Si inca intreb ploaia

Imi pare cunoscut visul si speranta cu care il privesc. Imi pare cunoscut esecul si imposibilitatea de a mai incerca ceva se mareste. Cine va fii stapanul meu oare? Cine va sta langa bratul si capul meu? Cine imi va fii logodnic? Cine va sta sa-mi priveasca fruntea dungata ca deseori gandurile pasesc pe ea si o cuteaza? Va fii fericit cand o va vedea creata si nu neteda ca fruntile altor fete mai plate, nebombate, parasite de ganduri sau efort? Si eu voi fii cu el. As vrea sa stiu cum ii sunt pasii, cum ii este privirea si vocea. As vrea sa ma cucereasca asa cum nimeni nu a facut-o pentru ca nu le-am dat ocazia. Lumina camerei din care scriu este tot mai slaba. Ma lasa si ziua in pace, iar noaptea ma ia in plata ei...Dar scriu unui nimeni care poate o sa se dovedeasca a fii nimeni. Poate nici el nu ma va castiga sau poate ca da, dar ma va face sa sufar. Acum practic sunt undeva la mijloc cu totul. Sunt singura, dar parca nu sunt complet. Am cunostinte, dar parca nu le am sau nu le vad. Aveam inainte despre ce sa scriu, iar acum nu spun ca nu am, dar nu mai am o tinta concreta. Ascult si vad orasul mai bine, dar nu ma intereseaza. Ma indispune zumzetul, dar ma simt si linistita. Of...nu am idee de viitor, doar un singur lucru stiu. O sa am de munca, mult rau. O sa fiu deceptionata si dezamagita si nervoasa si o sa ma schimb integral. Pentru ce? Pentru succes, stare materiala, casa frumoasa, implinire? Ce fel de implinire?