"Panza de paianjen" de Cella Serghi mi-a placut. Nu pot spune ca m-a impresionat foarte tare felul in care a fost scrisa, desi mi-e cunoscuta modalitatea aceasta de a construi un text, de a relata. Faptul ca ideile si trairile Dianei, personajul principal al acestei actiuni, sunt prezentate intr-un mod dureros si socant...de a povesti amintiri demult interiorizate, defapt de a pune in tema pe cineva foarte drag, pe Ilinca in acest caz, prietena Dianei, de momente esentiale pe care Diana le-a depasit...adevarate greutati prin care a trecut si nu le-a impartasit nimanui in afara de micul ei jurnal este original.
Cunosc senzatia de "recitire" a celor scrise de mine, insa este mult mai captivant sa citesti ceva trait de altcineva si, mai ales daca acest "altcineva", este un prieten pe care ai impresia ca il cunosti doar intr-un singur fel.
Diana a fost o actrita buna pentru ca a fost constransa de saracie. De fapt, nu a cautat alte solutii. Singura posibilitate ca ea, o adolescenta frumoasa si cu potential sa fie acceptata in societatea in care ea vroia sa ocupe un loc, era sa le insereze oamenilor din jurul ei o imagine falsa. Spun ca este o imagine falsa pentru ca ea a fost oarecum "obligata" sa isi creeze o personalitate foarte placuta, sa fie unica dintre unice, sa aiba o infatisare exceptionala, superba si sa fie plina de energie si voiosie in permanenta. Avea mare nevoie de oameni, insa nu de oameni ca ea...care sa aiba posibilitatile ei sau starea ei materiala...ea vroia sa se cuibareasca printre oameni slabi, printre care nu trebuia sa faca eforturi mari sa fie placuta, dar sa munceasca din greu pentru ca acestia sa nu vada diferenta dintre clasele sociale...atat de evidenta daca luam ca exemplu faptul ca Diana niciodata nu si-a invitat prietenii sau colegele acasa, ea ducandu-se mereu in vizita la acestia. A fost atat de incapatanata incat a reusit. Totul la Diana, in formarea ei ca individ, a fost creat fortat.
Toti avem cuvinte care ne definesc...la Diana este reprezentativ verbul "a trebui"...traia din el si crestea dupa el...doar pentru a supravietui usor...Nu spun ca nu a fost curajoasa, este nevoie de un oarecare curaj pentru a fii determinat de saracie sa devii altcineva de dragul de a fii acceptat, sa iti pierzi timpul in favoarea altora si sa iti doresti sa recuperezi perioada in care te-ai ocupat mai mult de superficialitatea ta si nu ai trait asa cum ti-a fost dat sa traiesti...sa accepti o realitate in care te-ai nascut si nu zic ca nu trebuie sa ai ambitia necesara pentru o schimbare in bine, ci spun doar ca nu trebuie sa alegi calea cea mai usoara, de a parveni si minti, de a satisface dorintele altora, de a fii marioneta celorlalti, de a nu fii protagonistul povestii tale, de a oferi spectacol pe gratis unor oameni care daca au bani sunt mai buni ca tine...si le oferi postul de sef lor. Te conduci dupa ei si raspunzi ca ei si te uniformizezi odata cu ei, ingrosand randurile mediocrilor si meschinilor. Ce mai...nu ai nimic care sa te reprezinte, care sa semene a tine...nu mai ai cum sa salvezi ceva bun din toata amestecarea asta de personalitati...te mulezi pe ei si defapt,nu esti nici ca ei, dar nici ca tine.
Despre Diana si fratii ei va mai pot spune ca au fost pamantul ce a trebuit sa se formeze dupa ce, furtuna dupa furtuna, s-a izbit de zidul rezistent ce ia infatisarea parintilor. Si dupa fiecare lovitura in zid, scutul se slabea spulberand bucati de piatra pe tarana proaspata si noua. A lasat pamantul fara copilarie, fara prea multe zambete, dar esenta construita a reusit sa se pastreze, numai ca, intr-o lume grea, esenta se inveleste ca un cocon in substraturi ce,din pacate conteaza mai mult, altfel, esti ciudat...
