Dragi profesori, dragi colegi

Ar trebui sa va incurajez si sa spun ceva siropos care spre final sa ne faca sa plangem si sa regretam sfarsitul anilor de liceu. Nu ar trebui sa va spun ca acum cand scriu, ma gandesc fumand pentru ca sunt profesori de fata si nu incurajeaza fumatul chiar daca unii dintre ei au acest viciu. Dar ce incurajati, dragi dascali? M-ati incurajat pe mine sa scriu, sa nu imi intrerup pasiunea? Nici macar nu stiati...ne-ati incurajat pe noi sa zambim sau sa ne pastram rasul de copil? Asta cu siguranta nu. Deranjam ora daca se intampla sa suradem in loc sa fim atenti la niste date si informatii care ne conduc spre maturitate.
De ce sa nu recunoastem in ultimul ceas ca aceasta pretentie ati dictat la ora? Sa invatam teoria si sa omoram inocenta rasului de copil, sa invatam din greselile adolescentine cat de repede putem ca sa nu pierdem timpul...pentru a fii seriosi si verticali si nu paraleli cu viata. Ati accelerat totul, dragi profesori. Ati fortat totul ingnorand totul. Ati esuat in viata si ati ales meseria aceasta deoarece cariera nu o pot numi fiindca nu presupune sacrificiu. Ignoranti, curiosi si parca indoctrinati sa ciopliti inocenta cum am mai spus. Ma simt deplorabil.
Va simt acum, va simt ca va deranjeaza ce spun, stiu ca va ganditi la faptul ca v-am dezamagit spunand aceste lucruri cam puternice si nu roze. Va incretiti fruntea poate si va transpira palmele. Nu garantez ca va simtiti confortabil sa auziti asta, dar nu va impacientati..nici un coleg de-al meu nu a trait in confort la scoala. Risc un 4 cred acum. Risc sa imi scadeti un punct sau mai multe la purtare pentru iesirea mea. Risc sa fiu intrerupta sau redusa la tacere. Insa voi habar nu aveti ca eu acum incerc sa va gasesc scuze. Va implor sa ascultati. Sunt o fire rusinoasa, de aceea ma bucur nespus ca acum va citesc, desi continutul il stiu pe de rost...nu sunt chiar atat de curajoasa sa va privesc in ochi, desi am indraznit suficient. Lucrurile pe care le-am spus pana acum sunt nimicuri in comparatie cu ce simt si mie tot imi pare rau ca le spun si pe astea. Eu sunt un copil bun si cred ca va si surprind auzindu-ma, dar sunt laturi pe care nu le stiti. Ma simt frustrata ca ma simt confuza in permanenta. Am primit o educatie foarte buna din partea mamei, dar nu mi-a fost suficienta. Mie nu imi e suficient nimic. Confund abuzul cu saturarea. Trag cat pot dintr-o parte si din alta ca sa ma simt completa, saracesc oamenii din jurul meu de fericire si bunastare. Ca sa nu mai pomenesc de natura. Nu incerc sa va fac vinovati pentru starea mea. Si dumneavoastra sunteti, dar vinovatul principal nu ma priveste in ochi in fiecare zi. Nu il vad si nu l-am mai vazut demult. Stiu unde locuieste si stiu ca imi este tata. Atat stiu despre tine, parinte al meu. Ai devenit cel mai mare strain pe care vreau sa il descopar si esti adanc plasat in cubul meu de gheata pe care il numesc suflet. Esti raspunzator pentru absolut tot ce simt si traiesc si nu te iert pentru asta. Pentru ca nu mi-e bine si nu imi va fii. 2 minute vreau sa ma simt bine si nu vreau sa imi simt stomacul in ghimpi. 2 minute vreau sa pot respira calumea fara sa imi vina sa plang. 2 minute as vrea sa stai langa mine si sa fie liniste. Bai frate! Voi nu ma puteti privi in ochi ca sa vedeti cat!...cat mor pe zi ce trece. Toata lumea ma omoara si ma astupa intr-o cutie de unde vad gauri negre peste tot. Dar chiar asa...nici nu stiu ce m-a apucat sa va spun toate astea. De parca am cui sa spun...:)))
De un lucru sunt sigura : cat am sucit capul sa gasesc metode pentru a fii ok...nu merge. Nu a mers sa va conving pentru ca din tot ce spun intelegeti ce vreti. Asa ca va rog sa nu veniti a doua zi la mine cu o iertare pe buze pentru ca nu o voi privi. Prea mult v-ati holbat ca prostii la buzele mele, eu nu am primit nici un raspuns si nici nu mai vreau unul. Hai gata ca nu meritati. Scopul vostru este sa fiti spectatori la teatrul meu in care eu incerc sa raspandesc emotie si adevar, dar nu vedeti piesa...va intereseaza doar cat de mult ma pot preface. Adevarul este departe de voi asa cum eu nu ma vad multumita niciodata. Dar este bine sa fii nemultumit, asa progresezi. Impacata vreau sa ajung sa fiu. Dar pentru asta ma lupt cu voi si trisati cand ma lasati fara arme. Si am pierdut iar sirul povestirii si iar este degeaba. Chiar am obosit sa fiu confuza, sa nu stiu unde o sa merg mai departe, la ce facultate o sa incerc. Nimic nu mi se potriveste. Si ma uit in apropierea mea si vad distanta care isi ia si ea adio. Si eu ca proasta ii zic doar la revedere pentru ca eu sper si ma injosesc in fata zeului meu ca sa ma priveasca ca pe fiisa pe care o reneaga cu putere. Iar eu sunt o slaba fiinta ce se face scrum. Innebunesc. Tie iti pasa? Daca lor nu le pasa...tie de ce ti-ar pasa? Inceteaza sa imi mai spui ca sunt speciala. Eu da...am devenit speciala pentru toata lumea, dar sunt speciala ta. O specialitate intr-un restaurant, dar nici gurmanzii nu ma incearca de frica ca sunt prea ciudata. Dau din cap sa imi sara gandurile si nu mai cunosc melodiile. Imi vine sa imi var capul in versurile unei melodii si in acordul unei chitare, sa imi smulga timpanul de placere. Cand ma prinzi de gat continuandu-mi liniile pana in decolteu ma faci sa te vreau. Curios ramai cand femeia ta are fata asta. Cand vezi cum iti impartaseste zambetul si vezi pe tenul ei ca este libera. Da iubire, nu mai esti in teatru...ai ajuns la concert.