Ce sa mai faci

Piata. Piata imi place si imi face bine. Mirosul de fructe si verdeata este parfumul meu preferat de gospodina. Sa am un chef nebun sa gatesc, sa imi ceara de mancare fluturii din stomac si sa consult intreaga vegetatie. Sa visez sa ajung acasa cat mai repede ca sa ma apuc de treaba. Cate o sa mai inventez. Cate delicii sunt pe cale sa rastoarne amarul si plictisul dintr-o zi cu fundul in sus si o sa atarne numai minunatii delicioase in farfurii. Toate sunt numai pentru mine si o persoana, o faptura pe care Marte o va pazi o viata si dupa va veghea inca un infinit de ere asupra ei. Sunt atat de fericita si de plina de viata cand imi strecor nasul si degetele pe caise si piersici proaspete rascoapte de soare si patrunjelul verde cu miros halucinant de-ti face pofta de mancare si cand esti satul. Painea proaspat scoasa din cuptor cu un miez alb ca fata lui Dumnezeu ( asa imi zicea bunica cand eram mica ) si mirosul de coca rascoapta. Asa miroase Raiul...ca painea scoasa din vatra. Si imi face cu ochiul sparanghelul copt de la jumatatea batului si flirtez cu el pana ma convinge sa-l cumpar. Sparanghelul este cel mai puternic afrodisiac, de aceea stau in dubiu: "Sa cumpar?"/ "Sa nu cumpar?" pentru ca ma imbata si nu vreau sa-mi insel faptura cu el. Si usturoiul ce bine miroase, ce invelis din coji uscate care ca sa-i pastreze aroma si eu o sa fiu onorata sa-l dezbrac si sa-i pisez interiorul cu lama cutitului si-l voi perpeli in tigaie cu unt, dupa care in baia cremoasa voi arunca pastai de fasole lungi si verzi si le voi pastra crocante. Si cate si cate mai vad si imi plac. Si trebuie sa calc si fata de masa beige cu grena pe margini ca sa scoata in evidenta culoarea ochilor felurilor de mancare. Si vad niste rodii in lumea mea pastrate in lazi. As umple un tir de rodii, le-as lua acasa si le-as trata regeste la ce apetit am. Ma cheama, pe cuvant ca ma striga pe nume. Au dat zvon ca vin in piata si le vad saracele cum si-au creat iluzii. Eu nu am puterea sa le deziluzionez asa ca am sa cumpar o lada. Ma indrept in pas de dans spre prietenele mele, ma aplec deasupra lor si le consult ca un medic ce trebuie sa stabileasca un diagnostic pentru pacient. Inchid ochii si imi amintesc de un colet. Un colet primit demult care ascundea o placere de-a mea. Avea si inscriptie placerea, imi era adresata. Zambesc ca in visul tau, cu ochii, cu gura, cu dintii, cu fruntea, cu obrajii, cu tot. Deschid ochii si vreau sa le ating. Cu mana in aer, cu parul fermecat pacalind soarele si rotind nuante in jurul meu simt o atingere pe umar. Am umarul bronzat de la raze si acum e dezgolit din cauza rochiei. Este luat cu asalt de niste buze pe care le cunosc. Mangaie buzele umarul meu si simt cum un dor nebun imi apasa osul. Ma arde si imi raspandeste fiori si curiozitate pana in calcaie. Mi-e frica de puterea asta, de momentul magic. Banuiesc cine este, stiu al cui este sarutul pentru ca eu rar ma insel. De aceea clocotesc, dar sufletul tot in congelator este asa cum l-ai lasat. Intorc capul, dar ochii ii pastrez undeva in jos. Sunt machiata cum ii place, am cercei care ii plac, port inelul care-l mangaia, imi atarna in jurul gatului pe care-l cuprindea ceasul care nu merge si cu care fac vrajitorii, nu am tocuri...desi sunt mica. Nu am unghii...deci tind sa nu fiu fiara, mi-am pastrat nuanta parului...deci foarte usor m-a recunoscut. Da, e coincidenta, nu-l cred in stare sa ma urmareasca, mi-a pierdut urma demult. Ma simt coplesita de tot ce am trait, il iubesc atat de mult acum incat nu stiu ce voi face dupa. Regret enorm atat de multe. Regret pentru ca s-a ajuns aici in halul asta. Din iubire a decis sa ma amane, sa ma lase fara demnitate si sa astepte o stea. Vine dupa ce pleaca cu propunerea de a avea un inceput normal. Dragul meu, nu ti-am zis-o niciodata, dar eu nu sunt normala! Eu nu pot fii normala pe care o ceri. Daca as fii aceea, iti jur si crede-ma ca nu mai m-ai iubi deloc. Ce sa fac e intrebare si intre golul dintre sprancene apare raspunsul. Tremura spatiul acela ca pe vremuri in preajma ta. Ridic ochii, te vad, esti tu acelasi. Ne privim si stii ca atat trebuie si restul e neant. Tu nu ma intrebi niciodata ce fac, cum ma simt. Si uite-ti acum raspunsul. Ma intorc toata catre tine si iti tin raspunsul in palme, protejandu-l de tine, avand grija de el asa cum tu nu ai avut de mine, ferindu-l sa se indragosteasca de tine. Raspunsul tau inchis intre palmele ce ti le-am daruit odata sta in pantecele mele. Marte ma priveste, nu actioneaza, dar te intreaba de o constatare: Ce faci?