Asta e scrisoare furata. Asta e confesiunea dinainte sa imi fie bine, eram jos. Uita-te la mine acum.

Esti pe front intr-un razboi la figurat vorbind. Tine demult acest haos in care te-ai saturat de gandul de a dezerta. Nu am terminat de citit "Padurea spanzuratilor", dar sunt mai mult decat convinsa ca Bologa va sfarsi atarnat de o creanga inalta cu ochii beliti la vinovatii lui. Se spune ca daca o persoana moare cu ochii deschisi mai vrea sa ia pe cineva cu el in groapa. Superstitii din batrani. Nu crede, dar nu ignora. Este bine sa ai frici. Te anunt ca daca asa ai sa sfarsesti si tu in razboiul tau, tu nu ai pe cine sa mai iei cu tine pentru ca eu te trimit pe lumea cealalta. Femeia proasta de mine nu e atat de proasta asa cum credeam. Am inselat, nu a fost usor. Nu voi gasi niciodata vreo ocazie in care sa iti povestesc ce am simtit pentru ca ce am simtit imi este foarte benefic. Nu ai cum sa intelegi, dar a fost o etapa destul de valoroasa pentru mine. Am dat de gustul aurului cum s-ar zice, dar trebuie sa fac grozave sapaturi ca sa-mi cladesc si eu ochii in stralucirea lui. Iti zic doar ca am pierdut tot. Cam asa a fost toata perioada. Am pierdut timp, respect, iluzii, lacrimi cat sa am propria-mi piscina, demnitate, forta, cuvant, onoare, nerv, prieteni, bunatate, speranta, tot. Un tot foarte mare, dar nu am indraznit sa zic "pas" la durere, suferinta, batjocora si acceptare. Constienta de ce fac am fost mereu, de aceea imi acord sansa de a mai putea vorbi. Eu ca persoana m-am facut scrum. Si nici acum nu indraznesc sa ridic ochii din pamant cand vorbesc cu necunoscuti care nu au habar si nici interes pentru greselile mele. Ma cunosc eu, e suficient sa ma pedepsesc suficient. Stau si tac. Asta fac. Accept sa nu comentez in fata mamei, desi am motive solide sa ma apar...ea nu stie. Ignor nevoile prietenilor mei pentru ca nu ma cred in stare si masura sa dau sfaturi...ei nu stiu, ii pierd. Accept suferinta surorii mele care dureaza de un infinit pentru ca nu vreau sa o linistesc sau imbarbatez cu o vorba buna pentru ca si ea trebuie sa sufere si sa fie pedepsita pentru ca a gresit minor in fata unei puli care poate nu are dreptate. Ii dau dreptate pulii surorii mele si celorlalte puli care se mai scoala pe pamantul asta pentru ca eu am gresit si astfel trebuie sa pun capat. Pai chiar sunt corecta. Dreapta nu am fost, dar uite ce fac acum! Le pun pe femei in umbra si lumina proasta doar pentru singurul fapt ca eu am gresit. Si nici macar nu consider ca am gresit ca om, nu! Ca femeie, deci pedeapsa e inzecita.

Pana cand am zis sau zic gata! Auzitit? GATA! M-am aflat in imposibilitatea de a evolua, de a ma machia, de a desface o carte, de a zice "Buna ziua" vecinilor mei, de a avea o parere la scoala, de a avea mofturi sau ifose, de a atinge morala unei povestiri, de a iubi sau injura. M-am facut pitica, mi-am tras cochilie pe mine si nu am indraznit sa arunc un ochi pe fereastra sa vad daca ploua, ninge sau daca un baiat se uita la mine, asa mascata cum eram. Am spua odata ca in ziua, clipa in care ma voi ridica, nu o sa stiti ce v-a lovit. Am vorbit serios si ma tin de cuvant. De ce am acceptat totul? De rusine. Iar acum ma ridic din praf tot de rusine! Mi-e rusine de mine si mi-e scarba sa vad cum am ajuns. Mi-e sila sa stiu ca astept pentru ca asa mi se cere. Un bine absolut in care crede un individ ranit de mine, transformat, decazut si acum iubit. Mi-e groaza si nu pot sa cred ca eu am ajuns sa astept o invitatie mai mult decat banala in aparenta, dar sursa de siguranta si, in acelasi timp, iluzie in esenta. Alerg ca o copila proasta dupa o bomboana ce se afla in mana unui strain. Iar eu nu am "varsta" necesara sa fac diferenta intre inconstienta si pericol. Strainul poate sa aibe intentii bune si duioase ca un gest patern sau poate sa ma violeze in instanta, in fata tuturor judecatorilor pe care i-a legat la ochi sa scape de martori. Imi umple gura cu bomboane sa nu tip, deci nimeni nu stie, el este nevinovat. Fac nu orice, dar mult nu mai am pentru a mi se acorda o atentie si nu tin cont daca este superficiala sau nu. Decad, decad, decad, decad, decad, implor, implor, implor, implor, implor.
Sunt constienta, dar ma mir. Ma mir sa vad cum astept senina sa fiu improscata cu noroi si intorc obrazul in dreapta si in stanga acceptand palmele de la o coloana de oameni buni sau rai, copii sau adulti, cunoscuti sau nu. Am luat obrazul drept in fata simtind fiecare palma badarana pe chipul meu pana cand o persoana nu a dat. Omul ala s-a apropiat de mine, mi-a luat capul in maini murdarindu-se cu sange pe palme si si-a lipit obrazul de al meu. M-a imbratisat uitandu-se bine in ochii mei ca sa inteleg odata ca trebuie sa incetez sa mai fiu proasta. Omul ala am fost eu. Eu am oprit elanul de lovituri pentru ca numai eu am puterea. Numai eu o detin si numai eu imi pot impune sa nu ma mai umilesc in halul asta. E greu, da, cand iubesti. Nu-ti dau dreptate, ci ma dau pe mine exemplu. E greu sa iubesc, dar sa ma faci sa trec prin toate pe care le vrei este mizerabil. Este greu, dar imi impun sa nu ma mai intereseze telefonul asta infect si mincinos. Mesaje, telefoane, semne, atentie, presupuse intanliri. Toate cate imi fac bine si le astept pentru ca ma gandesc ca vin din partea ta....adio! O sa ma rostogolesc pe jos, o sa-mi scarpin spinarea de firele dure ale covorului, o sa-mi pun prosopul pe fata sa opresc sudoarea, o sa-mi leg mainile sa nu fac vreun gest, o sa fiu isterica, o sa innebunesc, o sa fie cumplit. Dar este timpul sa nu mai fiu proasta, amanta sau curva. Respectul nu mi-l gasesc decat asa, in felul acesta si stiu ca aberez cand spun ca pot. Pentru ca nu pot, nu vreau sa procedez asa pentru ca nu vreau sa te pierd.Dar asa cum tu esti ferm convins ca faci bine ce faci, exact asa spun si eu. Eu cea de acum care accepta toate jegurile peste fata si orgoliu nu este cea pe care ti-o doresti. Crede-ma pe cuvant ca nu e asta, dar sa te fereasca Sfantul. Ai mare grija pentru ca stiu ca nu ai deloc. Stiu multe, dar tac. La fel ca tine, asa cum spui tu.
