Am fost o fantoma pe treptele casei tale...si acum m-am vazut trecand usor peste pragul scarii si numarand treptele una cu una...in haine negre, pasind prin intuneric fara farama de viata in corpul meu flagelat. E tocit , obosit si sta sa piara...deshidratat.
16 trepte 3 nivele si la ultimul nivel...cel care conduce spre apartamentul meu se vede o lumina slaba...care ia forma de triunghi luminand ultima treapta complet. Dar nu vad speranta, nu ma intereseaza nimic. E totul pierdut. In apartamentul meu nu mai gasesc nici urma de mobilier, nici pe mama si nici restul persoanelor care faceau locul asta cald. Le-am aruncat pe toate in pubela care marcheaza limita dintre mine si iar mine.
Stafia paseste in pas de glorie
Pe trepte de marmura
Pe scena de lemn uscat unde a jucat rolul ce i-a adus succesul
Treptat...nu allegro
In teatrul al carui nume s-a sters
Si priveste uimita unde a ajuns. Intr-un loc in care aplauzele nu mai patrund, nu mai au frecventa si scaunele sunt goale nu din cauza ca nu mai exista spectatori, ci pentru ca acestia prefera sa stea jos si sa roada lemnul casei lor. Rozatoarele astea insufletesc locul si e pacat...
O sa ajunga sobolanii pe scaune...foamea e mare si or sa roada tot. Gloria va ajunge intre coltii lor, va simti respiratia mortii in ceafa si isi va astepta devorarea cu capul in jos.
Si virusul strabate calea cea dreapta de la care nu se abate ca un rob credincios. Loveste, pandeste si finalizeaza fara ratiune. Continua misiunea ajungand la râul sanatos de lacrimi si intra in el.
Nu se simte amenintat de adancimea lui si patrunde mai jos decat ar putea ajunge constiinta mea. E iminent faptul ca il imbolnaveste.
Iar targul odata facut pe vreme senina
Acum arde pe rug
Iar silabele din Juramantul incheiat din vina
S-au transformat rand pe rand in cenusa putina.
Cand focul a ars tot...destinul se arata
Si-n fulgerul maniei isi scoate manusa
Lovind din plin fata acuzatei stihii
Trezeste acum, e timpul sa ma sfasii.
Sa scoti din mine viata plouata
Sa-mi stergi amarul cu o batista curata
Sa-mi iei capul in maini ca azi si ieri
Sa-mi saruti tample, sa scap de dureri.
Ce fraiera sunt ca am asteptat
De la un om facut dur de mine
O amanare a sortii divine
A mortii cumplite ce vine oricum.
Duelul exista acum, e aievea.
Si lupta asteapta sa fie chemata
De speri in castigul luptei de azi
In loc sa te-nalt am sa te fac sa cazi.
Te sperie Iadul in care vei ajunge?
Te sacaie vina ce nu ma strapunge?
Te vrei inalt peste mine toata?
Te vezi tu ca pe-o fiinta curata?
Pe campul gol tacerea urla
Si viata roade nu mai da
Acces direct si fara umbra
Si golul meu traieste-n tundra
Si replica curaj nu-si face
Sa ma trazneasca fix acolo
In ochii ce tacuti dispar
Si pe moment sunt de clestar.
Sunt generoasa si am sa-ti las un timp
Fara sa chem, sa te ating, sa te sting
Gandeste ca sclavul ce libertate n-are
Si poate mai e loc de o impacare.
De nu...lupta-te singur cu tine pe veci
Pentru ca eu dupa cum bine zici
Numai am loc pe langa macar umbra ta
Si acum lasa-ma sa-mi inchid sufletul - petala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu