Inainte sa se duca totul de rapa...incearca sa faci ce iti propui! Chit ca nimeni nu va recunoste nimic, ca nu va aprecia nimic, ca nu va comenta sau nu iti va da "Bravo-ul" de final...conteaza si asta, dar conteaza mai putin. Sa iti recunosti singur meritele si sa nu te limitezi visand...incearca. Poate ca suna ciudat si mai mult ca sigur e greu...dar o lista cu visurile tale te-ar putea ajuta mult. Lucrurile pe care le gandesti pe moment si care pe viitor le uiti sau nu le dai importanta reprezinta dorintele si nevoile exacte pentru tine in momentul respectiv...este un adevar general valabil ca tu nu aiurezi si ca esti om si ca ai fii un om cu vointa daca ti le-ai trece frumos pe o hartie...ar deveni o sursa din care tu iti poti extrage puterea.Pentru ca,vedeti voi...nimicurile pe care noi le ignoram devin parti din noi...interioare.Le-as numi detalii fantasmagorice care tac si se muleaza pe sufletul nostru,ca dupa sa ne surprinda in clipe neasteptate...declansandu-se,aceste trairi prind voce si isi schimba pozitia...de pe suflet pe constiinta.Constiinta ne va face sa luam decizii radicale...si in momentul acela...detaliile mute vor deveni capitole din viata noastra,principii de ce nu?Si ne vor insotii pe intreaga noastra maturizare...avand ca scop..."Trezirea la viata". E al naibii de greu sa stii ca nu mai poti continua in propria viata si ca trebuie sa faci niste schimbari. E al naibii de greu sa spui asta omului de langa tine. Acum ma intreb daca altfel nu se poate...daca nu poti amana sau nu poti continua,totusi?....Bineinteles ca poti...dar preferi asta? Sa te minti in continuare si sa minti in continuare? Viata e ca o panza de paianjen. Daca spui o minciuna si o tot repeti, ajungi sa crezi intr-o falsitate si panza se tese...avand o textura care nu poate fii distrusa...ea lasand urme.
Cel mai grav lucru pe care il poti face cu identitatea ta e sa o negi...sa fii un bun criminal si sa para ca nu lasi vreo urma de pe urma minciunilor tale, sa afisezi masti atat de perfecte incat sa te crezi pe bune...sa produci crima cu atata convingere si sa stergi indiciile impecabil...sa faci crima asta cu identitatea ta...mai pe inteles...sa iti anulezi esenta.
Pentru claritate prefer sa va dau exemplul meu. Intr-o perioada si eu am tesut o panza...si fara pic de modestie,va spun...am fost atat de buna incat m-am gandit sa ma fac croitoreasa...si tot in perioada aia am descoperit intelesul cuvantului "dilema". Nu fusesem intr-o dilema pana atunci,dar si cand mi-am dat seama,tarziu,ca traiesc intr-o duplicitate,ceea ce e cumplit...nu am facut nimic ca sa ma scot din situatie,am impartit in doua tot ce este mai de pret. Am mai aflat tot in acea vreme ca sunt lasa si ca pot fii o lasa cu diploma, insa am continuat. Nu eram nebuna sau amnezica,stiam perfect ce fac, insa nu puteam lua o alegere pentru ca era prea greu. Deoarece alegand ceva,pierdeam altceva si nici nu stiam ce e mai bun pentru mine pentru ca aveam impresia ca nu stiu ce vreau. Imi luam scuza asta peste tot cu mine...in piata, la scoala, pe strada, in baie, in vizite...ma pricep sa-mi aduc scuze,dar nu ma pricep sa ma justific.Nu sunt un bun judecator desi odata mi-a trecut prin cap sa profesez... nu ma pricep sa spun "Aici e dreptatea! Uite-o! O vezi? E clara, in viata si arata vinovatul!"...pentru ca atunci cand esti implicat direct si cu toata fiinta ta intr-un proces consumist ca acesta...cand traiesti cum am spus,duplicitar...esti si procuror si avocat al apararii...ai sub maneca 2 carti,nu una...esti inger si demon totodata,esti adevar si fals, oscilezi mereu sa iei partea celor doi indivizi care infaptuiesc acelasi proces si stau pe banca tribunalului avand un sentiment de teama ingrozitor ce e sporit de asteptarea continuua care trece prea greu,numai ai ceas cu ora,ci ceas cu secundar,nu mai e disperare, ci e depresie totala si simti cum acele iti vin din piept si incerca sa iasa la suprafata pielii si speri ca un prost si nebun ca o sa iasa,nu iti pasa daca iti lasa cicatrici...vrei sa scapi doar. Acelasi lucru e si cu totalitatea componentelor morale ale unui ins...numarul de calitati este egal cu numarul defectelor. Nu este o certitudine, ci doar se intampla des. Traiam zilnic numai cu o intrebare in minte..."Ce sa fac?"...o intrebare importanta,dar si foarte complexa. Imi puneam intrebarea...eram multumita ca o faceam,ca o gandeam,dar nu imi dadeam un raspuns pentru ca in spatele tuturor "mastilor de raspuns" se gaseau motive...puteti sa va dati seama din povestire ca minciuna se aprofundeaza, ca nu mai e nimic clar, ca mestesugul de a tese nu se intrerupe...nu se taie nimic. Senzatiile mele s-au schimbat...si lucrul asta se vedea...eu oricum respir mai greu din cauza unor probleme de sanatate...dar atunci respiram fumegand...atingeam fara simt tactil si mancam ca sa umplu cumva si golul acela din stomac care oricum era permanent,dar nu mori din asta...si pentru mine era suficient sa ma trezesc dimineata si sa constat ca am mainile reci din cauza circulatiei proaste si nu datorita faptului ca numai eram in viata. Nu mai continui povestea ca numai pot si oricum e prea mult de spus...sa incerci sa descurci firele panzei e imposibil...incercand, nu faci altceva decat sa o complici mai mult. In punctul culminant, ca trebuie sa fie unul...eram sigura ca o sa clachez...dar eram obosita si chiar daca nu am fost familiarizata cu acest sentiment...pot spune ca eram pregatita sa imi asum responsabilitatea pentru inevitabilul esec. S-a intamplat ceva ciudat. M-am trezit asa cum ma trezeam de fiecare data,defapt sigur mai rau pentru ca era ziua in care trebuia sa iau o decizie...pentru ca timpul din clepsidra se termina. M-am dus...ca de obicei sa imi bag mainile in apa calda,sa mi le dezmortesc,dar nu am apucat sa duc la bun sfarsit activitatea cotidiana...pentru ca atunci cand mintea a inceput si ea sa se desclesteze...nici nu am mai apucat sa imi pun aceeasi intrebare..."Ce fac?" ca mi-am si raspuns..."Sa spun ADEVARUL!!!". Un lucru minunat,mult prea greu,curajos,nobil si care a adus "Bravo-ul" de final mie. Va spun si voua sa recunoasteti...si imi cer scuze daca v-am plictisit prea tare.
Finalul meu e ca acum stau pe scaunul "omului de langa mine" si ma simt in siguranta pentru ca deocamdata am ars panza ce nu poate fii distrusa lasand in urma doar aerul acela fumegand si mirosul de pene arse...multe vietati au fost prinse in acea panza.