O sa raman singura printre straini fara nici un sprijin, fara nici o consolare. Doar in abandon o sa ma regasesc. O sa uit tot. O sa uit sa fiu om doar ca sa nu ma doara. Nu o sa ma incred in nimeni vreodata, mai ales in tine. In viitor ma paste moarte, in prezent doar bate la usa. Cand o sa fiu deprimata o sa fug de oameni si o sa caut o padurea, o pajiste si o sa tip acolo ca un animal. O sa vreau acasa, dar eu numai am casa demult. O sa-mi micsorez stomacul, o sa-mi numar bine banii, o sa zambesc fals si rasul meu salvator o sa-l radiez cu radiatii. Nu o sa ma mai simt bine, nu o sa ma mai simt eu, nu o sa am prietenii mei putini aproape, nu o sa mai deranjeze aglomeratia sau oamenii prosti. O sa ascult de reguli si legi. O sa ma cufund in munca ca altceva nu o sa am. Nu o sa mai cred in imbratisare, de la prea multa negare o sa ajung sa ma inteleg chiar bine cu mama, o sa ma calugaresc in suflet, in interior va ninge des, nu o sa imi mai pese de inspiratia mea care vine din natura, lume, univers si nu stiu, dar cred ca voi renunta si la scrisul meu sincer. Gandeste-te ce faci, ce obtii, ce cauti, ce-mi aduci. Gandeste-te si la altcineva, nu numai la tine. Iti zic ca te inseli si te trisezi in cel mai fermecator stil. Vei vedea. Nu-mi pasa ce vei face, dar nu ma voi gandi. Nu eram radicala, nu stiu daca voi putea sa fac lucrurile astea, dar ma mint. Macar acum ma mint cu altceva. O sa ajung intr-o zi la o concluzie. Uita-te la mine acum ce curajoasa am fost. Pot ma mult. Si mai stiu ca pot tot. Daca vreau si o sa vreau. Oi fii eu prea sigura pe mine, dar ce e asta un defect? Si daca este unul, nu ma deranjeaza. Mai important este defectul ca te iubesc si am multe slabiciuni. Asta te face dragostea. Un slab, un rob, un cersetor. Am fost multe in multe maniere. Acum o sa schimb ceva. Nu e un sfarsit spre deosebire de tehnicile si planurile tale. Este o confesiune. Sunt onesta si iti spun. Nu te las sa cersesti, sa implori, sa nu ai habar. Dimpotriva, iti ofer. Asta am facut mereu. Nu gasesc scuze, nu mai cred in ele. De aceea nu iti mai zic inca odata "Imi pare rau". Sunt plina de...nici nu stiu cuvantul. Ura nu, nervi nu...de iubire. Da, asta-i cuvantul. Iubesc mult prea mult pentru mult prea putin. Eu o sa accept sa spun "Adio" omului pe care il iubesc pentru ca asa imi cere? Se vor schimba multe, dar nu imi pasa. Tie nu iti pasa de mine cand spui ce spui.
Crezi intr-un viitor si o valoare si un presupus adevar fara sa ai o baza. Nu ai de unde sa stii ce e bine, ce o sa iasa, ce o sa se intample, dar arunci cu vorbe mari. Pentru ca numai cu asta poti sa arunci...cu vorbe. Unde ti-e baza? Risti ca un surdomut sa treci strada legat la ochi intr-o intersectie. Te crezi foarte stapan si crezi sigur ca ai pe ce sa te simti. Problema ta, decizia ta, motivele tale. Cum am mai spus de multe ori, motivele sunt personale si numai tu le poti intelege, deci nu iti cer justificare. Nu cer nimic pentru ca nu poti sa-mi dai ce-ti cer.
Iti spun doar un lucru. Iar ai impresia ca ti-e cunoscut tot ce ti-am dezvaluit, ca ai simtit la fel, ca am procedat la fel cu tine si cu sentimentele tale. Motive personale am si eu, dar eu mai am un adevar care este real si concret. Nu este la fel. Ce ti-am facut, ce am incercat sa fac, intotdeauna au fost intentii bune, altceva nu au fost si ma cunosti si ar trebui sa stii asta. Tu, in schimb, faci intentionat pentru ca asa crezi tu. Acum ti se pare tie momentul sa fie asa si te ghidezi dupa scopul asta si te joci fara sa ai habar. Foarte bine, esti tare. Dar ai mare grija pentru ca eu stiu cand iubesc.