Caut balsam pentru par

M-am saturat sa ma tot enervez inainte sa fac baie sau dupa ce fac baie. Realmente imi distrug parul de nervi. Pieptanul parca imi este arma impotriva lui, arma dracilor mei pe care sincer nu ii mai vreau. Am nervi de fier, dar nu de beton sau otel sau cine draq mai stie in momente ca cel de acum care metal este mai dur. Dur esti tu cu mine, destine. Si m-am cam saturat de tine. Nu am crezut niciodata in mata si uite ca acum ceva timp, gen cateva saptamani ti-am dat o sansa. In aceeasi zi in care ti-am acordat atentie si am scris despre tine, tu ai trimis o masina sa ma calce. Da, oameni buni. Supercoincidenta! Postarea pe care am facut-o cu cateva zile in urma si anume "Nervii mei se fac cenusa" am scris-o intr-o joi, la scoala. O zi in care m-am simtit foarte rau si am fost la cabinet la doctor sa imi dea ceva ca nu mai puteam de durere. Nici nu stiu ce ma durea, dar ma durea enorm. M-am linistit in ultima ora, in care colegii mei, care dau bac-ul la fizica, aveau pregatire si fix in ora aceea m-am pus la geamul meu si am stat privind cerul. Si am inceput sa scriu despre destin ca eram eu foarte visatoare si na....pot scrie despre el. Am crezut pentru o clipa, pentru o ora si dupa pentru cateva zile ca acum sa ajung sa spun "Nu mai cred". Sunt lasa? Si ce? Cati dintre voi sunteti curajosi? Dovezi de curaj am si o sa vi le si spun la momentul potrivit. Mda....momente potrivite si locuri potrivite. Cine crede in prostiile astea? Tu gasesti locul si momentul potrivit daca vrei. Nu exista coincidente, ci doar semnale false care iti palpaie ca beculetul cand stii sa rezolvi o problema la matematica, desi tu nu ai nici o treaba cu materia asta. Mi-am dat seama ca de fiecare data cand am stiut sa fac vreun exercitiu la mate, stiam pentru ca mai facusem unul la fel si culmea este ca am stiut sa il fac pentru ca pentru 5 minute la scoala, in banca, nu mi-au zburat creierii prin tot felul de fantezii si locuri. Visez prea mult si ma doare si asta. Si tot ma intanlesc cu persoane care incurajeaza ceea ce fac si imi spun ca o sa fie bine...de parca as fii in suferinta sau ceva. Mai imi zic unii ca cica..."Esti idealista, esti cu capul in nori. Daca in viata asta a ta ai cobora macar de doua ori cu picioarele pe pamant, ai face lucruri mari". M-am gandit. I-am dat dreptate. Azi mi s-a repetat. O persoana la fel de importanta ca prima mi-a spus acest presupus adevar. Ambele sunt profesoare la care tin si care nu au avut habar de ce anume simt o lunga perioada de timp. Off, iarasi timpul...si ce interjectie folosesc, de parca iar as fii o blanda copila care arunca in stanga si in dreapta cu lacrimi fidele inocentei ei si uite ca lumea ma crede. In loc de interjectie asta, mai bine mi-as baga....nu vreau, chiar nu vreau ma....sa vorbesc asa. De-asta trebuie sa imi astupi gura, de aici toate legaturile intre postari. Sunt chiar atat de greu de citit incat nimeni nu indrazneste sa comenteze ce am scris? Da...imi bip ceva in timp ca ma apuca si rasul de nervi. Il urasc pur si simplu. Nici nu trebuia sa i se acorde atata importanta. Timpul absolut, timpul abstract, timp universal, timp istoric, timp individual, timp destin. Cunosc, cunosc. Tema timpului greu atarna de gandurile unora. Preocupari si falsitati si cate intrebari ne punem noi sa descoperim ce este timpul. Nu sunt ipocrita sa spun ca nu m-am gandit, dar eu am avut curajul...apropo de curaj, sa spun cu voce tare ca prezent nu exista. "Prezentul este suma experientelor