Inca o seara

Paharele se clatina, iar zumzetul masinilor de pe bulevard nu-l mai aud. Acum seara tarzie ma incearca cu o senzatie tare, cu un alt zgomot. Muchiile paharelor se apropie si se ciocnesc. Ma apuca groaza cand le aud. Pe canapea stau intinsa si nemiscata asteptand sa fuga raul din casa mea. Nu am patura sau macar o haina aruncata undeva pe langa mine ca sa ma invelesc. Mi-ar fii mai putin teama, as mai avea in plus un strat de jumulit in afara de pielea mea. Mi-as baga corpul in canapea, dar nu merge. Simt frigul in plamani si in ochi. Imi ingheata suflarea cu fiecare pas care se apropie. Daca sunt pasi si nu este ceva nascocit de mine. Ma simt pierduta. Nu am nimic in preajma ca sa ma linistesc. Pulsul meu alearga ca un nebun prin stomac. Teama mea pentru intuneric si singuratate este coplesitoare. Mi-e frica sa si transpir, am nevoie sa imi controlez fiecare miscare ca sa stiu ca am facut tot posibilul si totusi nu a mers planul. Este pe aici cineva de care imi este frica. Mi-e dor. Habar nu am de ce anume. Mi-e dor sa il simt pe Dumnezeu, sa spun rugaciunea dimineata si seara. Mi-e dor de zi si lumina, de bunica mea ce se gasea undeva printr-o camera. Mainile ei erau leac pentu mine. Eram obsedata sa le simt zilnic in parul meu, in capul meu, in gandurile mele. Imi doresc sa le strecor inca o data prin podoaba mea capilara, sa sterg linia scalpului si sa fac o spargatura in cutia craniana. Ea sa imi cuprinda encefalul si atat. Ordinea va face curat imediat. Vreau sa ma inec in mirosul palmelor ei, sa ii aud vocea care practic ma linisteste. Ii sorb fiecare cuvant, fiecare ton. Stiu cum suna vorbele din ea, stiu vocale si consoane, stiu vocea impecabila de femeie cu intentii prea bune, de mamaie a mea. De femeie care m-a crescut langa pieptul ei, care ma intorcea pe o parte si pe alta cand nu mai puteam sa respir. Cand inotam cu imaginatia in pildele si povestile ei care erau aceleasi mereu. Dar pe care eu si sora mea vroiam sa le auzim incontinuu, daca ne povestea ceva nou nu avea farmec, nu aveam rabdare. Noi vroiam sa le auzim pe aceleasi mereu pentru ca le stiam pe de rost si nu ne pacalea cu detaliile. Amanuntele farmecului ei erau bunatatea, ochii, crucea pe care si-o facea cu credinta, teama si dragoste. Bunica mea raspandeste dragoste si lumina.