Te rog

Stii cum iti interpretez eu emotiile dinaintea altei emotii? Ca o explozie de lumina...in care emani un soi de praf de stele...stateai odata la fereastra inghetata de florile date jertfa Inghetului...si te faceai una cu ele si cand respirai usor aveai grija sa nu le distrugi...asa ca tu nu te transformai intr-o floare oarecare, ci in Nymphoides, mai pe intelesul tuturor...inima plutitoare. Te uitai pe geam...dar nu stiu la ce. Nu stiu pentru ca nu am avut curajul sa aflu. Dar de urmarit, te urmaream...fiecare gest...cand te mai simti coplesita de emotie stiu ca iti atingi parul...si pe urma doua degete iti sunt duse brusc la ureche...iti desfac cercelul si iti calmeaza lobul urechii...dupa care accesoriul este asezat la locul lui...nu poti sta fara cercei. Ce imi place cel mai mult e atunci cand iti incetinesti privirea...cand lasi genele sa danseze si ai o miscare de baza care pur si simplu ma blocheaza, ma lasa mut...le cobori incet si le ridici la fel...esti atat de inocenta cand le lasi si atat de ispititoare cand le ridici...incat ma gandesc ca daca chiar se afla reprezentantii Binelui si Raului pe umerii mei...chipul tau ar ocupa ambele locuri...Inger si Demon. Si cand atingi coltul lemnului de pe tocul usii...se modeleaza dupa mana ta...nu ai nevoie de unelta ca sa ii dai forme, ai nevoie doar de maini...asa cum mi-as dori sa le am in jurul gatului meu.
Sau cand te asezi...ai pozitia perfecta care iti da de gol starea...asa cum toate amanuntele pe care le-am observat imi spun cine esti si pe cine vreau.
Ochii imi spun cel mai mult numai ca mi-e frica sa stiu prea multe despre tine...poate esti doar un vis...care noaptea imi circula prin minte si dimineata se duce odata cu zorii. Starea ta este pretutindeni si m-as mira sa fii auzit vreodata de plictiseala. In masura in care te vreau, nu te vreau pentru ca imi ridici semne de intrebare. Mi-e teama sa nu ajung la poarta Iadului dupa tine...pentru ca nu stiu unde iti sunt indreptati pasii...mi-e teama ca vrand sa te am m-as contopi cu tine si te-as urma chiar daca m-ai lasa prada linistii urate unde nu mai sopteste nimic vocea ta...sa lupt pentru mantuirea mea sau sa indur pedeapsa despartirii. Nu sunt constient, sunt doar fericit ca existi. Regula existentei tale este un haos...ma mir ca te stiu aici pe pamant...nu aici iti e locul...simt asta...si tanjesc sa te am, sa mi te apropii, sa te pun la loc de pastrare. Nu stiu daca ai accepta sa fii a mea...sau daca mi-ai pune conditii...As vrea sa ma furisez pe langa casa ta si sa iti descopar ritualurile si obiceiurile care sa imi potoleasca setea de a te cunoaste. Un mic lucru am sa iti cer...sa nu te stii pe tine...pentru ca daca ai stii de cate esti in stare te-ai simti suficienta, nu ai mai avea nevoie de altcineva care sa te completeze sau poate cred prost. Asa cum esti plamadita doar din laturi ale divinitatii eu te-as putea face umana cu umanitatea mea. Nu-mi doresc sa te cobor din cer sau sa te smulg ca pe o frunza din Copacul Raritatii...imi vine sa nu te ating...ti-ai pierde stralucirea. Atat de mult te iubesc, zano. Eu pe de alta parte ma simt nenorocit in pielea mea si in haina mea rupta in coate si tocita de vant...calator care cunoaste cel mai bine tinuturi pietruite pline de roca mucegaita usor...nu am un parfum ca tine, sunt inodor si necatifelat. Imi doresc prea mult. Oricine te-ar dori. Oricine te-ar picta in minte si te-ar izola de ganduri negre crezand ca daca iti contruiesc un loc special, ferit si sigur te poate avea. Un pictor nebun sunt si un artist bolnav si sufer cumplit cand nu imi am muza aproape. Nu ti-am atins liniile, nu ti-am fixat ochii, nu am simtit sub degete forma umerilor tai...si cum gandesti?
Dar nu-mi convine sa te stiu prezenta in capul meu permanent...sincer, imi face rau. Ma gandesc ca in felul acesta ajung sa trec de pragul in care doar te iubesc si o sa te pun pe un piedestal atat de aproape de astre incat nu o sa mai ajung la tine...indepartarea dintre noi doi ar fii nelimitata si fiinta mea s-ar anula, as ajunge sa iubesc femeia atat de mult incat as ignora iubirea in sine. De un lucru sunt sigur: forul meu interior zace.