14 iunie 2010 Disgrafie si imi retragi favoarea de a ma bucura

Sunt dementa, jur. Nu mai citesc pentru ca nu imi mai vine, imi vine sa injur cat mai mult, de cand am venit din Bulgaria nu mi-am desfacut bagajele si nu mi-am pus in ordine cerceii. Urasc asta, ma deranjeaza cand ii vad insirati la baie, cand stau de se inneaca printre stropii nestersi si stiu ca nu se stie cand o sa rugineasca, dar nu ii iau de acolo neam. Nu am chef, nu am vlaga, tot stau la calculator nefacand nimic, uitandu-ma pe pereti si mi-e somn tot timpul. Imi vine sa dorm si acum. Am o stare de doi lei, atat valoreaza. Te poti duce la magazin cu 2 lei sa cumperi o inghetata ca tot e cald, sa te racoresti si sa iti fie cald in 10 minute dupa ce te-a lasat fiorul. Exact despre asta vorbesc, nu mai am fior. Nu ma mai cutremur, nu ma mai pierd. Suna telefonul si ma gandesc: "Mmm...sper sa inchida repede". Si daca este important apelul stiu ca se va incheia prost conversatia. Acum stau intinsa in pat, cu burtica pe cearceaful verde imbracata intr-o rochie verde si scriu. Nu am mai scris demult, dar o sa fie bine. Ma ingrop acum in noroi si dizgratie, dar o sa ma inalt. Am o idee despre ce ai de gand sa imi faci. Pastrez iar pentru mine gandul. Am invatat din viata sa nu ma incred, am invatat din suferinta ca finalul este dulce si atunci voi rosti ce am trait si ce am simtit. As vrea sa pot spune si acum, dar inima nu ma lasa. Nu as vrea continuitate sau relevanta. Am uitat data, am desfacut calendarul si am bagat toate datile intr-o tombola. Sunt la loterie, astept lozul cel mare: ziua in care chinul va inceta. Nu stiu daca ziua aceea va aduce liniste, iubire sau acceptare, va aduce ceva oricum. Dar ma gandesc ca pana atunci trebuie sa cumpar bilete si lozuri, iar resurse nu am. Si stii cum e la loterie, te amageste, te face sclavul norocului si al sperantei, te face maniac si obsedat de castig, dar nu castigi decat amar. Te seaca de putere si te lasa cu strat de jeg sub unghii ca ai sa ajungi sa le mananci. Si vrei sa te lasi, dar pierzi mai mult. Doar stiindu-te in joc te simti mai bine. Ti-a pus gheara pe fata si te tine captiv in pantecul ei unde miroase a ban...cocaina perfecta pentru ego-ul tau slab. Imi duc mana la gura citind ce am scris pentru ca am uitat sa iti spun de fapt ce vroiam. Am trecut de la un subiect la altul si am uitat complet. Tipic mie. Iar cand am vrut sa imi reamintesc degetele imi miroseau a tine. Jur...miros a saliva de-a ta. Si iar mi-am adus aminte de tine, dar nu reusesc sa ma stapanesc. Cand nu iubeam credeam in tot. Acum cand iubesc nu mai cred in nimic. Nimic nu e sigur, nimic nu ma stapaneste, este numai un impuls zgomotos ce ma face scanteie. Nu sunt sigura decat de faptul ca voi suferi, dar va fii bine; voi plange, dar va fii bine; voi astepta o bomba sa ma mature de pe fata pamantului, dar va fii bine, voi fii la pamant, in transee, ma voi inrola in armata care-mi poarta zilele si razboiul si voi trage eu insumi in mine. Pana cand? Cand voi lua degetul de pe tragaci?