeasca
Sa scape de aglomeratia celor nebuni
Farmecul inocentei s-a dus si tot dus
Si a coborat seceta peste mila aratata celor cu nevoi
Si a infundat-o in praf cu memoriu cu tot.
Poate se roaga cerului sa aduca ploi.
Sa spele noroiul, sa spele pometii si fata care a uitat rasul
Eu stau langa pietre, langa el...motivatia mea.
Si numai eu am simtit cum pe chipul meu sacadat de tristete
A pasit cu greu un zambet care ma face sa nu clipesc
Ca sa-l pastrez.
Si asemenea unei stele negre care sta sa moara, mica fiinta se pastreaza constanta. Nu-i dedic suflarea, astept sa se dea batut si sa devina invingator. Putin ce-a mai ramas in mine sa moara odata cu fiul rugator.
Povestesc ce vad, iar voi, cititorii, sa credeti ce spun.


Pe plaiul dinspre amurgul omenirii
Baiatul jertfit isi arunca armele
Isi doboara trupul la pamant
Si asteapta procesul in care dedica
Rugaciunea strabunilor cu o lumanare
Din sol iese abur, iese raspunsul, iese Dumnezeu
Si ii mangaie cuminte ranita barbie
Si calmeaza cu roua tinerii muschi.
Contractia dispare, ochii ii stralucesc
Umbrele se pierd, formele-i sunt dilatate in intuneric
Semn ca steaua lui a murit.
Prizoniera din cer s-a eliberat. I-a dat drumul.
Cine? O pereche de ochi mai mari si mai buni decat ai lui...ochi ca de Demiurg. A contat ruga, a meritat sa pastreze firul sperantei.
Prizoniera cu membre puternice in care nu se arata vreo slabiciune fizica. Coconul acela de energie pozitiva si-a tratat cu respect pozitia. Si-a stabilizat tremuratul chit ca pielea de sub zdrentele purtate cu decenta era atat de slaba si atat de mincinoasa incat ii dadea de gol starea...de frica si teama pentru ca firele de par stateau drepte toate inghetand si stimuland urmele de bici pe spatele tanar.
Suferinta a fost apreciata si a fost traita cu intensitate maxima.
Imi pare rau de o nepotrivire.
Ca copilul nu a fost fericit si totusi e multumit.
Dar am apucat sa vad un proces corect in care credinta lui in bine a fost rasplatita in minute.
Se spune ca un minut de libertate te face sfant si fericit.
Toti suntem robii Universului.
Rasplata pentru dedicarea lui a fost verdictul de a-i oferi pace pentru un minut masurat in galaxie...o vesnicie.
Ce fac stelele cand stau sa moara?
Se transforma in nebuloase.

Nu e "Adio" daca eu nu vreau.

Am fost o fantoma pe treptele casei tale...si acum m-am vazut trecand usor peste pragul scarii si numarand treptele una cu una...in haine negre, pasind prin intuneric fara farama de viata in corpul meu flagelat. E tocit , obosit si sta sa piara...deshidratat.
16 trepte 3 nivele si la ultimul nivel...cel care conduce spre apartamentul meu se vede o lumina slaba...care ia forma de triunghi luminand ultima treapta complet. Dar nu vad speranta, nu ma intereseaza nimic. E totul pierdut. In apartamentul meu nu mai gasesc nici urma de mobilier, nici pe mama si nici restul persoanelor care faceau locul asta cald. Le-am aruncat pe toate in pubela care marcheaza limita dintre mine si iar mine.
Stafia paseste in pas de glorie
Pe trepte de marmura
Pe scena de lemn uscat unde a jucat rolul ce i-a adus succesul
Treptat...nu allegro
In teatrul al carui nume s-a sters
Si priveste uimita unde a ajuns. Intr-un loc in care aplauzele nu mai patrund, nu mai au frecventa si scaunele sunt goale nu din cauza ca nu mai exista spectatori, ci pentru ca acestia prefera sa stea jos si sa roada lemnul casei lor. Rozatoarele astea insufletesc locul si e pacat...
O sa ajunga sobolanii pe scaune...foamea e mare si or sa roada tot. Gloria va ajunge intre coltii lor, va simti respiratia mortii in ceafa si isi va astepta devorarea cu capul in jos.
Si virusul strabate calea cea dreapta de la care nu se abate ca un rob credincios. Loveste, pandeste si finalizeaza fara ratiune. Continua misiunea ajungand la râul sanatos de lacrimi si intra in el.
Nu se simte amenintat de adancimea lui si patrunde mai jos decat ar putea ajunge constiinta mea. E iminent faptul ca il imbolnaveste.

Iar targul odata facut pe vreme senina
Acum arde pe rug
Iar silabele din Juramantul incheiat din vina
S-au transformat rand pe rand in cenusa putina.

Cand focul a ars tot...destinul se arata
Si-n fulgerul maniei isi scoate manusa
Lovind din plin fata acuzatei stihii
Trezeste acum, e timpul sa ma sfasii.


Sa scoti din mine viata plouata
Sa-mi stergi amarul cu o batista curata
Sa-mi iei capul in maini ca azi si ieri
Sa-mi saruti tample, sa scap de dureri.


Ce fraiera sunt ca am asteptat
De la un om facut dur de mine
O amanare a sortii divine
A mortii cumplite ce vine oricum.


Duelul exista acum, e aievea.
Si lupta asteapta sa fie chemata
De speri in castigul luptei de azi
In loc sa te-nalt am sa te fac sa cazi.



Te sperie Iadul in care vei ajunge?
Te sacaie vina ce nu ma strapunge?
Te vrei inalt peste mine toata?
Te vezi tu ca pe-o fiinta curata?


Pe campul gol tacerea urla
Si viata roade nu mai da
Acces direct si fara umbra
Si golul meu traieste-n tundra



Si replica curaj nu-si face
Sa ma trazneasca fix acolo
In ochii ce tacuti dispar
Si pe moment sunt de clestar.



Sunt generoasa si am sa-ti las un timp
Fara sa chem, sa te ating, sa te sting
Gandeste ca sclavul ce libertate n-are
Si poate mai e loc de o impacare.



De nu...lupta-te singur cu tine pe veci
Pentru ca eu dupa cum bine zici
Numai am loc pe langa macar umbra ta
Si acum lasa-ma sa-mi inchid sufletul - petala.