din trecutul din care ai invatat si visurilor din viitor"; cam asa suna la scoala o afirmatie pe care trebuia sa o comentam. Bine ma; si cum se face suma asta daca este vorba numai de trecut si viitor in datele problemei? Prezentul, singurul lucru de care ar trebui sa ai habar si asta este o constanta, un mister? Cum putem recunoaste prezentul daca noi stim doar trecutul si probabil viitorul? "Stiu ca nu stiu nimic". Cum putem spune ca exista prezent daca cu fiecare secunda sau miime de secunda prezentul trece si devine trecut? "Eu...cel de azi nu mai sunt eu cel de maine". Unde mai este picatura aia de prezent care contine un adevar daca cercul ala care se imparte si se divide in tot mai mici bucatele care contin o bucata mai mare de fals si una mica de adevar. Si ghiciti ce? "Panza se tese"...adevarul ala mai este la randul lui alcatuit dintr-un alt cerc care deasemenea este impartit intr-un adevar si iar fals....o bucata mai mica si una mai mare. Nu am inteles, doamna profesoara...Unde e prezentul? Unde e adevarul? Lucian Blaga, daca nu ma insel a gandit chestia cu gradul de falsitate de adevar; nu caut pe Google pentru ca nu stiu. Nu stiu sa folosesc internetul si asta ma linisteste pe deplin. Internetul este fals. Este interpretabil si este distructiv. Este apocalipsa pentru toate fetele de 15 ani care si-au facut id de messenger si palavragesc intruna cu un tip in care se incred total din primele 15 minte doar daca ala stie sa puna un " :* " fara sa caute la emoticoane. Este apocalipsa pentru fluturii mei din stomac care apar cand ma vad cu tine pe strada si nu te cunosc. Sau cand nu comunicam si ni se face dor unul de altul si ne vedem in sfarsit dupa zile intregi in care nu am stiut ce facem si aia imi devoreaza stomacul. Unde imi sunt fluturii cand stau pe mess? Unde ma? ca si acum ii caut. Nu ii gasesc aici si ai dreptate cand imi spui sa am rabdare. Dar vezi tu...rabdare inseamna timp. Eu nu cred in tipul asta care ma inseala adesea. Daca ar fii sa dam un sex timpului, oare ar fii femeie sau barbat? O sa ma gandesc la asta pentru ca acum trebuie sa va zic un gand. Stiu un moment in care o sa imi infig picioarele in pamant precum fecioarele. Clipa in care voi spune "Da". Si uite in ce cred referitor la timp. In clipa. Chiar suna frumos, probabil v-am surprins si v-am smuls un zambet. Eu mi-am smuls un "Off" pentru ca nu vreau sa fie asa. Daca sunt visatoare si idealista si astea sunt descrierile care mi se potrivesc si care ma definesc ca om...de ce nu as fii asa si in clipa in care ma voi marita? De ce atata presiune pe un simplu aprob? De ce sunt ingrijorata daca stiu ca siguranta nu ai oricum? Poate pentru ca vreau sa imi tatuez verigheta si nu sa o cumpar. Nu imi place aurul, imi place inscriptia. Viitorul imi poate aduce un frumos tatuaj daruit de tine, logodnicul meu, dar si un ucigas care sa-mi transforme inelarul in scrum. Fecioarele sunt reci. Crezi ce vrei pentru ca spune multe replica asta, ca este o replica la un lung si consistent dialog intre doi oameni. Un om este femeia de la care am furat scrisoarea. Celalalt om este destinatarul, omul pe care il iubeste. I-a trimis scrisoarea cand acesta a plecat de acasa, a lasat-o si si-a gasit loc prin razboi. In vreme de razboi, tipesa i-a scris despre lucruri ce nu isi aveau rostul atunci pentru ca nu era " locul si momentul potrivit". Timpul este barbat, femeia doar il complica. De fapt, incearca si nu reuseste. Eu nu vreau sa fiu rece, eu sunt calda precum focul.