De ce a trebuit Diana sa recurga la mascare? A dat vina pe cineva pentru situatia lor? Fiind copil si dorindu-si multe, ca orice copil, ea a fost influentata numai de simturile primare. Un copil nu realizeaza daca o stare, o atmosfera sau situatie este normala sau nu, el doar se obisnuieste. Nu stie de acceptare decat in momentul in care apar dorintele si cel mai greu pentru un copil este momentul in care descopera ca intr-adevar nu poate sa obtina un lucru. Pe putini ii intereseaza motivele si putini le inteleg...majoritatea suferind de pe urma lipsurilor. Motivul, oricare ar fii, nu se poate compara cu marimea intrebarii "De ce?". Nimic nu satisface aceasta intrebare deoarece fiecare raspunsul va naste, cu certitudine, alta intrebare. Si intrebare dupa intrebare, durerea va creste.
Cei ce nu primesc raspunsuri multumitoare se vor justifica intotdeauna pentru actiunile lor. Vor spune ca sunt scuzabili deoarece in interiorul lor va fii un conflict intre ei si oamenii care s-au crezut la randul lor...scuzati.
Copilul Diana nu specifica nimic despre vinovatii starii lor. Face referire la tatal ei care ii muta din casa in casa, cu chirie...nehotarandu-se asupra unei locuinte stabile pentru ca nu ii convine sa vada cum oamenii avuti il saracesc de orgoliu. Tatal Dianei nu este vinovat. Intr-un oarecare fel vinovati sunt hotii de idei si visuri, oamenii care se imbogatesc pe imaginatia creatorilor, care isi urmaresc scopul la tinta, insa nu trag in el...oameni fara teluri adevarate, care chiar traiesc ca sa manance, care nu fac eforturi pentru ca altii le fac pentru ei, oameni care au intotdeauna omul potrivit pentru lucrul potrivit, insa ei nu stiu daca sunt potriviti la ceva. Atat sunt : oameni....si seci pe deasupra. Spuneam mai devreme ca suntem definiti de cuvinte...si ca sa accentuez si mai mult mediocritatea lor...va spun ca oamenii astia nu sunt substantive...nu sunt determinati de nimic...in cel mai fericit caz,rolul lor este de a servi pe post de apelativ. Oameni care, din nefericire, sunt multi.
Stiti cum se simte faptul ca pentru un moment poate uiti de bani si necazuri, de pranzul incert, de economiile care sunt nule, de plansul din interior al mamei si sentimentul de invinuire permanenta al tatalui care nu stie CUM sa mai procedeze ca situatia sa se schimbe si sa mai uiti de sora mai mica, care poate acum trece prin criza care ti-a dat batai de cap si tie...cand ai fost nevoita sa iti cioplesti tulpina pentru ca frunzele sa creasca intentionat frumos, sa maschezi cat poti de tare durerea in chip frumos si vesel, sa te forteze cei din jur sa prezinti perfectiunea...sa ai tu meseria asta...sa uiti de astia...de ai tai...pentru o secunda, pentru ca ti-au fost furati ochii...pentru ca ai vazut altceva...pentru ca esti om si nu te gandesti numai la asta...si uiti...si in totalitatea gandului care acum iti ocupa mintea...iti aduci aminte...de ei...de ai tai.Doare.
Motivele ei? Se gasesc motive, unele sunt neintelese, dar ce conteaza daca le intelege si altcineva? Motivele sunt personale, la fel e si cu justificare fata de sine. Diana se lupta intre relatii si sentimente, inselatul pe care il practica este un haos...care are si el ordinea lui. Ea se lasa condusa de stari, stari pe care le vroia cu fiecare barbat in parte...pentru ca daca unul dintre barbati nu era pregatit pentru starea ei...aceasta era abandonat.
Stiu de ce Diana a atras atentia: a facut ceva ce a starnit o senzatie ciudata oamenilor seci...a fost isteata, a fost diferita...a fost ceva asemanator situatiei in care un barbat observa ceva schimbat la o femeie,dar nu stie exact ce. Nu vede detaliul, ci ansamblul...care este altfel decat il stia...si ce nu mai e la fel prinde bine...la fel e si cu omul prost cand aude o poezie sau un citat gandit de vreun destept...nu intelege, suna frumos, suna inteligent...dar nu trece pragul acela esential...de la auzit...la inteles...pot spune ca oamenii inferiori sunt sensibilizati fonetic de cultura.